OMG, OMG, OMG! Nu vă uitaţi copiii în maşină!
Am citit acest articol din Washington Post datorită lui Vlad Petreanu, care a scris pe twitter despre asta.
E în limba engleză şi nu mă încumet să-l traduc.
Dar vă dau link-ul şi vă spun doar atât: Nu vă uitaţi copiii încuiaţi în maşină, legaţi în scaunele lor! Mor. E vorba de copii foarte mici, în special cei purtaţi în scoicile care se pun cu faţa în direcţia inversă sensului de mers.
O să ziceţi că nu ni se poate întâmpla tocmai nouă, ce fel de părinte e ăsta care-şi uită copilul în maşină! Ei bine, se poate întâmpla. Dar poate dacă veţi citi articolul ăsta, se va instala undeva un led care se va aprinde de câte ori ieşiţi din maşină. Merită să vă înghiţiţi lacrimile şi să-l citiţi. E doar un semnal de alarmă şi o invitaţie la dezbatere pe tema: ar trebui sau nu condamnat un părinte ce-şi uită copilul în maşină? Voi ce părere aveţi? Mie mi se pare că vina e destulă condamnare…
Textul este aici. Articolul scris de Gene Weingarten a luat premiul Pulitzer în 2010.
Aici găsiţi câteva metode care vă pot ajuta să preveniţi astfel de tragedii. Nu ştiu dacă se găsesc în România de cumpărat aceste Cars-N-Kids Car Seat Monitor, dar e bine să ştiţi că există.
Traduc metodele:
- Întotdeauna puneţi ceva ce vă e necesar la serviciu (mobil, poşetă, legitimaţie) pe podeaua maşinii, în spate, lângă scaunul copilului.
- Ţineţi un ursuleţ mare de pluş pe scaunul copilului, atunci când scaunul este gol. Când copilul este aşezat pe scaun, luaţi ursuleţul pe scaunul din faţă. Vă veţi aminti astfel că dacă ursuleţul e în faţă, sigur copilul e în spate, legat cu centura, în scaun.
- Aranjaţi cu cei de la creşă sau grădi să vă sune dacă într-o zi oarecare copilul dumneavoastră nu apare. Asiguraţi-i că-i veţi anunţa mereu când NU duceţi copilul la creşă sau grădi.
Related Posts
Tags
Share This
Am citit articolul si multe alte referinte la asta in 2009, cand eram insarcinata cu copila cea mica. E absolut terifiant si, mai grav, sunt convinsa ca se poate intampla oricui. Si, din pacate, o data e suficient…
Recunosc ca mi-a aprins niste beculete care nu s-au stins nici in ziua de azi…
OMG!!!!!
e ingrozitor, deseori, mai ales vara, ma gandesc la asta. mai am si tot felul de flashuri cand pornesc de undeva (parcare, oras) cu masina si ma ingrozesc brusc gandindu-ma ca am uiotat vreun copil in locul de unde am plecat si ma intorc brusc sa vad ca nu-i asa.
of. articolul este extraordinar, atinge absolut toate punctele … merita din plin Pulitzerul.
din pacate tragedia adevarata, esenta si cauza nu sta in faptul ca nu exista o modalitate, un gadget, un aparat care sa ne avertizeze despre eventualele semne de viata dintr-o masina incuiata.
ci in nebunia societatii moderne care ne vrea contribuabili, independenti, fara satul ala care sa creasca copilul, prinsi in miile de mreje ale cotidianului mereu agitat. de-aia se intampla. fiindca nu mai avem timp sa ne odihnim creierele. si numai un parinte stie ce nevoie de odihna are un creier de parinte.
tragic.
multumesc pentru articol. demult n-am mai citit un reportaj asa de … competent! chit ca am plans de-a sarit tricoul de pe mine citindu-l …
Alina, exista si device-uri, dar buba e aia identificata de tine.