Mama, pot să-mi fac bagajul?

12 Aug 2012 by

Doar asta aud de vreo două săptămâni. Irina vrea să-şi facă bagajul, ea crede, nu ştiu de ce, că dacă bagajele sunt făcute, timpul trebuie să se scurgă mai repede. Ce nu ştie Irina e că atunci când ai copii mici nu poţi să-ţi faci planuri. Degeaba faci bagajele, degeaba pui la cale trasee şi puncte de interes numai bune de vizitat, degeaba visezi, dacă în dimineaţa plecării un copil are febră sau s-a deranjat la burtică sau… Riscurile cresc direct proporţional cu numărul de copii din familie. Desigur, până la urmă trebuie să facem şi bagajele, pentru că plecăm cu o jumătate de casă.

Deci, azi facem bagaje. Ne ajută şi ploaia. Nu ştiu cum sunteţi voi, eu când plec simt nevoia sădezgheţ şi să spăl şi frigiderul, mai bag un aspirator, sigur şterg şi aragazul, musai să văd ce fac şi cu florile… şi tot aşa.

– Mama! Abia aştept ziua de mâine, tu nu? Cred că nici n-am să dorm la noapte…

… să nu uit medicamentele, aşternuturile pentru pătuţul Liei, oare să iau şi apărătoarea de pat, ca să semene cât mai mult cu ce e acasă? Să nu uit mâine dimineaţă iepuraşul, să iau şi câinele cântător, să nu uit termometrul, să nu uit cănuţele de noapte, să spăl steamerul, oare cum să fac, să plec cu legume de acasă sau să sper că găsesc de cumpărat acolo…

– Veniţi luni, da? Că eu  trebuie să ştiu, să mă apuc de tort sau nu?

Mama Lui vrea să facă tort. Să nu uit să-i duc poza cu Lia şi ziarele şi crema aia de la farmacie şi …

– Presupun că da, aşa e planul, nu pot să jur, o să aflăm luni dimineaţa.

… Rovigneta, cămăşile, maşina de ras, laptopul, aparatul foto, acumulatorii, încărcătoarele…

– Pot să-mi iau şi pisicile, mami?

– Pe amândouă?

– Păi Pisa plânge fără Kitty, şi Kitty ce să facă fără mămica ei?

-Ia-ţi şi pisicile.

Facem bagaje.

Aflăm mâine dimineaţă dacă plecăm.

Să fiţi cuminţi.

 

Related Posts

Share This

2 Comments

  1. bafta! Sper sa reusiti sa va tineti de plan. Multa sanatate!

Privacy Policy