Mama, spune-mi adevărul
– Tu ești Moș Crăciun?
– Da, Irina. Eu sunt Moș Crăciun. Și Zâna Măseluță. Și Easter Bunny. Și Wonder Woman. Și… Cine mai vrei să fiu?
– Mamaaaaa! Serios acum!
– Dar vorbesc foarte serios. Zi-mi ce vrei să auzi și îți spun. Dar de ce mă întrebi?
– Nu știu ce să mai cred…
– Păi, treaba e foarte simplă. Ții minte ce se întâmpla cu Fantasia în Povestea fără Sfârșit?
– Dispărea.
– De ce?
– Pentru că nu mai credea nimeni în povești.
– Așa e și cu Moș Crăciun. Există, cu condiția să crezi în el. Dacă nu crezi în el, dispare. Și cu ce rămânem?
– Deci, recunoști, tu ești Moș Crăciun.
– Eu însămi. Știi cum se întâmplă? În fiecare an, în Ajun, eu și tati împachetăm cadouri, după ce voi vă duceți la culcare. Ne turnăm câte un pahar de vin și împachetăm. Mai bem un pic de vin, mai tăiem o coală de împachetat, iar o guriță de vin, mai punem un scotch… Pe urmă ne dăm pe horn, uiiii, ca pe tobogan, doar așa ca să ne distrăm. Și iar, un pic de vin, hâc, un cadou.. și la un moment dat se rupe filmul. Eu cred că totuși există Moș Crăciun, că nu știu exact cum ajungem în pat. În plus, tot timpul rămânem fără scotch. Cred că ni-l ia Moșu. Să-l bea.
Râde de se prăpădește. Ne și vede dându-ne pe horn, ne vede adormind cu scotch-ul pe nas, parcă-l vede pe Moș târându-ne în pat de un picior, dând dezaprobator din cap. Știe că nu se prea poate, în fond a văzut că de obicei (și nu în fiecare zi) bem un pahar de vin și atât. Plusez cât pot. Îi explic că Scotch-ul care dispare nu e banda adezivă ci whiskey-ul care se mai numește și așa, scotch. I-aduc aminte că i-am spus de la început că-l cunosc personal pe Moș, că lucrăm împreună, că …
– Deci, te-am lămurit?
– Nu.
– Orice alegi să crezi, te rog păstrează-ți teoriile pentru tine. Nu i le spune și Liei. Las-o să gândească ea cu mintiuca ei.
Râde. Se încruntă. Râde. Rămâne pe gânduri.
– Lasă că știu eu că tata mănâncă fursecurile pe care le las pentru Moșul.
– Desigur, trebuie să-l scape cineva de diabet… Nu-ți dai seama ce s-ar întâmpla dacă ar mânca atâtea fursecuri într-o noapte? N-ai văzut ce burtă are?
– Mamaaaaa! O să se supere pe tine!
Phew. Am scăpat și de data asta.
Related Posts
Tags
Share This
Deci raspunsul tau a fost spot-on! Banuiesc ca te-ai documentat deja… 🙂
http://www.wikihow.com/Deal-With-the-%22Is-Santa-Claus-Real%22-Question
Ce draguuuuuut… Pe mine ma enerveaza rau aia care ma invata sa aleg sa nu “mint”copilul in legatura cu mosul. Ai mei nu au recunoscut niciodata (adica nici acum, cand sunt si eu mama de atatia ani) cine era Mosul… Sau, mai stii, poate la mine chiar a venit ala adevarat? 🙂 🙂
Buna Ada,
la noi vine Mosu’mereu pentru ca eu aleg sa raman cu visul de cand eram mica si credeam. Chiar daca nu lasa nimic, nici un cadou vizibil, eu cred ca vine (vine de la inceput de iarna cand ne invadeaza mirosul de rece si nu, nu ramane mereu, dar vine iar cand miroase a portocale, si vine cand impodobim bradul – ii vezi reflexia in globuri si mai vine cand spunem povesti si ochii copiilor sunt fascinati, uimiti, incantati si mai apoi obositi… si tot vine…, cand si cand, dar sigur toata iarna!). Sunt convinsa, altfel toate visele ar fi doar vise…
Ana mea (sase anisori) a comentat ca ei nu-i plac povestile de la religie, ca ea nu crede in Dumnezeu! A decurs asa discutia intre noi doua:
– Pai eu nu cred in Dumnezeu!, zice ea.
– De ce?!, ma minunez eu ca doar o invatasem altceva mai acu un an
– Pentru ca nu exista! zice un pic suparata.
– Cum nu exista? zice mami socata:)
– Pai ce, l-ai vazut tu vreodata????
– Nu, dar tu ai vazut unicorni? zice mami inspirata brusc.
– A…, nu…
– Dar esti convinsa ca exista?
– Da!
– Pai asa si cu Dumnezeu, nu-l vezi, dar stii cumva ca exista, si-n plus, cine crezi ca a creat unicornii?
– Da???? Dumnezeu?!
– Dap, si unicornii cum sunt?, zic eu – acu deja m-am incalzit:)
– MAGICI! striga fericita si tot ea: Si Doamne Doamne e magic!!!
– Dap! uf, sunt desteapta ma felicit singura:)
Am indraznit sa-ti povestesc asta pentru ca-mi sunteti dragi si am invatat f multe de la voi!
Cu drag, si sper si la voi sa vina Mosu’ cat mai des!
Diana Cornea
ce frumos!