Noaptea de după ziua cu n-avem gaze&n-avem apă

24 May 2014 by

Miercuri au lipit pe ușa blocului un anunț cum că vineri nu vom avea gaze de dimineața până spre ora 13. Lucru grav, la mine în casă se gătește zilnic, deci gazele sunt importante, sine qua non, nu putem trăi bine fără ele.

M-am pregătit, deci, din vreme, în sensul că joi am făcut aprovizionarea să pregătesc mâncare pentru vineri, rupând lanțul de confort alcătuit din “eu fac micul dejun/supa/cina iar Flori face felul doi” cu care m-am obișnuit de când Irina nu mai merge la after-school. Când scoteam eu sacoșele din portbagaj, adminul blocului nostru, cu un zâmbet larg pe față, m-a anunțat că ar vrea să treacă pe la mine prin bucătărie să verifice dacă nu cumva peretele de la nișă e ud. Pentru că nu e destul că s-a spart o țeavă comună în nișa de la baie, nu, s-a mai spart una în nișa de la bucătărie. Anul ăsta a fost apocalipsa țevilor din bloc, nu mai zic nimic de cele câteva luni în care au schimbat țevile de apă de la subsol, magistralele mari care trec, cum altfel, chiar prin garajul nostru.

Spre bucuria mea, peretele de la bucătăria mea era uscat, semn că buba e undeva mai jos. Nu-i nimic, apa s-a oprit de joi seara, că doar nu era să o lase să curgă. Vineri n-am avut nici apă, nici gaze.

Azi dimineață aveam gaze dar nu aveam apă.

Azi dimineață Irina și Lia s-au trezit la șase treizeci.

Azi dimineață am jurat că arunc toate telecomenzile pe geam.

Am luat-o pe Lia la mine în pat și a mai dormit până la 8.15

Azi dimineață Lia a făcut pipi în patul conjugal. Da, avea pampers, nu, nu aveam protecție la saltea, ah de ce, oare de ce.

Azi dimineață mașina mea de spălat vase s-a umplut cu farfurii rămase de ieri în chiuvetă pe care n-am avut chef să le spăl la baie. Nu vreți să știți cum mirosea.

Azi dimineață mașina mea de spălat rufe s-a umplut cu lenjeria mea de pat și hainele ude ale Liei și tot ce am mai găsit la culoare. Nu vreți să știți cum mirosea.

În seara asta, pe la nouă au dat drumul la apă. De bucurie, am pus vasele la spălat, apoi mi-am zis asta e, voi spăla și lenjeria, să punem alta pe pat.

Ia alta întreagă de unde nu e. Multe fețe de pilotă, nici un cearceaf suficient de mare de pat. Dau să întreb soțul dacă cearceaful meu albastru, ăla cu elastic, e la el. Soțului îi crapă netul. Mă descurajez și plec din dormitor.

Îmi torn un pahar de vin alb și admir ceața fină ce învăluie sticla. E vinul sec, rămas în frigider de când a venit tata. E rece. E bun.

Pe la 22.28 m-am prins că Irina mi-a lăsat coperta de la kindle-ul ei pe birou, dar kindle-ul nu. Citea pe sub plapumă. După o zi extenuantă.

– De ce, Irina, faci așa ceva?

– Pur și simplu e prea interesantă cartea, mami.

– Și aseară ai făcut la fel?

– Da.

– Ia-ți “adio”, nu-l mai pupi.

E 23.10 Vasele sunt curate. Mașina de spălat rufe șterge rușinea dimineții. E liniște. Peste 40 de minute întind rufe. Patul meu e tot vraiște. Dar am timp să scot tv din priză și să confisc device-uri.

Noapte bună.

LE: 23.30 Confiscat tableta de sub plapuma Irinei. Mdap, se juca.

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. ady

    auch.
    nasol.
    trebuie sa recunosc, cand se intrerup gazele nu-s prea afectata, ca se intrerupe de la 8 (dupa ce mi-am incalzit eu laptele sa-l pun in cana termos; dap, eu dimineata la prima ora beau lapte ca scolarii, pe la 10 intra si un capucino)si vine pe la 13 sau cel tarziu 16, deci muuult inainte sa apar eu de la job cu o foame de-as manca si peretii.
    dar cu niste tevi sparte m-am distrat si eu duminina trecuta. la bucatarie. se sparsesera cu vreo 2-3 zile inainte pe la et. 4 sau 5 (subsemnata locuieste la 2), sambata cica mesterisera ceva la ele. duminica curgea apa pe peretele meu de ziceai ca-i izvor, nici vas nu puteam sa pun, ca se scurge fix pe perete; umpleam un prosop gros de bumbac in 10 minute; si eu trebuia sa plec de acasa sa-mi vad nepoata de 1 zi. m-am dus la administrator, au oprit-o de la subsol. luni seara spalam vasele in baie, circul naibii. de marti avem macar apa rece la bucatarie, calda inca nu pentru ca se pare ca o reparatie cum trebuie ar presupune spart peretii apartamentului in cauza si vecinul in cauza nu vrea.
    de lenjerii rusinate inca n-am parte, dar zau ca as avea nevoie de cineva care sa vina sa-mi ia cartea/reader-ul din mana si sa ma trimita la nani macar inainte de 12 noapte. 34 de ani si inca nu-s in stare sa ma opresc singura (din mancat prajituri pot 🙂 ) din citit cand imi place cartea in cauza. i’m helpless.
    curaj si nervi tari.

  2. Genul ăsta de seri îl am şi eu în ultima vreme. Culcat târziu, spălat/călcat rufe, pregătit pentru a doua zi mic-dejunuri, prânzuri, cine, tradus la proiectul actual, totul fără paharul de vin care ar face viaţa mai frumoasă 🙂 Şi din fericire, fără device-uri de confiscat încă. Mă bucur că mai am doi-trei ani până acolo!

Privacy Policy