O lume minunata

9 Oct 2007 by

In fiecare zi, Irina cucereste pe cate cineva. Are darul de a-si face prieteni instant: de la vanzatorul de la chioscul din coltul strazii pana la diversi calatori cu care impartim traficul de dimineata, toti ii zambesc, ii raspund la ocheade si la “bau”…
Inainte sa vina Irina pe lume, am trecut intr-o seara pe langa o Dacie albastra, una dintre cele ce abia se mai tin pe roti. La volan – un barbat. Pe canapeaua din spate – doi copii – sa tot fi avut pana in cinci ani. Topaiau atat de tare incat masinuta, prea veche sa mai faca fata acestui tip de socuri, se clatina ca o barca prinsa in furtuna. Mi-amintesc ca atunci ne-am amuzat, si eu si Valu. Era atata bucurie in Dacia veche, iar taticul celor doi era atat de calm si ne-a ridicat din umeri atat de resemnat incat n-am putut sa nu zambim. Era o avanpremiera palida a ceea ce ne asteapta pe toti cei ce ne incumetam sa aducem pe lume copii. Acum ma scald si eu in fiecare dimineata in acelasi tip de zambete – usor compatimitoare, dar pline de bunavointa – pe care Irina le culege de la cei cu care ne intalnim. Sunt oameni pe care nu-i vom mai vedea probabil niciodata, dar care pret de cateva minute isi concentreaza atentia pe micuta blonda-cu-zambet-luminos care pierde castane printre picioarele calatorilor, cere numere de magie, isi da cu parerea despre lume sau il imita pe Tigrila (un pui de tigru care crede ca stie sa vorbeasca pe limba tigrilor). In fiecare zi, cineva se apleaca, din proprie initiativa, sa ma ajute sa dau jos caruciorul din autobuz. In fiecare zi ii refuz politicos (“Nu, multumesc, avem metode proprii”) si le zambesc. Irina le face cu mana si le spune Good-bye.
La gradi e intampinata tot cu zambete: doamna Doina, bucatareasa care ii gateste separat in fiecare zi, domnul Nicu, soferul care o propteste intre doi baieti de cate ori merg pe undeva cu masina, Carolina – care sta langa ea la pranz si-i da sa manance in vreme ce ea ii admira pe ceilalti copii care se descurca singuri, Liliana care a invatat-o cantecelul cu castelul cu o mie de turnulete… E de-ajuns sa-i priveasca si sa le zambeasca si i-a cucerit.
E-o lume minunata…

Related Posts

Tags

Share This

2 Comments

  1. mara

    in fiecare dimineata cu carutzul in mijloacele de transport! deci se poate… cand imi va veni si mie randul, de la anu’, am sa recitesc posturile tale ca sa-mi fac curaj :))

  2. Ada Demirgian

    Se poate. Nu e simplu, e frustrant, e innebunitor, n-ai sa poti purta tocuri si fuste, ai sa te fardezi la stopuri, dar mai bine asa decat 2 ore prizoniera in microbuzul gradinitei, fara centura, strabatand trei sferturi din aglomeratiile din Bucuresti, fara mami…

css.php
Privacy Policy