Muzeul virtual al copilăriei
Am avut nevoie…
de un spaţiu virtual de ics giga;
de nişte domni cu ochelari (neapărat), cu vocabular de neînteles, în care zero şi unu sunt senzaţii, mişcare, amintiri, nu doar nişte cifre;
de antropologi, etnologi de teren, cu fişele lor ciudate şi rigle însoţitoare;
de psihoterapeuţi care să te facă să cufunzi adulţii, dar şi copiii, în lumi uitate;
de douăsprezece luni cu şapte feţe diferite ale aceleiaşi lumi
şi
de şapte ţări şi o copilărie călătoare.
Toate acestea combinate nemţeşte, în doze precise, la timpi bine determinaţi, nu pot da la iveală decât …un muzeu. Virtual. Al copilăriei!
Lansaţi-vă cum vă place pe:
Related Posts
Tags
Share This
