O mămică obosită nu e o mămică drăguţă. Deloc.
S-a trezit numai la 6.30 tot week-end-ul şi de la 6.30 până spre 14.30 când am trimis-o la culcare, a vorbit non stop.
Casa noastră are parchet, care scârţâie. Uşile noastre au clanţe speciale, cum nu se mai găsesc, care atunci când sunt apăsate, se tânguie îndelung.
Copilul turbat se trezeşte cu noaptea în cap şi începe să aibă treabă.
Poc poc poc poc (parchetul). Scrrrrrrrrrrampf (uşa).
– Mami! Pot să mă spăl pe dinţi?
Mă uit la ceas. 6.45.
– Da.
Scrrrrrrrrrrampf (uşa). Poc poc poc poc (parchetul). Scrrrrrrrrrrampf (uşa de la baie). Brrrruuuuummmmmm (robinetul). Hrshrshrhshrshrs. Zbang.
Da capo.
Poc poc poc poc (parchetul). Scrrrrrrrrrrampf (uşa).
– Mami! Nu-mi dai vitamina aia, că încă n-am mâncat.
Mă uit la ceas. 6.55. Aş putea să-i dau vitamina.
Mă dau jos din pat. Caut geanta. Caut în geantă. Scot Bronchovaxomul. Caut apa.
– Deschide gura.
– Dar nu pot să-nghiiit.
– Ba poţi. Deschide gura.
– Dar e prea maaaare….
– Nu e prea mare, e cât un tic-tac! Deschide gura!
– Dar nu-mi încape pe gâââât.
– Ba încape!
– Dar nu poooot.
– Ba poţi! N-o mesteca. Bea apă. Hai cu mama!
– Dar iese praful ălaaaa!
– Irina, bea apă, capsula e lucioasă ca să alunece. Ia cu apă şi se duce.
– Dar nu se duce.
– Bea apă!
– S-a dus!
– Har Domnului! Juma’ de oră să nu mănânci.
– Dar n-am ceas!
– Lasă, aştepţi că-ţi dau eu să mănânci.
Mă uit la ceas. 7.03. Mă prăbuşesc înapoi în pat.
Da capo.
Poc poc poc poc (parchetul). Scrrrrrrrrrrampf (uşa).
– Mami! Pot să mănânc un corn?
– Da! Pleacă!
– Dar mi-l desfaci?
Mă uit la ceas. 7.40. E clar, are ceas intern atomic. Îi desfac cornul.
Da capo.
Poc poc poc poc (parchetul). Scrrrrrrrrrrampf (uşa).
Are în mână un castronel ceramic, galben, acoperit cu şerveţel.
– Mami! Ţi-am adus o prăjitură.
Mă uit la ceas. 7.45
– Fugi! Repede. Acum.
– Dar, mami, e pentru tine.
– Irina, dorm. Pleacă. Te rog. Pentru binele tău. Du-te şi te joacă. Închide uşa.
Poc poc poc poc (parchetul). Scrrrrrrrrrrampf (uşa). Poc poc poc poc (parchetul).
La 8 am cedat. M-am dat jos din pat. Şi i-am explicat cât de calm am putut. Că există doar 2 zile pe săptămână în care adulţii pot dormi mai mult. Şi ea nu mă lasă să mă odihnesc. Că e destul de mare şi să ştie că se poate spăla pe dinţi şi că are voie să mănânce corn şi că atunci când dorm nu vreau prăjituri. Că o mămică obosită nu e drăguţă, nici răbdătoare. Deloc. O mămică obosită n-are destui nervi şi nici destul umor. Deci. Concluzia. Vezi, tu, Irina, uşa aia? Da. Bun. Sâmbăta şi duminica, nu mai intri pe uşa aia decât dacă arde ceva. Da? Dacă te-ai rănit sau ai febră. În rest, nu există motiv destul de bun să intri pe uşa aia. Lasă-mă să dorm. Da?
Să vă spun că acum 3 luni, când încă locuiam la Moghioroş, copilul meu se trezea la fel de devreme şi se strecura în vârful picioarelor din dormitor, îşi lua două jucărele şi se juca pe holul dintre dormitor şi sufragerie, un loc cam cât un sfert de şifonier, ca să nu mă deranjeze? Acelaşi copil. Acum are camera ei, cât dormitorul meu. Dar nu-i destul. Camera ei + hol + sufragerie, not enough…
De unde concluzia: less is more.
Related Posts
Tags
Share This
Macar poti sa-i explici ca trebuie sa dormi mai mult macar doua zile pe saptamana. Pacat ca al meu, la cele 11 luni ale lui, nu pricepe inca asemenea subtilitati. Mai speram…
:))) 11 luni::))) Draga de tine. Nici nu stii ce urmeaza sa te loveasca. Stai sa invete sa se dea jos singura din pat. Irina avea … spre doi ani si se infiinta langa patul meu cu papucii in mana. “Mama! Dos! Papoteii!”.
I-am explicat eu in fel si chip, crezi ca tine minte?
Cu titlul sunt perfect de acord. Cu restul … la mine e insutit. Si singura solutie mi-a fost sa-mi reduc din asteptari. De multe ori ma simt ca un elastic, vorba mamicii de Eva din Giurgiu, un elastic de care ele trag in trei parti, ca sa vada cum pocneste mai sonor. Dar pana la urma e legea firii, nu? O sa vina si somn mai mult. Sper, cred. Ceea ce iti doresc si tie.
Presupun ca mai mult somn vom prinde cam peste vreo 20 de ani, cand vom fi in croaziera aia pe care mi-o promit ori de cate ori mi-e greu. Sau, ma rog, inaintand in varsta, e posibil sa nu mai avem somn si basta. Somnul e mare chestie, pe cuvant.
am un deja vu 😀
cam asa a facut si ioana mea, weekendul acesta, si nu numai, speram ca daca mai creste, o sa inteleaga mai mult si mai bine 🙂
se pare ca nu…
la amiaza nu doarme ? sa mai furi atunci o ora doua de somn ?!
Uneori doarme, alteori ba. Uneori pot si eu sa dorm, alteori nu. E in functie de bioritm.
Uite de aia vin eu sa te citesc ori de cate ori ma simt doborata:ca sa imi confirm ca sunt normala(ceea ce nu se intampla daca prin vreun articol din ala glossy despre cat de minunate si relaxate trebuie sa fie mamicile).
Parca ai fi povestit o dimineata de week-end de-a noastra,am identificat pana si scartaitul enervant al clantelor si al parchetului (bloc vechi,asta e).
Eu nu citesc reviste Glossy. Na. Recunosc, nu sunt in target.
pffffffuuuuuuuuuuu, sunt dezamagita. eu speram ca macar peste 5 ani o sa dorm sdiminetile. mai ales ca smaranda s-a hotarat de o saptamana ca 8 e prea tarziu pentru trezit, in timp ce 7 si 10 e o ora ideala
Maria, nu seamana nici o zi cu urmatoarea. Nu dispera:)
ada, asta suna rau, pentru ca exista si ora 6.
La mine a existat si cinci jumate! Zambeste:)
Eu rar ma trezesc la 8 si e devreme, dar parca-mi place, am ziua mai lunga. Anda se scoala in gegeral la 10+ si se culca la ore direct proportional de tarzii. Asa ca nush daca sa ma bucur, am impresia ca zi lumina sunt a ei. Sper ca intorcandu-ma la munci mai sparg monotonia. Ca de enervat deja ma enervez cumplit, mai ales vinerea. Incerc insa sa behave myself, inerc sa-mi aduc aminte cum eram eu copil. :).
Gabrieleaaaa, unde-s articolele alea cu mame relaxate? Eu cred ca e vorba e oximoroane ca e cumva contra naturii sa fii si mama si relaxata, c’mon!
Zoozie, inca esti proaspata. Mai vorbim peste doi-trei ani…
ada, refuz sa ma gandesc la 5 juma……radeam cu o prietena ca am ajuns ca bunicile noastrwe, pana plecam la serviciu apucam sa facem si o ciorba, sa spalam si 5 masini
Nu, nu-ti face planuri d-astea in urmatorii… aaaa… hai sa nu-ti frang orice speranta. Pana merge la gradi. Cand copilul merge la gradi, vei avea cu totul alta viata. Oricat de crud ar parea ce spun acum. Dar o sa-ti amintesti vorba asta in prima zi cand n-o sa te mai simti vinovata ca ai dus-o la gradi.
Wow, cunosc si eu de 8 ani starea asta! …Probabil ca pana-l insor nu am sante sa hotarasc eu cand ma pot trezi dimineata :))
Ba da! Ori de cate ori copilasul e la bunici.
da asta se intampla doar in weekend , ca in timpul saptamanii e altceva, de-abia ne trezim
thank god ca exista tom si jerry si thomas si mickey mouse
simt deja pietrele:)
Pentru ce pietre?:)
Buna, super articolul. Eu am un bietel de 2 ani si jumatate si o fetita de 10 zile si pot sa spun cu mana pe inima ca de cand l-am nascut pe baietel nu am mai avut un somn linistit si nu pentru ca nu ar fi dormit noaptea ci mi s-a schimbat felul de a dormi. Dar culmea cat eram in maternitate cu micutza am avut 2 nopti pline de somn si fara griji, si sper sa imi ajunga pentru urmatorii 2 ani si jumatate. Cred ca o sa fie din ce in ce mai greu si trebuie sa fim pregatiti ca parinti sa nu mai vrem somn.