O dimineaţă interesantă
Vinerea asta am înregistrat poveştile domnişoarei Firicel. M-am trezit la şase treizeci. Mi-am luat pastila. M-am culcat la loc. La 7 şi 20 am sărit drept în picioare. Mi-am pus ciorapii cu dungi în patru culori, ciorapii pe care-i port de fiecare dată când am emoţii, sau ziua e prea importantă ca să nu am nevoie de un mic şiretlic care să mă amuze şi să mă scoată din tensiune. Pe sub blugi, ciorapii mei cu dungi sunt şotia perfectă. Nu ştie nimeni că persoana băţoasă are şosete de clovn. Mă salvează de mine însămi ciorapii ăştia.
La opt şi cinci ieşeam din casă, cu tot cu copil. Irina a vrut să vină şi ea să vadă cum se înregistrează poveştile, aşa că am luat-o cu mine.
La nouă fix eram în studio. Am lăsat-o pe domniţă în regie. Preţ de o poveste a stat cuminte, pe un scaun mare, directorial. La a doua poveste, începuse deja să se bâţâie. La a treia poveste am auzit un “poc” înfundat şi am văzut-o pe jos, cu tot cu scaun. Ne-am oprit. A intrat în studio, plângând. Se speriase. Am luat-o în braţe, am mângâiat-o. I-am şters ochii, am pupat-o pe pleoape.
– Te-ai liniştit?
– Da.
– Hai, stai aici cu mama, dar să nu scoţi nici un sunet.
La a patra poveste a început să mângâie pluşul de pe masă. Se auzea un fâş, fâş, discret. Sper, discret.
La a cincea i-am zis să iasă din studio până nu pun gheara pe ea. N-a închis bine uşa, deci, domnul regizor va trebui să se descurce cu interferenţele de la mobilul lui. Pentru că vorbea la telefon. Da? Wasn’t me.
La a şasea se conversa cu cine mai trecea prin regie.
La a şaptea, exact ultima, s-a gândit să apese pe mouse. Ar fi şters tot proiectul. A fost prinsă la timp.
Săptămâna viitoare, poveştile sunt ilustrate cu muzică şi sunete. Abia aştept să le aud. După zâmbetele celui de la butoane, cred că sunt plăcute şi astea.
Acum am şantajat Irina să se culce devreme. Dacă e sâmbătă, e curs de teatru. Clar.
Voi cu ce vă distraţi azi?
LE: Ca să nu mă dezic de mine însămi, tocmai mi-am comandat şosete cu degete de la şosetărie. Pe cele mai colorate. Pffff. Silly me! I-am luat şi Irinei, o pereche, o să ne distrăm. Şi mai am una… surpriză. Pe aia o fac cadou. Nu spun cui. E surpriză. Nu insistaţi. Dar dacă mă împrietenesc cu băieţii de la şosetărie, poate facem un concurs cu şosete. V-ar plăcea? Eh?
Related Posts
Tags
Share This
Imi plac sosetele colorate dar nu cele cu degete. Scartaie! Si pentru ca dansul se uita la un film cu barbati cu ochii scosi, eu ma intretin cu doamnele mame posesoare de bloguri. Un suc, o maslina?
un martini, sec:)
Eu tocmai m-am vopsit…. Merge un Martini foarte bine! Cred ca imi iau o bere fara alcool, totusi. Sosete cu degete am si eu, tot asa inelate in culorile steagului Germaniei. Dl sot a zis “bine ca sunt sosetele in pantofi si nu vede nimeni ce gest ingrat comiti”!!!!!
Mie imi plac cele cu degete, mai ales iarna. Bere, anyone?
Dl sotz, umorul, domnu’, umorul unde e?
stripy socks rule! 🙂
noi vom avea o sambata foarte gospodareasca. 🙁
aici ploua. As iesi la pozat, da ce vina are barbatu sa distreze toata ziua doi copii plicitisiti…
Da’ tu ce vina ai? Go, go, go Sabina! Macar o ora!
mie-mi plac mult sosetele colorate si originale, din alea cu degete n-am avut niciodata. in schimb am avut unele cu ursuleti zornaitori prinsi la glezna, n-am apucat deloc sa le port pentru ca mi le confisca sofia de fiecare data. acum sunt ale ei, pe post de jucarie 🙁
ce facem azi? mergem la mediateca si la plimbare. e urat afara, si ce-i cu asta…
mmmm O inteleg perfect pe Sofia.
Am si eu sosete cu degete si colorate.
Eu, azi, am fost la voluntariat la SOS Satele Copiilor. Am vopsit o casuta pentru activitati cu copiii de acolo. am cunoscut si am vazut si oameni buni, cu suflet pentru copii nefericiti. Am văzut şi câţiva din copii de acolo… copii frumoşi, inteligenţi, sociabili şi blânzi.
Mă simt bine, utilă şi minunată!
Bravo. Poate ne scrii mai mult, sa dam la ziarul copiilor.