Nu sunt cuvinte s-o poată cuprinde pe ea
Dragostea asta cu care mă privește în fiecare dimineață, la ore mici, când se agață cu mânuțele de marginea patului și în liniștea deplină țocăie pupici mici, poate-poate o aude cineva… Dar nu oricine, persoana aia moale și caldă, cu laptele la purtător.
Bucuria cu care mă întâmpină de câte ori mă întorc acasă. Dar ce zic eu, e suficient uneori să ies din cameră pentru mai mult de zece minute.
Ochii ei mari, mari, rotunzi, maro-aurii, de pui de căprioară.
Sunetele mici sau mai puțini mici.Uguiala ca de porumbel. Vehemența, când îi iei ceva din mână.
Tenacitatea ei (se ridică și se scurge pe perne, ca un personaj din desene animate, se lovește zilnic de cel puțin cinci ori cu capul de zăbrelele patului, dar nu se lasă, nu se lasăăăă. Nu se lasă.) Pupicii maaaari pe care mi-i dă, de zeci de ori pe zi. Deschide gura larg, de zici că vrea să te înghită. Își lipește buzele de obraz, îi simți dințișorii, dar nu te mușcă. Așa pupă ea. Fluturarea conștientă a mâinii: pa, mama! Degețelul încă întins a mirare, a încercare de mări cu vârful unghiei. Pofta cu care gustă tot ce-i dai. Apetitul pentru cabluri și butoane.
Lia și dragostea necondiționată.
Related Posts
Tags
Share This
Am devenit nostalgica. Mai ales dupa pupicii aia tip ventuza, cand simteai cum iti morfoleste obrazul cu toata dragostea din lume. Ma opresc ca ma apuca jalea…
Ioana, chiar ma gandeam, incercam sa detectez cand a disparut adoratia aia din ochii Irinei. Pe la 3 ani, cand m-a intrebat eu cand mor.
Of, of, timp hain…
Daaa, dragostea neconditionata, am inteles si eu ce inseamna asta cand mi s-au nascut copiii.
Si, cu ocazia asta, mi-am amintit de mama (Dumnezeu s-o odihneasca 🙁 ) …am mai trait candva, demult, aceasta dragoste neconditonata 🙂
Lia e tare dragalasa, Irina la fel, voi toti 🙂
Parca l-ai descris pe Andrei – nu e de mirare, ca sunt de-un leat. Ochii mari, zambetul larg, pupicii uzi si moi, mutrita fericita sau rugatoare cu ochii stransi si capul dat de spate, manutele agatate de pantaloni si mieunatul de luat in brate! Sunt atat de buni, ca uneori as vrea sa stau lipita de el toata ziua 🙂
f frumos si emotionant. cu adevarat neconditionat…
Awww…. Ma faci si mai nerabdatoare decit sint, si crede-ma, SINT…
Da! Vorbesti de candoarea care ma facea sa trec peste durerile unei a doua cezariene si peste oboseala si nesomn, si sa ma trezesc in miez de noapte si sa ma duc la patutul lui sa-l privesc si sa-l miros..doar asa… ca mi se facea dor ..in somn!
Ce frumos ai scris…
deci sebi ca ma musca de 20 de ori pe nas…tot pupic se cheama…:) foarte frumos postul, ada
Frumos, ca de obicei…O sa se bucure sa citeasca aceste randuri peste ani…
Draga Ada,
Ai parte de bucurii imense prin minunea asta mica- ce bine ca le si scrii – si eu ma felicit pentru tot ce am notat pana acum, si o fac in continuare.
Asa ne vom aminti exact senzatiile traite, cuvintele astea vor fi drumul spre accesarea lor.
Ce frumos !