Manuscrisul din sertar
Mă simt mai bine, deci, poftiți, o poveste scrisă de subsemnata și ilustrată de Ioana Mușat.
Enjoy!
Related Posts
Tags
Share This
Exceptionala poveste!! Felicitari Ada:) …de mai bine de o luna ii pun pe micuti sa adune hartia separat si asta ii implica mult in propria viata si intelegere!gand la gand, te felicit din nou!
Multumesc, Emiliana.
Frumoase ilustraţii.
Cam atât.
Multumesc si pentru cam atat:)
Tare povestea, nu prea exista povesti autohtone care sa incurajeze la chestii atat de “moderne” ca reciclatul. Felicitari si la multe vanzari! Pe cand lansarea?
Cand om gasi o editura.
Foarte frumos! You made my day.
I am glad:)
Multumesc pentru poveste, Ada. Mi-a placut foarte mult si voi cumpara cartea, cand apare.
Mihaela, banuiesc ca ai uitat ca tacerea e o arta, uneori. Iti amintesc eu acum ca oricine apreciaza criticile constructive, insa aruncatul cuvintelor asa, fara sens, e aiurea rau de tot. Fata de tine in primul rand. Poti mai mult, sunt sigura.
ALina, n-o certa pe Mihaela, eu sunt constienta ca nu tuturor le plac povestile mele. Pana la urma, ma bucur ca ii place ilustratia, desenele alea sunt tot povestea mea, dar exprimata altfel. Desigur, ar fi fost interesant de aflat ce anume nu ii place, eu cred in feedback. Am senzatia insa ca in acest caz particular e mai bine sa nu dam cu batzul in sarpe, cine stie ce orori pot afla despre mine.
Felicitari Ada. Tare frumoasa povestea.
Eu raman super mirata de ce in secolul asta al vitezei, cand abia, abia ne ajunge timpul, oamenii isi irosesc timpul atat de pretios. De ce Mihaela isi iroseste timpul sa citeasca blogul tau, povestile tale daca nu are nimic de castigat. Am asa un feeling ca nu e prima data cand te citeste. Si daca a vazut ca nu-i place stilul tau (toti suntem diferiti, deci nu-i o tragedie asta), de ce isi mai iroseste timpul vizitand blogul tau?! Cred ca toti stim raspunsul. De aia si spun, nu e de condamnat ca nu-i place stilul tau de a scrie, e de condamnat faptul ca vine aici sa te jigneasca. Bleah…
Superbe ilustratiile!
Povestea o stiam deja, si mi-am mai manifestat aprecierea 🙂
Sper sa gasesti editura! Are un mesaj atat de important, ca majoritatea povestilor tale, incat nu vreau sa cred ca parintii nu mai doresc sa-si invete copiii astfel de lucruri. Din pacate, observ ca se prefera, in schimb, reviste sclipicioase de de o calitate indoielnica, si pline de reclame 🙁
Foarte frumoasa poveste, iar ilustratiile sunt minunate – ce culori, ce desene frumoase ! O combinatie …de vis 😉 (pun intended) !
Felicitari! Povestea foarte frumoasa si educativa, ilustratiile …de vis..Un mic feedback? Mi s=a parut poate un pic cam lunga in in partea cand toate catile, revistele , hartile isi amintesc de unde vin si explica la ce folosesc copacii si care e rolul lor in natura. Insa e doar o parere si nu sunt in masura sa ma pronunt daca la partea asta un copil de 6, 7 ani nu s-ar plictisi. Probabil nici nu e pentru copii sub 6 ani.
Oricum, a fost o placere citind-o.
Ah, multumesc. Poate ca intr-o varianta tiparita o voi scurta.