Migraţia de vară

10 Jun 2010 by

Ne pregătim de o nouă migrare. De la 1 iulie vom locui în alt sector, trecem o nouă graniţă. Blocul în care e apartamentul pe care-l închiriem nu e dintre cele noi, dar are un ceas pricopsit la intrare şi o vagă urmă de civilizaţie şi urbanism, manifestată prin prezenţa unei fântâni arteziene. E un bloc vechi, construit cu mult înainte ca eu să mă fi născut. Tot răsucind în minte şi pe hârtie felul în care vom aranja agoniseala mea din ultimii 10 ani, am simţit nevoia să recitesc volumul lui Florin Biciuşcă, intitulat “Experimentul Căţelu”. Dacă nu l-aţi citit până acum, vi-l recomand. Dacă l-aţi citit, probabil îmi înţelegeţi starea de spirit.

Îmi doream o casă în care să am loc, în care să pot să respir, în care să pot să deschid geamurile şi să încap. O casă cu un loc de scris şi de citit, o casă cu un loc civilizat şi luminos şi neînghesuit pentru luat masa, şi unul retras şi izolat pentru dormit, altul destul de mare pentru a ne întinde la câteva partide de domino. O casă în care cafeaua de dimineaţă să poată fi un ritual şi nu un gest reflex. O casă cu spaţii gândite, ordonate, ordonabile, utilizabile. O casă în care să nu-mi miroasă hainele a supă de legume şi să nu mă împiedic de pantofii lăsaţi la intrare. N-am găsit. Nu la cât îmi este plapuma.

E vina mea, că nu produc mai mult. E vina familiei, că nu s-a organizat mai bine. E vina sistemului, că nu mă lasă să pot să am un spaţiu personal, bun de crescut copii. Şi nu, vă rog, nu-mi spuneţi că şi noi am crescut la bloc şi că şi părinţii noştri s-au chinuit dormind în sufragerii  ca să le lase copiilor dormitoarele ori că dacă nu-mi convine pot să plec. Nu mă mângâie durerile altora, Am ales să nu plec. Dar oricât m-aş încăpăţâna să cred că se poate trăi frumos şi la bloc, realitatea e că apartamentele din Bucureşti sunt doar nişte cuşti de beton. Eu aşa le percep. Cuşti în care ne înghesuim, cuşti în care suferim de cald, de zgomot, de bătăile celor de deasupra ori de soneriile tramvaielor din strada mare, din cauza mirosului de la ghenă ori a sifoanelor care crapă în podele, a instalaţiilor vechi de când lumea ori a ţevilor ce răbufnesc adânc în pereţi, din cauza plafoanelor prea subţiri şi a câinilor de pe stradă prea numeroşi. Nu există intimitate, viaţa nu poate fi trăită la bloc decât pe colţul mesei şi în grabă isterică, în mirosuri pe care n-ar trebui să le suportăm din respect pentru noi înşine, în haos şi în aglomeraţie. Asta este viaţa noastră. Nu, lumea nu ne mai încape.

Dar umblă vorba că omul sfinţeşte locul. Sunt curioasă ce vom putea face din cuşca casa noastră nouă.

Nu-s veselă şi nici nu vreau să vă deprim. Mă apasă oraşul ăsta şi faptul că pe distanţe atât de mari, mie îmi revin doar 18,5 metri pătraţi de iarbă, deşi aş avea nevoie de minim 50.

Related Posts

Tags

Share This

5 Comments

  1. … visez si eu la o casa, mai ales de cand o am pe ioana, sau macar un apartament cu 3 camere….
    deocamdata ma multumesc cu cel de 2, la care mai am de platit inca vreo 11 ani, e “acasa” si pot sa respir, sa-mi fac tabieturile si sa trec peste faptul ca dimineata ne bate soarele in cap, de fapt in ferestre 😀

    norocul e ca la piatra neamt nu e asa calc cald ca in BUcuresti…ca avem parcul la 2 pasi si multa verdeata in fata blocului

    dezavantajele…se stiu, sunt cele ale unui oras de provincie…

    risc sa par naiva, sau altcumva, dar cred ca vei reusi la un moment dat sa gasesti si CASA aceea, la bloc sau pe pamant care sa fie acasa si sa va ofere o oaza de liniste in jungla in care e societatea noastra…. cel putin, va tin pumnii 🙂

  2. Da, sigur e undeva.

  3. ceska777

    Trebuie sa nu uiti niciodata ca omul sfinteste locul! Eu pun pariu ca daca luam o locuinta sordida dar iti dam mana libera in privinta cheltuielilor de amenajare vei face din ea un camin. Cred insa ca e posibil acest lucru chiar si cu mijloace modeste. Conteaza dragostea si implicarea cu care faci un lucru. Ca nu vei putea opri la usa de la intrare mirosul de mujdei de la vecinii de vis-a-vis, ca pe geamul deschis ar patrunde “odoare” de la locul de colectare a deseurilor menajere-asta e alta treaba si nimeni, niciunde in lume nu ar reusi asta. Intr-o tara cu grad inalt de civilizatie la modul general, vecina noastra din fosta locuinta crestea 7 pisici si 3 caini in conditii mai mult decat insalubre. Tapet sfasiat de pisici, tavi cu excremente prin colturile casei….. Asa ca locuinta ei ar fi putut rivaliza cu cel mai infect colt din Bucuresti sau oriunde aiurea pe mapamond, era e fapt o ghena. Si nimeni nu ii poate face nimic. Atata vreme cat isi plateste taxele si impozitele, duce animalele la veterinar cand sunt bolnave, plateste facturile la utilitati si nu incalca flagrant drepturile si libertatile vecinilor poate trai in continuare asa.
    Exista favelas sau biddonvilles in orice tara civilizata. Ce vroiam de fapt sa spun e ca un gradinar harnic, iubitor si atent, cu degete verzi si inima albastra o sa poata creste trandafiri chiar pe o halda de gunoi. Scuze pentru atatea imagini plastice cam agresive dar……. omul sfinteste locul. Si nu e intamplator ca unii oameni rasar ca niste diamante in cele mai ascunse si intunecate cotloane. Daca nu ar fi intunericul nu am descoperi fascinatia stralucirii diamantului.
    Peste 20 de ani te rog sa o intrebi pe Irina despre impresii din copilaria ei: iti va spune cu mana pe inima ca nu ar fi vrut sa traiasca niciunde altundeva decat la voi acasa -oriunde ar fi fost statiile acestui acasa- si nici nu si-ar fi dorit o alta mama, o alta familie. E aproape cert!

  4. Acum 10 ani, cand eram eu tanara :), am crezut ca am gasit “casa”. Am ales totul, de la modelul farfuriilor pana la scoica in care asezam o lumanare parfumata, de la oala de ciorba si tigaia de teflon carate de hat departe, tocmai din Romania, pana la canapeaua din living si vaza de pe masa. Cand a trebuit s-o parasesc si nu am putut sa iau nimic cu mine am “murit” de inima rea. Si am spus ca niciodata nu ma voi mai atasa asa de lucruri, de case, de locuri.

    Aleg si acum lucrurile din noua casa, dar daca intr-o zi ele vor decide sa plece de la mine, am decis sa le las sa plece. Si asta inseamna orice: spart, distrus, sa plecam noi.

    Si, daca ma inghesui intr-o casa este semn ca am prea multe lucruri. Sa mai scapam de ele, zic! si functioneaza intotdeauna.

    Succes in noua casa! Nu conteaza unde esti atata vreme cat esti cu cei pe care ii iubesti.

    • Da, fiecare mutare e echivalentul unui incendiu. De data asta insa va fi foc pus cu mana mea.

css.php
Privacy Policy