O poveste cu o canapea, câteva fețe de pernă, un ibric albastru și un halat de baie pufos
Înainte să plecăm din țară, când am știut că avem vizele și că urmează să se întâmple de-adevăratelea emigrarea noastră in corpore, am început să facem planuri pentru casa nouă.
Unii proaspăt aterizați stau o vreme la prieteni, până găsesc un job, ca să facă o economie de bani scoși de la saltea pentru chirie. N-am auzit multe povești cu happy end, de multe ori prieteniile astea se destramă, că nu e ușor să stai cu un outsider, fie el și amic, în casă. Noi am avut noroc. Doar Laur a stat cu prietenul lui până am venit noi. Când am venit, am găsit un apartament cu două dormitoare (în românește i se zice “trei camere”) mobilat complet, cu mobilă de la Ikea. Nu din vreo pasiune pentru suedezi, ci pentru că atât ne puteam permite.
Mobilatul s-a făcut în mai multe etape. Întâi am tocit nițel site-ul ikea.ro și am făcut schimb de linkuri cu Laur, care verifica dacă există sau nu obiectul respectiv la vreun magazin cât de cât aproape de orașul nostru. Pe urmă m-am dus la Băneasa și am pipăit mobilele asupra cărora conveniserăm, să mă asigur că sunt ca în poză. Am ales bunk beds pentru fete, un pat king size pentru dormitor, știind că urma să fim năpădiți, o masă rotundă, cu patru scaune și singura canapea pe care ne-am permis-o, din ce exista în magazinele locale și ar fi încăput în apartamentul închiriat de Laur. Trebuie să știți că pe aici se poartă combinația sofa cu love seat. Love seat e un fel de canapea mai micuță, cu doar două locuri, care însoțește, de obicei canapeaua de trei locuri. Din păcate, spuse inginerul înainte să văd eu locul, la noi în living nu încape o modulară, nu încape nici sofa cu love seat, încape doar sofa. Not true. Ar fi mers o modulară. Ar fi fost mult mai scumpă. Dar am tăcut, până la urmă important era să avem pe ce sta.
Ei… sofaua asta e tapițată cu verde închis. E moale. Teoretic încap pe ea trei persoane. Practic… Dacă eu, și Laur stăm la Tv, mai încap între noi doar un copil și o pisică, al doilea trebuie să stea pe jos sau pe scaune, că nu mai e loc. Pisica o mai dai la o parte, dar pe Lia, ba. Ei, asta e. Important era că atunci când am ajuns de la aeroport, doar am pus așternuturile pe pat și aveam o casă funcțională. Efortul făcut de Laur ca noi să ne simțim acasă a fost considerabil, a fost costisitor, dar a meritat. Mi-au plăcut toate “acasele” noastre canadiene, poate nu am iubit eu foarte tare apartamentul cu trei dormitoare în care am stat doar vreo 10 luni până ne-am mutat la casă, dar … nu vreau să mă laud, pur și simplu la noi e frumos. Sunt mobile luminoase, ne-am ferit de maro, sunt funcționale, nu trebuie să ne strecurăm printre ele. O singură problemă am avut până recent: canapeaua verde. Care nu se pupa cu nimic din living și oricât de comodă ar fi fost pentru câte două persoane și un copil, era mereu prilej de ceartă între Lia și Irina.
Cum să conving eu bărbatul că ne trebuie altă canapea, când nici nu se terminase de achitat asta… no chance. Dar am continuat să caut soluții, mai ales că anul ăsta urma să vină tata în vizită, și era nevoie de un pat suplimentar. Când ne-am mutat de la bloculeț la casă, am început munca de lămurire. Musai ne trebuie altă canapea. Musai. Nu e loc, Irina se supără, e verde, vreau alta, dacă îmi iei alta o să fie minunat pentru toată lumea, luăm una care se întinde să aibă și tata unde să doarmă când vine, șamd șamd șamd.
Bine, femeie, hai să căutăm canapele. Măsurat livingul nou, luat foicica în buzunar și pornit la căutat canapele modulare pe care să încapă toată familia. Și-am găsit o minune din piele de pungă (ei zic că e bonded leather, eu zic ca era cam de plastic), superbă, roșie, cu 5 locuri și un otoman asortat, culoarea mea preferată. M-am așezat pe ea și am zis eu de aici nu plec fără asta, era și la reducere, avea o zgârietură mică într-un colț dar era ok… Și se uită Laur lung la mine și oftează și zice:
– Mai rămâne să te hotărăști ce îți dorești mai tare, canapea sau pisică. Pentru că dacă își bagă bestia ghearele în canapeaua nouă, nu răspund de ce se întâmplă.
Realist vorbind, probabilitatea ca bestia să nu își bage ghearele în canapea tinde spre zero, cu toate spray-urile repelente posibile și toate metodele cunoscute (am încercat de toate. nu ține).
Așa că am oftat și eu și am plecat spre casa cea nouă, că doar nu era să pun pisica în primejdie.
Casa noastră nouă e minunată. Avem loc toți, teoretic fetele au fiecare camera ei (practic, nu e nici o diferență între Lia și KJJ. Cum înțelege KJJ că nu are voie să se urce pe masă și să-și facă ghearele pe tapițeria scaunelor, așa înțelege și Lia că trebuie să doarmă în camera ei), există biroul-studio, bucătăria e decentă, curtea e frumușică, pivnița e mare, garajul e ok, sunt foarte fericită. E liniște, suntem aproape de școală, e un loc din care sper să nu mai plec decât când ne-om cumpăra pe bune o casă.
Dar canapeaua…
Doamne, ce frustrări, ce ochi dați peste cap, ce papuci zburând prin aer, ce zarvă, ce de “dă-te de pe locul meu”-uri, ce să mai… ghimpele verde nu se dădea dus din coastă nicicum.
În penultima zi a anului, primesc un mesaj de la o nouă prietenă. Nu vrei o canapea, zice.
Ce canapea?
Uite e bej, cinci locuri, colțar modular, în stare excelentă, o dă un prieten care pleacă în România. Dacă n-o luați voi o duce afară în stradă și e păcat de ea, că e foarte mișto.
Dă-mi o poză, zic, abia potolindu-mi bătăile inimii.
N-am, dar îți trimit mâine că mergem la el de Revelion.
Cât costă?
Nimic.
Iubitule, gata, am găsit canapea, zic, e în stare bună, e bej și mai mult decât orice, e gratis. Vrem?
Vrem, zice el cu jumătate de gură, iar gândindu-se la KJJ, probabil, și cu un pic din inerția specifică bărbatului după un efort considerabil (făcut acum 3 ani, dar făcut).
Stai să vedem pozele. De Revelion, ping, mesaj pe whatsapp, primiți cu canapeaua, zice prietena mea, da, primim, primim… Văd poza și încep să țopăi. Era canapeaua mea. Clar. Ok, avea perne maro, dar cui ce-i pasă.
Ura, scap de ghimpele verde, o ducem în basement, poți să-ți faci man cave, numai să mai ieși din când în când de acolo, că o să ne fie dor de tine. Laur nu zice nici da, nici ba, stai să vedem și noi și hotărâm pe urmă.
Sunăm persoana, stabilim rendez-vous, pe 2 ianuarie ne ducem să o vedem. Era minunată. Minunată. Da, o luăm, batem palma, mulțumim. Nu vreți și un cuptor cu microunde? Ba vrem, că de ceva vreme ne gândeam să facem popcorn. Nu vreți și un slowcooker. Nu țin musai. Hai că e nou! Bine, luăm și slowcooker-ul. Nu vreți și-un ibric albastru de email? Ok, recunosc, ibricul l-am cerut eu și mi l-a dat omul, bucuros că mai apreciază cineva cafeaua făcută bătrânește, la foc mic.
Am adus canapeaua acasă sâmbăta trecută. A fost interesant băgatul ei pe ușa de la intrare care era o idee mai îngustă decât idealul. Plus diverșii pereți și tavanul de care ne-am lovit… cert e că am reușit să o strecurăm în living și Laur a plecat să ducă înapoi duba închiriată, că expira timpul.
Împreună cu fetele, am găsit poziția ideală pentru canapeaua nouă. Am hotărât să transformăm canapeaua verde în colț de lectură și am împins-o spre un perete, i-am postat o veioză de citit la cap și a fost bine
.
Până s-a întors Laur acasă, toate erau la locul lor. O singură problemă aveam: pernuțele maro. Așa că în aceeași după-amiază, am înșfăcat copilul mare de-o aripă și ne-am dus să cumpărăm alte fețe de pernă. Unele colorate. Unele care să meargă și cu canapeaua verde și cu canapeaua bej. Unele la care să îmi fie drag să mă uit, chit că s-ar murdări mai repede. Și-am găsit ce căutam, deși nu chiar tot și, mai ales, am găsit un halat de baie din prosop (după care pe aici dai cu tunul sau cu sutele de dolari) cum demult îmi doream și de mult timp căutam.
Am ajuns acasă, am făcut o baie fierbinte, m-am înfășurat în noul meu halat alb, am luat un tylenol în doză de cal, varianta pentru noapte (sunt bolnavă cobză de anul trecut) și am adormit. Pe canapea. Pe canapeaua verde, că pe aia bej n-aveam loc, se întinseseră soțul, copiii și pisoiul ca plăcintele și se uitau la Jurassic Park. În 10 minute sforăiam perfect sincronizată cu răgetele lui T Rex, spre amuzamentul maimuțelor care au râs de mine în hohote. Zicea T Rex ceva, răspundeam imediat. Nu m-au filmat, le-a fost milă de mine.
Ce vreau să zic cu toată polologhia asta.
Am canapea cu cinci locuri. Am colț de citit. Am pernuțe colorate. Am la ce să fac popcorn și la ce să încălzesc pernele de pus pe șale dureroase. Am halat de baie pufos. Am ibric albastru. KJJ e viu.
Happiness is: a big enough couch with plenty of colorful cushions and a cat sunbathing next to your guitar.
Toate astea intră în borcanul meu cu bucurii pe 2017, care iată, a început bine și colorat.
Mulțumesc, Isabela. Mulțumesc, Dumitru. All is well.
Related Posts
Tags
Share This
Sa le stapaniti sanatosi si sa va bucurati de toate!
Asta mai merita citita inca o data, e asa de incarcata pozitiv … 🙂
Sa le stapaniti sanatosi pe toate, oameni frumosi!
Faina canapeaua bej dar trebuie sa recunosc, mie mi-au ramas ochii la cea verde :))))))))))))))) Sa va bucurati de ele – bine-ti inteleg gandurile cu perne colorate, o fata de perna noua iti poate face ziua mai faina!
P.S. Noi nu mai facem popcorn la microunde de muuulta vreme. Prefer oala de fonta in care arunc putin ulei, niste unt si boabe de porumb. Dreamy!
La Multi Ani si sa le stapaniti sanatosi! Vad ca se bucura si pisicul (e mortal in poza!). Cat despre popcorn, noi avem o masina din aia electrica luata cu $5 de la un garaj sale din vecini si e foarte buna.
asa se intampla cand vrei cu tot sufletul si mintea deschisa. sa va bucurati de ele! e de dat mai departe articolul si de ajuns la oameni care spun mereu ca la ei nu se poate, ei nu primesc, etc etc. frumos inceput de an.
Nu ma cunosti si nu te cunosc, dar citind articolul asta simpatic despre povestea canapelei m-am bucurat pentru tine ca ai ce ti-ai dorit printr-o intamplare asa simpla si frumoasa. E tare fain sa te simti bine la tine acasa, si-am citit articolul ca si cum ar fi fost vorba despre mine.
PS: sa stii mi-a placut si canapeaua verde, e o pata de culoare.
Eu vreau doar sa-ti multumesc pt ideea cu borcanul cu bucurii. S-au strans cateva pe anul trecut. Pe unele le uitasem. Mi-a facut tare bine sa-mi amintesc de ele la final de an. 🙂
Tare ma bucur! Keep it up. Eu anul asta le-am daruit fetelor cate o cutie in forma de carticica. Sa isi puna acolo biletele pana la Craciunul urmator. Si in ajun o sa o deschidem si o sa le citim.