Mesaje de Dincolo, din Raiul Pisicilor

7 Oct 2009 by

snowbell5Într-una din zilele trecute, pe când încercam să fac oarece ordine în haosul din imediata mea apropiere, am dat peste fotografiile cu Mitz. Mi s-au umplut ochii de lacrimi instant. Aşa pisic frumos şi deştept, mai rar. Irina vorbeşte mereu despre Mitz, şi-aduce aminte şi cum se urca el pe masă, şi cum se juca până la epuizare cu câte o măslină, şi ce ştia să facă dintr-un simplu căpăţel de cremwurst, şi ce frumos torcea, şi cum ne aştepta la uşă…

Eu tac sau o aprob de obicei, subiectul încă mă doare prea tare.

Irina mi-a cerut o poză cu Mitz, să fie doar a ei. Şi i-am dat-o, cam cu strângere de inimă, dar am zis hai, fie…

Vorbim des şi despre Raiul Pisicilor, grădina aceea grozavă, cu copaci bătrâni şi pernuţe pufoase pe care stau pisicile bune care şi-au terminat treaba pe Pământ. Irina ştie că Mitz are şi apă, şi mâncare, pentru că din loc în loc sunt castronele cu bobiţe dintr-alea exact cum îi plăceau lui, şi mereu vin îngerii-pisici să pună apă proaspătă în vasele speciale. A extrapolat chiar povestea mea terapeutică şi pentru Costică, îi mai spune din când în când lasă, Costică, o să te ducem la Raiul Maşinilor. Adaptează foarte bine Raiul Pisicilor la Raiul Maşinilor.

Imaginaţi-vă, deci, şocul şi groaza care m-au luat rapid de gât, când, într-o după-amiază, Irina a venit într-un suflet din camera de zi strigând:

– Mami, mami! L-am văzut pe Mitzul!

– Unde, mămico?

– E acolo, în sufragerie.

castelDoamne, Dumnezeule, mi-am zis, s-a scrântit copilul, a-nceput să vadă pisici moarte demult. La o psihanaliză rapidă, asta sigur are de-a face cu divorţul şi teama de separare, ce mă fac, ce mă fac, ce mă fac… Cum să reacţionez în situaţia dată?

– Unde  în sufragerie? am întrebat eu cu jumătate de gură.

– Acolo, în castel!

– Ia arată-mi-l şi mie.

– Uite-l! Acolo, în bucătărie.

Cu inima cât un purice, m-am apropiat de castelul cu pricina, aşteptându-mă să nu văd nimic. Când colo…

mitzincastelDin bucătăria castelului, cocoţat pe o sobă mov, un pisic alb şi pufos mă privea fix în ochi. Desigur, e doar un pisic desenat, pe care pot să bag mâna în foc (cel desenat) că nu l-am mai văzut acolo până atunci.

– Ai dreptate, Irina, seamănă cu Mitzul!

– Ţi-am zis eu că se întoarce la noi!

– Da! Vezi, acum nu mai are de ce să-ţi fie dor de el, că ştii unde e. Mitz e în castel. Ia uite ce frumos stă! am întors-o eu, ca la Ploieşti.

– Crezi că s-a plictisit de Raiul Pisicilor? nu s-a lăsat mititica.

– Cred că i-a fost tare dor de noi. Probabil stă puţin şi se întoarce la pernuţele cele moi.

Îmi place să cred că se poate. Se poate ca prin minune să fi apărut desenul ăla acolo, sau pur şi simplu să îl fi descoperit Irina la momentul oportun.

Mi-e dor de o anume pisică albă, pufoasă, cu ochi galbeni, vorbitoare, inteligentă. Nu, mulţumesc, nu doresc altă pisică. Eu pe Aia o vreau.

De aceea, când Ale mi-a povestit azi despre Bela m-am înfuriat tare. Nu pe Bela. Citiţi, poate puteţi ajuta.

Related Posts

Tags

Share This

9 Comments

  1. Mi-au dat (un pic!) lacrimile. Pentru Mitz si pentru toti prietenii mei patrupezi disparuti de-a lungul timpului (sper sa nu se supere nimeni ca i-am pomenit simultan; pisicile si cateii stau cuminti in rai unii langa altii, asa-i? cateodata, stau si-n viata…).
    Si pentru felul induiosator de misterios in care s-a intors la voi, in chip de castelan.

    • nunu, cateii au raiul lor separat cu mingiute si oase si dulciuri, multe dulciuri. pisicile nu mananca dulciuri si de-aia s-au separat.

  2. Ah, cumplita saptamana am avut cand l-am pierdut pe Morgan! Nu stiu daca ai citit la mine pe blog, il aveam abia de 2 luni dar parca il aveam de o viata…am suferit in saptamnaa aceea cat pentru 10 ani. In fiecare dimineata ma trezeam cu speranta ca il vom gasi, ca aceea e zua cea mare si ma culcam seara cu disperare ca mai vine o noate cand el e undeva afara…
    In dimineata in care a sunat telefonul si l-am vazut in poza din ziar si am stiut ca e el, parca am inviat!
    Iti inteleg durerea, in saptamana aceea si eu am crezut ca poate e mort pe undeva…stiu cum e sa nu te poti gandi la o alta pisica, poate timpul le vindeca…poate ca o pisica la fel ca Mitzi ar fi altfel, nu stiu. Zic si eu…

  3. Cristina

    Cand ne-a murit cutzi acum cativa ani, la fel am zis si noi, ca nu mai vrem, ca nici un catel nu va mai fi ca el, ca noi pe el il vrem, si daca el nu, atunci nici unul. Dar si cu cainii e un pic cam ca si cu oamenii. Ne despartim de marea iubire si nimeni nu va mai fi ca el, dar pana la urma tot iubim din nou. Altfel, dar nu mai putin, pentru ca nu cred ca iubirea are termen de comparatie. Asa ca fiind amandoi la a doua casatorie, am purces la cautarea unui nou cutzi.

    Sunt 3 ani de cand l-am adus acasa pe noul cutzi, si nu, nu este la fel ca primul, pentru ca este el insusi si il iubim pentru ca este el insusi, la fel cum l-am iubit si pe primul. Era un catel foarte inteligent, calm si maiestuos. Avea tabieturile lui si jucarelele lui pe care le pazea cu sfintenie si cu care l-am ingropat cand a murit. Noul cutzi e un catel foarte inteligent si vesel, cateodata bleg din cale afara (nu e o contradictie aici 🙂 ) si degraba tzopaitor, are jucarelele lui, pe care insa le face franjuri din cand in cand, si ne umple viata si fotoliile si canapelele si balconul. Primul cutzi lua ziarul dimineata si-l aducea pana in casa in botic, plin de mandrie. Cutzi actual nu stie sa aduca ziarul, il gaseste prea apetisant, in schimb se urca cu piciorusele din fata pe pervazul de la balcon si se uita afara fascinat de frunzele copacilor din fata lui (stam la etajul 2). Primul cutzi lua la rand gresia din bucatarie si de pe hol, centimetru cu centimetru vara, cand ii era cald si se muta in cautare de dale reci. Si a tratat cu dispret orice pled, pres, perna sau cos in care am incercat sa-l asezam. Cutzi 2 a ochit din prima zi presul de la intrare pe care noi nu ne-am fi gandit sa-l punem sa stea vreodata, si de atunci numai pe pleduri si pe perne sta pe jos, nu s-ar aseza pe gresie nici daca ar cadea din picioare. L-am luat la munte si in curte nu s-a asezat decat cand i-am pus paturica pe iarba!?

    Ce vreau sa spun cu asta e ca sunt diferiti, au propriile lor personalitati care ii individualizeaza enorm chiar si cand au aceeasi rasa si acelasi aspect exterior, ca in cazul celor 2 cutzi ai nostri. Dar tocmai asta e farmecul lor si farmecul dulce-amarui al vietii. Toate vin si se duc si ne bucuram de ele cat sunt, apoi jelim si o luam de la capat. Dupa capul meu, iubirea pentru un animal nu se limiteaza doar la unul singur, ci le incude macar pe cele din aceeasi specie. Asa cum ne-am deschis casa si inima pentru unul, asa vom face si pentru un al doilea. Pe etajera cu poze de familie, avem poza primului cutzi, alaturi de poza noului cutzi. Si deja stim ca il iubim si facem orice pentru el si pentru ca el sa fie cu noi cat mai mult timp, dar ca atunci cand el nu va mai fi, un al treilea cutzi ni se va alatura si apoi cati or mai fi sa fie. Si cand ne-o veni si noua randul, o sa ne astepte cu totii dincolo dand din codita si tzopaind fiecare dupa propria reteta. Na, ca acum plang eu 🙂
    P.S. Cred ca pentru noi venirea noului cutzi a fost punctul de closure pentru moartea primului. Vorbim din cand in cand despre el si ne mai revine cate o amintire, dar o rememoram cu drag si amuzament, fara durere. Cu nostalgie. Si apoi ne intoarcem la noul cutzi care tocmai a facut o prostioara si viata merge mai departe.

    • Da, Cristina, dar cutzii nu sunt ca pisicile… Casa in care traiesc eu acum nu e potrivita pentru o mamica, o fetita si o pisica.
      Pur si simplu nu merge. Poate cand ne mutam. Altfel, multumesc pentru poveste, mi-a placut de cutzi ai vostri.

  4. uh, oh, unde-i comentariul meu?? lasasem si eu unul …
    in care ziceam ca si mie mi-e dor de Mitz al vostru, asa de mult ajunsesem sa-l indragesc numai din povestile tale …
    sigur are grija de voi de pe o soba de acolo de Sus … !

    • Alina, situl a fost transferat la alt hosting si se pare ca pana cand DNS-ul se hotaraste sa-si faca treaba pe de-a intregul, posturile, comenturile si ce se mai scrie pe aici se duc ba in locul nou, ba in ala vechi, fiecare dupa cum prinde trace. Intr-o zi, doua, lucrurile se vor fi stabilizat si Joaca isi va reintra in normal.
      P.S. Eu am vazut de la servici comment-ul tau, de aici, de acasa, nu-l mai vad, in schimb vad povestea noua, pe care n-o vedeam de dincolo… So… nepatrunse-s caile internetului. Asa ca daca in loc de minunatul nostru site veti vedea FBI, CIA, YMCA sau Loto Prono, nu e de la noi, e de la “ei”.
      Cu stima,
      Don Pandele

css.php