O seară la Operă – “Cosi Fan Tutte”, un spectacol de neratat!

1 Feb 2010 by

Am primit invitaţia de a merge la Operă cu mare bucurie. Am fost destul de recent la “Hansel şi Grettel”, am văzut, cred, toate spectacolele pentru copii (mai puţin baletul Cenuşăreasa, dar vom merge să-l vedem şi pe acela). Dar de data asta invitaţia era la un spectacol la care am văzut un singur copil în sală şi acela nu era al meu.

Mi-a plăcut să mă pregătesc pentru seara asta. Să-mi aleg hainele şi să-mi aranjez părul, să probez diverşi cercei asortaţi cu colierele lor, să mă fardez, să scot de la naftalină sticluţa cu parfum de seară, să-mi pup copilul şi să plec liniştită la un spectacol de Mozart.

“Cosi fan tutte” (în regia lui Ştefan Neagrău şi sub bagheta lui Tiberiu Soare) a fost un spectacol eveniment. Pentru că nu s-a mai cântat de trei ani, pentru că în rolurile principale au fost numai nume de prima mână (în rolul Fiordiligi a fost Iulia Isaev, care cântă mai mult prin străinătate decât în România, Dorabella  a fost Maria Jinga, don Alfonso – Florin Simionică, Despina a fost Dorina Cheşei, Ion Dimieru  a fost Guglielmo, iar Ferrando a fost interpretat de Hector Lopez), pentru că decorul a fost frumos, iar costumele au fost nemaipomenite, pentru că am avut probabil unele dintre cele mai bune locuri şi am putut să gust fiecare gest, fiecare detaliu;  m-am lăsat scăldată în muzica minunată.

Nici nu am simţit când au trecut trei ore de spectacol. Povestea în sine e puţin amară; “Aşa fac toate” este lecţia pe care Don Alfonso le-o dă celor doi îndrăgostiţi. El pune un pariu cu Guglielmo şi Ferrando că logodnicele lor nu le vor fi fidele şi asta pentru simplul motiv că aşa fac toate femeile. Înşeală. Dar nu pentru că asta e natura, ci pentru că a iubi e o nevoie a inimii. Iar cei ce sunt înşelaţi nu pe ele trebuie să le blameze, ci mai degrabă să caute motivul în propriul lor comportament. Nu-s de acord cu teoria asta pe de-a întregul, dar a fost un pretext bun pentru un spectacol viu, cu mult umor, un spectacol cântat cu plăcere. Orchestra a jucat un rol important nu doar în ce priveşte muzica. Dar nu vă vând mai multe secrete, nu vreau să vă stric bucuria de a descoperi singuri ce minunată poate fi o seară la operă. Îmi pare rău că nu vă pot arăta şi poze din spectacol, dar îl puteţi vedea (nu-s sigură că în aceeaşi distribuţie) vineri, 5 februarie, de la 18.30.

Mulţumesc pentru o seară specială!

Related Posts

Tags

Share This

css.php
Privacy Policy