Nu te lăsa

19 Feb 2014 by Ada

Nu te lăsa, nu te lăsa, ieşi afară, alege un colţ departe de trafic şi trage aerul ăsta rece în piept, o să te ridice din orice clisă, stai un pic la soare şi încarcă-te, hai, că poţi, nu te lăsa! 

Ai pentru ce să mergi mai departe, sigur, sigur, think pink, nu e cazul acum să te întinzi pe jos şi să mori. N-ai timp. Mori altădată. 

Hai, sus. 

Da, ok, mor ăia în Ucraina, ăilalţi vor să eutanasieze copii, să nu ne mai gândim la Siria, ne gândim de prea mult timp la Siria, mor copii peste tot, mor mame şi taţi, se îmbolnăvesc câini, sunt războaie, se destramă familii, da, ştiu, aşa e, fug adolescenţi de-acasă şi Dumnezeu în şcoli e moartea, hai să ne închinăm la trei metode prin care putem rezolva această problemă. 

– Povesteşte-mi ceva despre când erai tu în şcoală, zice ea. 

Face mereu aşa. Te întreabă de găuri negre, de cum s-au format vulcanii, din ce e alcătuit praful, ce s-ar întâmpla dacă Pământul s-ar învârti cu o viteză mai mică sau mai mare, cât fac 24 + 36 +197 + 3 x 2. Te lasă cu gura căscată şi tu te apuci să explici, convins că faci un lucru bun şi după ce ai epuizat toate felurile în care poţi să-i despici firul în patru pe înţelesul ei, te întreabă altceva, din cu totul altă zonă, de parcă n-a auzit nimic din ce i-ai zis şi de fapt, nici nu trebuia să te omori atâta să mă ajuţi să fac exerciţiul ăla că a zis doamna că nu trebuia să-l facem şi eu am rupt pagina. 

– N-am chef, sunt obosită. 

Da, pe bune, n-am făcut mare lucru azi dar sunt obosită, m-am născut obosită, aşa spunea Prietena Mea acum o sută de ani când încă vorbea cu mine, tu te-ai născut obosită. N-am cărat eu pietre de moară, n-am dat la sapă, dar m-aş întinde niţel pe jos, m-aş face colăcel aici sub masă, că e cald şi bine şi poate nu mă găsesc copiii, dacă mă ghemuiesc ca o bilă şi trag de colţul feţei de masă poate n-or să mă mai vadă. A plecat, o să zică Lia, vreau să vină mămica mea, unde e mămica mea şi o să plângă şi n-o să am inima să nu ies de sub masă, deşi ştiu, ştiu că va continua să-mi urle în ureche şi chiar şi când o să mă privească fix în ochi tot o să se jelească şi o să întrebe unde e mămica ei. 

– De ţe esti obosită? întreabă pitica, amestecând pentru a o sută 75-a oară în castronul cu pătrunjel. 

– Ei, aşa e ea mereu, zice Sora cea Mare. Tot timpul e obosită.

Doamne, dă-mi răbdare, răbdare, răbdare, că de-mi dai putere, Doamne, cine ştie ce nenorocire se mai întâmplă.

Hai, nu te lăsa, adună-te, strânge masa, du-le la culcare, păzeşte-le, să nu se mai joace 3 ore pe întuneric, mâine e zi de şcoală şi zi de live şi zi de şedinţă cu părinţii, ia-ţi cartea şi fă-te mică în fotoliu pe întuneric şi mai zi din când în când “culcă-te, Lia!”, hai că trece. Nu te lăsa, o să adoarmă până la urmă. Nu mai intra în camera lor până  spre 7 fără 10, întâi spală-te, îmbracă-te, fă-ţi cafeaua şi pe urmă du-te, e clar că va fi în picioare înainte ca Irina să se fi dat jos din pat şi va trebui să o iei în braţe şi s-o duci pe canapea şi să stai aşa cu ea câteva minute bune, ia şi pătura, hai că poţi, o să ajungi la timp, ai calculat. Nu vrea să pleci, desigur, nici tu nu vrei să pleci, e mai bine acasă, uite, dacă te faci mică şi te ascunzi sub masă poate nu te vede şi la serviciu or să intre în panică abia pe la 10, până la11 fără 5 vor face ei şi playlist şi tot. Or să o pună pe Ana să intre pe post şi or să sune îndelung şi tu nu o să răspunzi, un ghem sub o masă n-are gură, n-are urechi, n-aude, nu vede, nu zice.  Da, te doare nasul şi abia respiri şi strănuţi în rafale şi tusea, tusea asta uscată, numai de nu te-ar apuca şi când e becul roşu aprins, să ne adunăm deci, sprayul de nas, pastila 1, pastila 2, pastila 3. Nu uita siropul, nu uita siro… ai uitat siropul, ei, asta e. 

Hai. Să mergem. E zi de live, e zi de shopping, e zi de post, e zi de şedinţă cu părinţii. E zi. Nu te lăsa. 

https://www.youtube.com/channel/UCf05toIB3DE4cn4Sn3sPZYg