March Break sau cum ne-am petrecut vacanța, episodul 1, cu furtuna

14 Mar 2017 by

March Break s-a inventat ca omul canadian să poată să se ducă undeva la mare, să-și încarce nițel bateriile pentru ce-a mai rămas de îndurat din iarnă până la Victoria Day(20 mai). Anotimpul se numește still winter, zic glumeții, și se întinde până pe la mijlocul lui mai, în sensul că nu știi când te mai lovește un îngheț, un -22 cu tot cu vânt, sau o furtună de zăpadă.

Noi așteptăm furtuna asta de vreo două zile, e anunțată cu surle și cu trâmbițe la TV, dar afara abia de fulguiește, mocănește, hotărât, abia vizibil dar cade, cade, cade din ceruri, this white shit, vorba imigrantului ajuns de mintea de pe urmă. 

Știți povestea cu this white shit? V-o zic eu altădată.  Anyway, se așteaptă oriunde între 15 și 35 de centimetri, să zic că acum am avea vreo zece în locurile cele mai neatinse. 

Noa, canadienii nu sunt foarte impresionați. Au cu ce să-și umple timpul, câtă vreme e deschis la Tim Hortons să ne luăm cafea și gogoșele, bring on the white shit, avem schiuri, avem patine, avem ce face. Și dacă avem bani și zile de concediu planificate, plecăm la mare, la soare, să ne bronzăm un pic, că tot e March Break. 

Eu sunt o fire mai anxioasă și încă nu m-am obișnuit să citesc temperaturile fără indicii de vânt și umezeală. Pentru mine contează Real Feel. Ce dacă scrie pe termometru că sunt -13 grade, dacă Real Feel e de -22, nu mă păcăliți, afară sunt -22 de grade, end of story. Laur e mai calm, din punctul lui de vedere Real Feel e pentru doamne și mironosițe care n-au făcut armata. E drept că nu el o duce pe Lia la școală, dar e ok, supraviețuim, one day at a time, ca la alcoolicii anonimi. 

Ce mare lucru cu March Break ăsta, e doar o săptămână! E doar o săptămână, dar ce bine e, dacă ai cu ce și grijă să rezervi din vreme bilete, să ieși din frig și să-ți înmoi degetele de la picioare într-o apă bleu comme le ciel, care nici nu pute a alge ca la 2 mai, cum mi-a povestit mie o cunoștință… Eu nu-s așa pretențioasă, am amintiri frumoase cu 2 mai și m-aș mulțumi și cu o săptămână la una din tantiile la care am mai stat, dar ăsta e un plan pentru una din verile viitoare. Păi și dacă n-ai cum să dai o fugă în Caraibe și nici n-ai fost prevăzător să înscrii copiii la activități, treaba ta, găsește-le ceva de lucru. Activități ar fi fost, și interesante și pe bani nu foarte mulți, dar … trebuia să mă fi gândit eu prin decembrie și nu m-am gândit. Acum știu! În țara asta trebuie să fii organizat. De exemplu, dacă te grăbești, poate mai găsești locuri la înot pentru vară. Cursurile de patinaj sunt toate date, prin august așa cel târziu trebuie să le antamăm pe cele pentru iarna 2018. Lesson learned. 

Eu am luat fetele duminică, le-am cocoțat în mașină și le-am dus la bibliotecă. Irina s-a întors cu un vraf de cărți, Lia cu altul, am luat și filme și audiobooks, deci măcar o parte din problemă e rezolvată. Interesul meu e să fie ocupate, că dacă nu-s ocupate, vorbesc cu mine. Amândouă deodată.  Și vor chestii de la  mine. Amândouă în același timp. Știu, știu, ce privilegiu e să fii acasă pentru copiii tăi și ce minunat e să fii mamă și… Așa e, minunat și privilegiu. Dar când minunea și privilegiul sunt stereo, non-stop și nu prea mai dorm nici la prânz și au și idei ce presupun ingrediente scumpe și expunere la foc de exemplu, mai obosești. Suspansul e prea intens.  Și atunci ai vrea să-ți auzi gândurile un pic, un pic, cât să te poți concentra la ce făceai și să nu pui virgula după prea multe zerouri la un transfer bancar altfel bine intenționat. Phew… Bygones. 

 Am supraviețuit cu bine primei zile de vacanță. Lia a avut o prietenă în vizită pentru câteva ore, apoi a venit și sora prietenei, am înfofolit-o și noi pe sora cea mare și le-am trimis pe toate să ia o gură de aer, a fost o dimineață frumoasă, fără incidente, apoi copiii s-au dus fiecare pe la casele lor. După-amiază am reușit să conving copilul mic să se culce și m-am distrat cu Irina care a vorbit vreo oră pe skype cu o fetiță din Texas, și-au râs și au râs și au povestit și s-au plans una la cealaltă de prieteni și de școală și de mamele imposibile din ziua de azi. 

Niște Peppa Pig pe Netflix, niște muzică pe youtube pentru sora cea mare, nu știu când s-a făcut nouă și au început negocierile unui capitol mereu prezent discuțiile noastre. Unde doarme Lia. Lia ar vrea să doarmă oriunde, dar nu în patul ei. Patul ei e plin de niște furnici invizibile. Irina uneori o primește la ea în bunk beds, alteori n-o vrea. A mică folosește toate armele, de la rugăminți la scuze la șantaj. Nu ne așezăm bine la masă, că începe. 

– Sis, can I sleep with you?

Sis se ține tare.

– Nu. 

– But you said tomorrow I could sleep with you and today IS tomorrow. 

– Nu. 

– Please.

– Nu.

– Whyyyyyy?? 

Și tot așa, de am interzis să se mai discute pe această temă, ca să putem mânca liniștiți. Problema cu interdicțiile mele e aceasta: eu interzic și ele uită ce interzic eu. Așa că aseară au luat-o de la capăt, și-am decretat că gata, discuția s-a încheiat, fiecare doarme în patul ei, în camera ei, end of story. 

Pe la zece  (the horror), în maieu și cu o singură șosetă (de-a soră-sii) într-un picior, Lia încerca să se îmbrace în pijama. Pe la zece și un sfert reușise să se spele pe dinți și să fie complet echipată de somn. A coborât din nou în living și a spus:

– Mom, I need to talk to you about something…

– Nu mai discut nimic, e ora zece, programul de lucru cu copiii s-a încheiat acum o oră. 

Ah, de-aș avea și eu un ghișeu d-ăla cu fereastră să pot să fac clang și să îmi pilesc apoi unghiile cu nerușinare, dar nu, motherhood-ul ăsta nu are nici ghișeu, nici fereastră, nici program de funcționare. 

– But Mom! 

– Bine, fie, spune. 

– Sissy said that I promise I won’t do it again and she lets me sleep in her room tonight.

Aaaaaaaaaaa. 

Pentru a doua zi de March break avem în plan săniuță lângă podul ce duce spre școală, cu toți copiii din complex,  în caz că nu viscolește prea tare. Irina a citit deja 3 din cărțile luate de la bibliotecă. Liei i le-am citit pe toate cinci, acum insistă să ni le citească ea nouă. Pentru că la Toronto a nins nasol, compania pentru care lucrează Laur a ales să lase angajații să stea acasă. It is not safe to travel au spus, așa că azi e un fel de duminică la noi acasă. 

Keep in touch. 

Dintre zăpezi, over and out. 

Related Posts

Tags

Share This

3 Comments

  1. lidia

    “Ghiseul” m-a uns pe suflet! Uneori, tare bine mi-ar prinde si mie unul!

  2. Raluca

    Citesc de mult ceea ce scrii dar nu ti-am raspuns niciodata. Am senzatia ca imi povestesti mie sau chiar ca scrii despre mine pentru ca si eu am 2 fete de varste asmanatoare (8/10 ani). Si la noi se intampla la fel!
    Continua sa scrii Ada! Te citesc cu drag!

css.php
Privacy Policy