Mai rar…

7 Jan 2011 by Ada

Într-una din nopţile mele de insomnie, când m-am întâmplat în acelaşi timp pe ym cu prietena mea, Maria, am avut o revelaţie deloc legată de hormonii de sarcină. Eu nu sunt o persoană prea prietenoasă cu planeta asta. Sigur, nu mai cumpăr apă îmbuteliată, n-arunc hârtii pe jos, am trecut la sacoşe reutilizabile, sunt atentă la câtă hârtie toacă Irina şi evit să printez ceea ce nu e neapărat necesar.

Nu sunt adepta curentului eco-bio, recunosc cinstit. Admir calităţile produselor bio sau ecologice, le recunosc superioritatea şi beneficitatea în faţa celor chimice, cam ştiu produsele existente pe piaţă, dar în calitate de cumpărător, am fost mereu timidă şi fidelă bătrânului Plafar şi ideii că e mai bun ce faci cu mâna ta decât ce cumperi din oraş. De asemenea, mă conduc după principiul că există un timp pentru toate şi de-aia nu cumpăr căpşuni şi roşii în decembrie, nici portocale în mai. Am renunţat la cuburile şi concentratele de pus în mâncăruri şi mă delectez cu tot ce se poate prepara manual. Dar în afară de ouă bio (luate ca să văd dacă există vreo diferenţă între ele şi cele ouate de găini “crescute în baterii îmbunătăţite”), de detergenţi blânzi cu pielea bebeluşilor şi de câte o cutie de lapte de soia cumpărată ocazional, n-am prea dat banii pe chestii eco-bio-green.

Pe pielea Irinei am învăţat că pentru copii, cremele cele mai simple, de gălbenele sau de cătină, sunt sfinte. Că şerveţelele umede parfumate sunt o oroare de evitat. Pe bubele ei am experimentat multe şampoane şi geluri de duş, de la cele banale din gama Nivea, Sanosan şi Bubchen până la Avene, Bioderma, Atoderm, Sebamed şi alte chestii doftoricoase şi medicinale. Pentru dermatita ei, atopică, rebelă, încăpăţânată şi constantă, am ajuns la un cocktail format din: cremă de gălbenele şi ulei de cătină, completate când devine grav de o cremă ultra-grasă de la Bioderma, şi Sebamed pe post de gel de duş constant, singurul care nu înrăutăţeşte starea de iritare maximă. Când treci prin etapa în care copilul se umple de bube numai când te uiţi la el şi găseşti o chestie care chiar funcţionează, apăi ţii cu dinţii de aia, până pleacă plodul în armată sau se mărită şi se mută la casa ei.

Am auzit însă de haine bio, de încălţăminte bio, de mâncărici bio pentru copii, de scutece refolosibile, de detergenţi, de tot ce este bio. Pentru că treaba mea e să ştiu ce se mai întâmplă în lume. Am avut o atitudine rezervată. Ştiu că există. Nu mi le permit. Simpla idee de scutece textile îmi ridică părul în cap, pentru că nu, nu mă văd fierbând finet şi bumbac cu bicarnonat şi oţet, să mă ierte toate mamele care pot face asta. Din punctul meu de vedere, scutecele de unică folosinţă sunt invenţia secolului. Maria mi-a zis atunci: nu te gândeşti că-i laşi Liei moştenire un munte de scutece de hârtie murdare?

Nu. Nu mă gândisem. Între timp m-am gândit. Iertaţi-mi egoismul: în continuare NU mă văd fierbând pânze ude de pipicaca. Ok, voi căuta scutece de hârtie, biodegradabile (au la DM, cică). Măcar atât pot să fac.

Acesta este însă doar preambulul pentru un laudatio la adresa unui magazin bio.

Pe Ileana Glodeanu am cunoscut-o prin intermediul unei colege de la serviciul în limba franceză al postului de radio la care lucrez. Îşi deschisese (recent, cred) magazinul cu produse bio on line şi Ioana s-a gândit că putem face un concurs pe Ziarul Copiilor, din care să câştige toată lumea. A fost unul dintre puţinele concursuri de pe ZC care au mers brici, în sensul că Ileana a suplimentat premiile şi până la urmă au fost mai multe câştigătoare decât anunţasem iniţial. Napati a fost un partener bun.

În urmă cu câteva săptămâni, la câţiva paşi de casa mea am văzut firma Napati insinuată între un magazin de bucătării scumpe şi unul de lemne pentru parchet. M-am bucurat. Când îţi deschizi magazin în centru, înseamnă că-ţi merge bine. Dar a fost nevoie de mult timp ca să mă adun şi să intru în magazinul real. În primul rând, din pricina prejudecăţii că tot ce e bio/eco e şi musai scump. În al doilea rând, pentru că Irina e de-acum mare şi dermatita s-a mai potolit şi chiar de-aş năzui eu la haine bio pentru dânsa, e un moft cam scump pentru buzunarele părinteşti.

A trebuit să mă enervez rău. Atât de rău şi atât de amar, încât atunci când am ajuns acasă să le zic “Am nevoie de o gură de aer” şi să-i trimit sus, fără mine. Apoi am luat-o agale (nu pot altfel) către cofetăria de peste drum (să comand tortul) şi la întoarcere, către magazinul Napati. În urma ultimelor aventuri, orice achiziţie care depăşeşte 100 de lei e imposibilă până la salariu, dar voiam să mă uit.
La început, am admirat vitrina. În vitrină, nuci de spălat, la punguţă, la sac mic, la sac mai mare. Apoi tot felul de geluri, săpunuri, uleiuri, creme. Hăinuţe, pantofi… Tot ce ştiam că există. Am ezitat să intru în magazin. Eram tentată să intru, pentru că de-afară, din ger, magazinul ăsta părea un loc curat, luminos, parfumat, în care aş fi putut să mă spăl de oraş, de oameni, de problemele zilnice care mă năpădesc din când în când, chiar şi la finalul câte unei zile bune, ca aceea de azi. Dar cum să intri cu cardul văduv? Şi până la urmă, ce rău faci şi cui, dacă doar te uiţi? O să mă-njure vânzătoarea în gând, mi-am zis, parcă o auzeam “fi-r-aţi ai dracu’ de sărăntoci, faceţi urme pe parchet şi nimic nu luaţi şi mai sunt trei ore până la închidere, bucureştenii lu’ Peşte…”. La cât de obidită eram, o înjurătură secretă în plus nici că mai conta. Aşa că am apăsat pe clanţă şi am intrat. M-am şters frumos pe picioare, am tras aer în piept şi am ridicat ochii, pregătită să văd acritura cu înjurătura…

Surpriză. O domnişoară. Tânără. Îmbrăcată decent, nu ca alea de le-am mai văzut eu prin oraş. Zâmbea. Bine aţi venit, zice, bine v-am găsit, zic, ce frumos miroase aici, ca la lavanderie. Şi-ncep. Ignor raftul cu sucuri şi budinci bio. Trec pe lângă haine şi pantofi şi mă înfig fix în faţa peretelui cu geluri şi şampoane de duş. Privesc etichetele cu ochii mijiţi, pregătită să sufăr un şoc matematic.

Ajung la ce mi-ar fi trebuit pentru Miss şi fac ochii mari. Staţi niţel, staţi niţel, deci eu dau pe Sebamed (bun, nimic de zis) cam 35-40 de lei, funcţie de farmacie şi de cardul de fidelitate, şi chestiile astea bio/eco/green fără parabeni, în cantitate comparabilă, costă 25?
Hm… Păi, nu iau eu salariul luni?

Ia te uită, scutece de pânză. Iau unul şi încep să-l sucesc. Unde e chestia aia pe unde vâri hârtia aia despre care am citit eu la Maria… Domnişoara – umbră în spatele meu – tăcea, politicoasă. Auziţi, domnişoară, cum e cu scutecele astea, mă lămuriţi şi pe mine?
Şi-ncepe a turui. Uite-aşa… şi aşa… şi aşa… şi costă atât.. şi vă trebuie atâtea… şi rola asta… şi le spălaţi atât de des… şi…
Aaaa-ha! Nu, merci. Dar nucile de săpun cât costă? Păi, porneşte din nou banda, iată, acest pachet mic la 7 lei… conţine mai mulţi săculeţi în care sunt x nuci şi cu care spălaţi de 2-3 ori şi puteţi face şi infuzie şi dacă spălaţi cu apă rece mai merg o tură şi dacă spălaţi albe mai puneţi dvs o linguriţă de bicarbonat (oare bine am reţinut?) şi dacă vreţi dizolvaţi în apă şi puneţi în sertăraş şi…
Pfffff….

Dar pentru piele ultra sensibilă cu dermatită, o cremă emolientă?
Sigur, sare dânsa, iată, această cremă de gălbenele (gotcha, îmi zisei, gândindu-mă la borcanul meu de jumate cu cremă de gălbelene luată de la plafar cu numai 25 de lei), 32 de lei, dar poftiţi un eşantion, încercaţi şi dacă nu vă place… dar o să vă placă…

Dar un gel de duş?
Acestea sunt pentru toată familia, dar avem aici pentru bebeluşi, fără parabeni, fără săpun, fără…

Şi chestia asta antivergeturi? Costă atât şi e pentru păstrarea elasticităţii pielii, pentru femeile însărcinate, ştiţi…
Da, ştiu, ridic eu din sprâncene, şi eu sunt însărcinată. De-aia întreb. (Oamenii încă mai cred că am dat iama în ciocolată şi de-aia am ţuguiul cu pricina în loc de talie. Ba chiar un coleg – privindu-mă din spate – îmi zicea deunăzi pe culoar că am mai slăbit, arăt bine!). Ah! e foarte bună! Costă atât şi asigură elasticitatea şi…

Şi jucăria asta? E din bumbac organic. Şi vopsită cu culori naturale. E moale şi plăcută…

Ce să mai… Duduca ştie pe de rost magazinul. Şi nu s-a plictisit încă. Şi-i place să povestească. Şi e cea mai profi asistentă de vânzări din câte am văzut eu în ultimii… mulţi ani. Ştie să zâmbească. Ştie că e foarte posibil să nu cumpăr, dar amabilitatea pare să n-o coste. Nu s-a supărat nici că am lăsat urme ud-negre pe parchet. Nici că n-am cumpărat nimic. Nici că am ţinut-o de vorbă vreo 15 minute. Dar m-a făcut să vreau să revin luni. Pentru un gel de duş, pentru o cremă antivergeturi, pentru nişte nuci de săpun, pentru puţin răsfăţ, pentru puţină stare de bine la sticluţe şi săculeţi.

Ileana a făcut treabă bună. Şi cu magazinul, şi cu domnişoara. Nu-l ocoliţi. E pe Ştefan cel Mare, imediat după intersecţia cu Aleea Circului, cum mergeţi spre Piaţa Victoriei…