Magazinul de Bețe

31 May 2020 by Ada

Era în primăvara din anul în care toate se întorseseră pe dos. Adică anul ăla în care un virus ticălos îmbolnăvea pe oricine. Tineri, bătrâni, albi, negri, bogați, săraci, la Iași, la Rabat, la Lisabona sau la Toronto, virusul nu alegea, se agăța de toți și trecea de la unul la altul. Așa că lumea se oprise pe loc. Tăticii nu mai plecau în călătorii de afaceri. Mamele nu mai aveau ședințe până seara târziu. Bunicii nu mai veneau să aducă plăcintă cu mere și cornulețe. Copiii nu se mai duceau la școală. Echipele nu mai plecau în cantonamente. Nimeni nu mai mergea la cinema. Nimeni nu pleca de acasă. Unii părinți lucrau din sufragerie, fiecare la computerul lui, și atunci copiii nu aveau voie să vorbească tare, ca să nu deranjeze. Câteodată aveau și copiii teme de făcut, dar nu se mai dădeau note și nici nu se mai puneau absențe…

La prima vedere, anul ăsta nu era prea vesel, dar în secret, copiii se bucurau. Șase luni de vacanță! Șase luni fără Tanti Aura, sora bunicii care ciupește de obraji și pupă cu zgomot! Toate orele din zi cu mama și cu tata. Timp nelimitat la televizor și la console… Era ca și cum în fiecare dimineață te trezeai și era sâmbătă.
Lia Bucuria și Ana Banana crescuseră împreună. Nu erau ele cele mai bune prietene, dar din cauză că lumea se oprise pe loc, nu se puteau vedea cu alți prieteni. Așa că nu se aveau decât una pe cealaltă. E drept că nu aveau voie să se dea în leagăne și pe tobogane și nici nu se puteau juca prea aproape una de cealaltă, dar se puteau întrece cu bicicletele pe străduța din fața casei și puteau desena cu cretă pe trotuar. În după-amiezele cu soare, după ce mamele își terminau ziua de lucru, Lia și Ana se duceau în parcul de lângă școală. Așa au descoperit Magazinul de Bețe.

Magazinul de Bețe e gard în gard cu grădina doamnei Ionescu, fosta lor educatoare de la grădiniță. E deschis doar când Lia Bucuria și Ana Banana trec pe acolo, pentru că doar ele știu unde e ușa. De fiecare dată când deschid magazinul, Lia Bucuria mătură iarba proaspăt tăiată de pe podeaua magazinului, în vreme ce Ana Banana face inventarul: bățul de o jumătate de metru, este. Bățul numai bun de făcut praștie, este. Bățul de dirijat… stai puțin, unde e bățul de dirijat? Iar a trecut pe aici Max, câinele lui tanti Beti, și-a furat bunătate de băț?

Vedeți voi, în toate parcurile din lumea asta, există magazine de bețe. Pentru oamenii mari ele sunt invizibile, doar copiii știu unde sunt magazinele și, mai ales, ce se găsește de jucat. La magazinele de bețe nu te duci cu bani, ci cu alte bețe. Sunt bețe de toate formele și mărimile, de toate culorile și de toate grosimile. Oamenii mari văd doar pericole în bețele astea, dar pentru copii ele sunt mai mult decât bețe.

Iată, acest băț e de fapt o sabie. Iar ăsta e un telescop. Și aici avem un mănunchi de vreascuri pentru focuri de tabără. Dincolo, chiar lângă mătura Liei, e un polonic grozav. Aceasta e o baghetă fermecată. Aici avem o greblă și o lopată. Ăsta e un stilou magic. Iar bățul ăsta de jumătate de metru e toiagul unui vrăjitor vestit, îi ține la distanță chiar și pe cei mai nesuferiți balauri.

În magazinul de bețe, Lia și Ana aduc mereu marfă nouă. După ce numără bețele și hotărăsc la ce folosește fiecare, fetele se joacă jocuri inventate de ele. Nu e nevoie de bani ca să te joci cu aceste bețe, trebuie doar să le pui frumos la loc după ce jocul s-a terminat. Uneori mai dispare câte un băț și atunci fetele știu că iar a trecut pe acolo Max, câinele lui tanti Beti, dar și Max trebuie să se joace cu ceva. Copiii și câinii știu cel mai bine ce jucării grozave sunt bețele.
La câteva sute de metri mai sus, pe alee, e Galeria de pietre pictate. Din când în când, Lia și Ana găsesc prin parc pietre pictate și le aduc în același loc, să se bucure de ele și ceilalți trecători. De câteva ori au pictat chiar ele niște pietricele și le-au lăsat și la galeria de lângă școala lor, și la cea de lângă școala vecină. Acum sunt o mulțime de pietre pictate peste tot și fetelor le place să se uite la ele. Sunt fermecate, desigur. Dacă găsești o piatră pe care cineva a pictat o bărcuță sau o rachetă, nici nu e nevoie să o atingi, te uiți un pic la ea până o înveți pe de rost, apoi închizi ochii și gata, ești pe bărcuță și plutești pe mare sau urci cu racheta spre stele. Și așa, cu bețele-jucării și pietrele care te duc în călătorii, Vacanța cea mai lungă a devenit mai veselă.

O să vi se pară că Lia și Ana stau pe o stradă magică și parcul lor probabil a fost vrăjit de cineva, de e așa plin de bețe fermecate și pietre pictate. Dar am să vă spun un secret. În primăvara anului în care lumea a stat pe loc, când leagănele n-au mai avut voie să se ridice până la cer, copiii au început să găsească peste tot magazine de bețe. Dar ele devin vizibile doar dacă sunt câte doi copii deodată la intrare. Pot fi doi copii care locuiesc în aceeași casă sau chiar pe aceeași scară de bloc. Nici măcar nu e nevoie să fie cei mai buni prieteni. Unul trebuie să facă inventarul, celălalt trebuie să aranjeze magazinul și apoi amandoi trebuie să găsească alte bețe care nu sunt doar bețe.

Voi ați găsit magazinul de bețe de lângă casa voastră? Dacă da, vă rog să trimiteți o scrisoare pentru Lia Bucuria și Ana Banana. Adresa este: Magazinul de Bețe din parcul de lângă școală, chiar lângă gardul doamnei Ionescu.
Vacanță plăcută, copii!

 

Poveste scrisă pentru festivalul “Șotron pe Mare”