O poveste cu un leagăn roșu

28 Feb 2017 by Ada

Mi-am dorit foarte tare o curte în care fetele să poată să se joace. Visul meu era să am o bucătărie cu fereastra largă spre curte și curtea să aibă măcar un pom bătrân. Nu se poate deocamdată și timpul curge mai iute decât pot eu face lucruri, așa că acum am o curte mică, în care crește un copac nu foarte bătrân și o tufă suficient de lată să putem pune căsuțe și semințe pentru păsări în ea. Am și fereastră lată la bucătărie, doar că nu dă în curte, ci în dining-room și e mai mult decorativă, e bine, stă acvariul frumos pe tejghea. 

Când în sfârșit am avut curte, mi-am dorit un leagăn. Mi-ar fi plăcut copacul ăla bătrân ca să atârn de o creangă groasă un leagăn de-ăla tip scândurică, în care fetele să se legene cu rândul. Sau poate două leagăne, ca să nu se certe. Niciunul dintre copaci nu poate susține leagăn atârnat cu sfoară, așa că am pus visul ăsta în cui deocamdată. Lasă, o să cumpăr un leagăn tip băncuță și o să fie bine. Nu prinde mare viteză, dar dacă nu scârțâie, va fi perfect. Am început să caut, dar m-am tot lovit de prețuri până au dispărut leagănele din magazine. 

Îmi mai doream cafele la aer și, de ce nu, chiar mese de prânz, poate un hamac în care să citească Irina, o căsuță pentru Lia și un strat pentru flori și unul pentru legume, dar cei câțiva metri pătrați din curtea mea nu pot să cuprindă toate dorințele mele. Toată vara trecută m-am rugat de fete să iasă la aer când se putea respira. Deși aveam flori și căsuțe și umbră și zmeură și căpșuni și autostrada veverițelor trece fix prin fața grădinii noastre, n-am fost foarte convingătoare. 

Într-o zi din septembrie, mergând pe stradă, am găsit o masă de fier cu patru scaune. Am povestit pe larg despre ea aici . 

Mai târziu, pe la începutul lui noiembrie, pe când lucram multe nopți și cam umblam năucă prin lume, am ieșit din casă într-o luni în care, de fapt, nu trebuia să lucrez. M-am dus la Indigo, am dat bună seara, am văzut că nu e nimeni din echipa mea acolo, am plecat… Întorcându-mă spre casă, am deslușit în întuneric conturul unui leagăn pe gazonul lui Manal. Probabil se plictisiseră de el și-l scoseseră la drum să îl ia gunoierii a doua zi. Cu coada ochiului, l-am văzut în bătaia farurilor și am plecat mai departe. 

Laur deja se schimbase în pijamale. L-am întrebat dacă vrea să meargă cu mine să îi arăt ceva, a zis că nu. I-am spus că am găsit un leagăn. Nu s-a entuziasmat. Am știut însă că dacă nu mă duc, am să regret. Așa că m-am dus să văd dacă scârțâie. Nu scârțâia. Avea și pernele. Erau foarte murdare, dar nimic nu e de nerezolvat cu un pic de apă și un pic de detergent, mi-am zis. 

Am cărat singură leagănul până în curte. L-am pus pe dalele de piatră și am zis:

– Nu mă certa, o să fie noul meu proiect. E foarte bun. E întreg, doar puțin ruginit și pernele sunt murdare.

Laur a ridicat din umeri. 

A doua zi am avut noroc, a fost soare. Am dus fetele la școală și apoi m-am oprit la primul Home Depot, de unde am cumpărat câteva foi de șmirghel și un spray cu vopsea roșie. Bătea puțin vântul, dar în mai puțin de jumătate de oră, leagănul gri-ruginit ponosit căpătase o viață nouă. Am pus pernele la spălat, plină de speranță. Din păcate, nu erau doar murdare, ci și mucegăite, tapițeria și buretele erau îmbibate într-o mizerie neagră ce n-a ieșit nici cu peria. 

Nu m-am încăpățânat, știam că la primăvară aveau să apară pernele de toate felurile. Până la primăvară, puteau fi folosite și astea, poate acoperite cu ceva.

Leagănul roșu a fost primit cu aplauze de fete.

Mom, you are amazing, mi-a zis Irina când l-a văzut. How did you do that?

Cu spray-ul, Iri, și cu mult drag. 

În aceeași zi, am trecut pe lângă casa lui Manal și pentru că poarta era deschisă, am strigat-o.

– Ți-am luat leagănul, Manal, sper că nu te superi.

I-am arătat o fotografie cu leagănul proaspăt vopsit. Nu i-a venit să creadă că e așa de frumos. Mi-a urat să-l folosim cu plăcere și mi-a promis că îmi dă și suportul pentru copertină. Mi-a spus că a stat multe ierni afară și că i s-a părut irecuperabil. Nu-i nimic, Manal. Poate o să îi fac eu niște huse. 

Am început o cruciadă interesantă după mașină de cusut și materiale, cruciadă în urma căreia am căpătat pe gratis, dintr-un depozit, o mașină de cusut lăsată de un chiriaș și un val de material auriu pe care să îmi fac mâna. Am adus și un șoricel ascuns în sulul de carton pe care era înfășurat materialul, spre nedumerirea lui KJJ și disperarea lui Laur, care l-a găsit năucit de motan, stând chircit în baia mică. Inițial am crezut că a venit pe vreo țeavă, apoi am pus eu cap la cap câteva detalii și am ajuns la concluzia că probabil trăise în depozit până să-l plimb eu prin oraș. Până să fie husele gata, am hotărât să întorc pernele pe cealaltă parte, mai puțin atacată și să îi dau Liei ocazia să se bucure de zilele calde. 

Sunt dimineți în care, dacă e senin când mă trezesc, îmi place să trag jaluzelele și să mă uit la curtea mea. Leagănul roșu mi-e foarte drag. A fost apreciat și de Rodica în scurta ei trecere pe la noi. Acolo și-a băut cafeaua în diminețile incredibil de calde din noiembrie. Îi e simpatic chiar și lui Laur, care a hotărât că în primăvara asta merită să dăm un lac și pe masa de fier și pe scaunele din jurul ei. Săptămâna trecută am găsit și perne, nu-s chiar fixe, dar sunt moi și vesele și curate. De câte ori e soare, Lia e afară. Toți copiii ce vin în vizită sunt încântați. Îmi crește inima de câte ori îl văd. 

Mașina de cusut și materialul sunt încă în subsol, nu am apucat să mă ating de ele. Între timp am mai căpătat una, nou nouță, nefolosită, de la o prietenă ce o cumpărase pentru mama ei. Ce faci cu ele, Ada? 

Nu știu. Probabil au și ele un rost. 

Până mă dumiresc, mă bucur de ce se vede pe fereastră. De la primul avânt… 

La un somn neplanificat…

La prietenii ce se nasc sub ochii mei.

Lia iubește leagănul ăsta. Și mie mi-e dragă, că acum, de câte ori e o geană de soare, vine la mine și spune:

“Come on, Mom, let’s get some fresh air.”

Se leagănă un pic și apoi intră în casă și spune cu un perfect accent canadian:

“Now, a hot chocolate would be nice.”

În sfârșit, grădina mea își îndeplinește scopul. Azi am scos pe peluză pernele irecuperabile. Suntem gata de primăvară. Din păcate, în următoarele zile se anunță ploi. Nu-i nimic, avem răbdare. 

P.S. Laur a spălat globurile de la lămpile de afară, a pus becuri LED in locul celor fluorescente și a bătut în pământ mai adânc suporții lămpilor de grădină. Primăvara poate veni.