Make-up test
Pe Ruxandra o știu virtual de ceva vreme. Un an, doi? Cine-i numără. Dar ne știm. Când am început să caut un specialist în machiaj pentru ocazii deosebite, era pe lista mea scurtă. Văzusem pe blogul ei suficiente poze care să mă facă să vreau s-o întreb dacă trece și pe la mine. Așa că, am stabilit o întâlnire pentru un test de machiaj, să vedem dacă facem click, dacă produsele ei stau bine pe fața mea, dacă îmi place ce scoate din mine și nu în ultimul rând, pentru că Laur trebuia să-și testeze umbrela de blitz adusă de Moș Crăciun anul trecut.
Iată-ne, deci, duminică pe la 10.45, cu publicul așezat cuminte în tribune, cei mai fragezi dintre membrii audienței efectuând primul somn de frumusețe. Fotograful, luminile, oglinzile, arsenalul. Ruxandra a venit cu un ditamai valizoi plin cu cutii și cutiuțe. Ședința a durat cam 4 ore în care am testat diferite baze de machiaj, fonduri de ten, anticearcăn, culori, mascara, tuș și alte minuni. A fost o experiență foarte faină. Ruxandra este atentă, răbdătoare, empatică, flexibilă. În cele 4 ore, am hrănit trei copii și trei adulți, am băut cafele, am râs de căprițele care au dat iama în fardurile mele din baie să se fardeze și ele, le-am pus voaluri și le-am lăsat să viseze, preț de trei fotografii de fiecare.
Fotografiile pe care le veți vedea în galeria de mai jos vor să spună două lucruri. Primul: Laur e un fotograf extraordinar. Al doilea: Ruxandra știe meserie.
Enjoy.
Ruxandra, ne vedem joooi!
Si 3: Vei fi o mireasa superba!
Cuvantul frumoasa nu spune nimic. As folosi minunata, superba si cu niste copii..pff..o minunatie!Felicitari
Esti foarte frumoasa! Imi place mult fotografia 34!
Foarte fain! si ce repede creste Lia!
in locul lui laur mi-as pune poza 29 drept poza oficiala. it says it all, nu laur??? 🙂
ce cap frumos rasare!:)