Ninuța

25 Jan 2013 by Ada

Mie să-mi spui Ninuța. Nu Nina, nu doamna Nina. Eu sunt Ninuța

A fost economistă la întreprinderea 1 mai din Ploiești. O chema de fapt Elena și știa să adune în jurul ei oameni.

Era o femeie extraordinară, șefă de clan, șefă de trib, șefă.

A crescut nepoți, a botezat copii, a făcut naveta de la Ploiești la București să aibă grijă de fiul fratelui ei, atunci când cineva trebuia să o facă și pe asta.

Conducea o Skoda S100 pe care a învățat să conducă și nepotul ei. Oamenii de pe stradă nu puteau să nu o respecte. Până și preotul care slujea la parastase o știa de frică.

Avea prietene de care o legau amintiri ce merg în urmă cu cincizeci de ani. Avea trei câini și cinci prietene care o vizitau constant, chiar dacă unele dintre ele trăiesc acum în Canada. “Fetele” îi organizau anual aniversările, cu masă mare, cu aperitive dichisite, salate ca pe vremuri și tort de casă. Îi plăceau mult ciocolata, înghețata și crema de zahăr ars. Fetele îi aduceau prăjituri și strângeau oase pentru cățeii ei.

Avea o bucătărie ticsită cu cești și ceșcuțe și farfurioare, pahare și tot ce mai strânge o femeie strașnică preț de o viață. Pe sobă ținea fotografii cu unicul ei nepot.

A avut bucuria ca la 80 de ani să-și revadă nepotul pe care credea că n-o să-l mai vadă niciodată.

A trăit destul cât să-i cunoască soția, să participe la cununia civilă, apoi la nuntă  și la botezul fiicei nepotului. La toate evenimentele a venit în baston, abia mergând, dar a venit.

A fost o mătușă generoasă cu cei mici și prezentă în toate momentele esențiale.

A anunțat pe toată lumea care-i trecea pragul în scopuri administrative că dacă îndrăznește cineva să șteargă amprenta Liei de pe oglinda din hol, unde-i stau picioarele, acolo îi va sta și capul.

S-a stins azi dimineață, la 83 de ani, la Ploiești.

– Sunt tristă, mama, a murit Ninuța.

– Da, Irina. Dar și moartea face parte din viață. Gândește-te la lucruri frumoase. Gândește-te că am fost la ea de ziua ei și că era bucuroasă să ne vadă.

– Dar acum n-o s-o mai vedem niciodată.

– Nu-i nimic. O să vorbim despre ea des și o să ne uităm la colecția ei de mărțișoare și de gablonțuri, pe care ți le-a făcut cadou anul trecut.

– Tu-ți dai seama ce tristețe e la Ploiești?

– Îmi dau seama.

Drum bun, Ninuța. Mulțumim că ai fost lângă noi când a trebuit. O să-i povestim și Liei despre tine.