O vioară în noapte

1 Dec 2011 by

– Am să-i cânt Andrrrrreei Demirrrrrgian încă un cântec.

Și-a ridicat din nou vioara, a lipit obrazul de cutia ei și a reînceput să plimbe arcușul pe corzi. Muzica mi-a inundat sufrageria. Nu-ndrăzneam nici să respirăm. Toată concentrarea din lume se adunase acolo, între cutele de pe fruntea violonistului. Până la ultima notă nu ne-am mișcat. Apoi, când cu un gest elegant a marcat finalul piesei, am izbucnit în aplauze.

N-am visat niciodată că de ziua mea, un violonist îmi va cânta două piese muzicale studiate asiduu, una dintre ele chiar în premieră interpretată în fața unui public. După prima piesă, Irinei îi dăduseră lacrimile de emoție. Chiar așa a zis: îmi vine să plâng de emoție. Tatăl violonistului urmărise cu atenție fiecare notă, fiecare gest și la final, când interpretul se scălda în aplauze, i-a aruncat o privire aprobatoare.

– Am să te invit la concertul meu. La concertele mele, tata e în sală și mama pe hol, stă cu Mara, ca să nu vorbească în timpul spectacolului. Mama mai intră din când în când, să asculte și ea câte puțin, și atunci stă tata cu Mara. Să veniți și voi. Irina va sta în sală. Unul dintre voi să aștepte afară cu Lia. Irina, cine vrei să stea cu tine în sală?

Luca are șase ani. Studiază vioara de numai câteva luni, dar profesoarele lui sunt încântate de progrese. Special pentru mine a interpretat “Twinkle, Twinkle” și “O vioară mică”. Sora lui, Mara, a stat foarte cuminte cât timp a cântat. E o păpușă blondă, cu ochi albaștri. Are un an și trei luni. Nu vorbește, dar comunică. Are abilitatea extraordinară de a spune la doar un an și trei luni, prin gesturi, exact ce i s-a întâmplat. Știe să spună “tata m-a certat”. E atât de înduioșătoare când se supără că n-are și ea loc în brațele lui Laur, care tocmai a ridicat-o pe Lia din cuibul de pluș! Pe masă sunt căni cu vin fiert și brioșe. Miroase a scorțișoară și a cuișoare, a măr înecat în vin roșu și zahăr brun.  Deși în casă sunt patru copii, nu s-a dărâmat nimic, nu s-a vărsat nimic, nu-s firimituri pe jos. Mara e fascinată de jucăriile cântătoare ale Liei. Lia nu mai știe unde să se uite. Pentru ea e târziu, dar e așa de interesată de mișcarea din jur, că nu zice nici pâs.  Încearcă să prindă în plasa de zâmbete bunăvoința unui adult din patru. Nici nu mai protestează când o pun în pat. A fost o zi intensă pentru ea și seara i s-a încheiat frumos.  Până la concert nici n-am știut că avem copiii cei mari în casă. Au stat turcește direct pe parchet, ignorând cu grație pernele puse de noi pe jos și s-au jucat piticot, monopoly și comoara piraților. După concert, Irina i-a cerut un autograf violonistului. Acesta s-a consultat cu tata (“Tata, ce-nseamnă autograf? cum e semnătura mea?”) și a semnat primul său autograf. Eu i-am dăruit o partitură pentru vioară, compusă de Mara, “Aventura pe Marea de Caramel”.  A aruncat un ochi pe foi, a văzut că e vorba de vikingi ce se luptă cu furtunile de pe Marea de Caramel, Laur i-a explicat ce-nseamnă pizzicato și glissando. L-am făcut pe Luca să-mi promită că mă invită la concert, atunci când va ști să cânte compoziția Marei.

În hol, Irina l-a îmbrățișat pe Luca și i-a spus “Te iubesc!”. A fost o declarație rostită dintr-o singură respirație, ca și cum i s-ar fi adunat cuvintele pe buze și dacă nu le spunea s-ar fi sufocat acolo, pe loc. Prilej minunat de discuție despre când, cum și de ce spunem “te iubesc” unui băiat.

Ce seară luminoasă! Irina și Laur și-au făcut plimbarea de noapte până la fabrica de baclavale, s-au întors cu o cutie de minuni cu miere și un buchet uriaș de gerbera roșii. Am în fereastră o crăciuniță, în dimineața asta am mâncat pâine de casă făcută de mama violonistului și acum am să-mi fac un ceai rooibos doar așa, de dragul ceștii elegante pe care am primit-o în dar. Mulțumesc! Mi-am început sărbătorile cu bine. Azi, de ziua națională, gătim fasole cu cârnați, bem vin de la țară și decorăm casa. În curând, în curând împodobim bradul! Așa îmi dau seama că în viața mea există un Luca pianistul,  un Luca violonistul, o Irina Balerina și o Mara care compune muzică la nivelul anului doi de Conservator.

Ieri, citind una dintre scrisorile pentru Moș Crăciun, mi s-au umezit ochii și am zâmbit iliescian la gândul că suntem norocoși peste poate să avem minunile astea pe lângă noi. Dacă Maria îmi dă voie să vă arăt scrisoarea lui Ștefănuț de trei ani, am să v-o arăt. Ca să vă bucurați și voi cu mine. Ca mulțumire pentru urările frumoase de ieri.

S-aveți zile frumoase și nu uitați, azi la 12 se închide oficiul poștal al lui Moș Crăciun.

 

 

Related Posts

Share This

5 Comments

  1. ceska777

    Ce zi frumoasa de 30 noiembrie ati avut! Sper ca a ajuns si mailul cu scrisoarea gazei….

  2. foarte frumos, asa este, sunteti (suntem) foarte norocosi!

  3. LIV

    A fost o seara calda si aromata! Luca a fost grozav de emotionat sa citeasca despre el, cocotat pe biroul albastru. Multumim tare, tare!

css.php
Privacy Policy