Omor prin imprudenţă în Valea Zânelor

11 Apr 2012 by

– Bună seara, Irina, ce mai faci?

– Sunt tristă.

– De ce, draga mamei?

– Am primit nişte bilete de la zâne.

– Păi şi de ce eşti tristă?

– Pentru că o zână mi-a lăsat o aripă şi eu n-am ştiut că e aripioara ei şi i-am dat-o lui Nati şi Nati a aruncat-o şi zâna s-a îmbolnăvit şi eu i-am scris un bilet să-mi cer iertare şi să-i spun că n-am ştiut că e aripa ei şi mi-a răspuns tatăl zânei care mi-a zis că e prea târziu, zâna a murit. E adevărat, mami! Chiar aşa a fost.

Nici nu ştiu ce se-nvolbura mai iute prin aer, cuvintele ei, lacrimile ei, supărarea vălătuci, sentimentul de vină că, iată, din greşeală a ucis o zână, disperarea că zâna nu îşi mai revine.

Siderată, învăţătoarea tot încerca să afle de ce plânge Irina din senin la telefon.

– Nu contează, răspundea înlăcrimata, ştiind ea că sigur Tova n-o să o-nţeleagă.

– Iri, nu mai plânge, te-nvaţă mama ce să faci. Mergi la tine în cameră, ia un pahar cu apă şi cu trei degete băgate în apă spune Tatăl Nostru de trei ori. Apa aia o să se facă apă vie şi ai să poţi să o trezeşti pe zână din morţi.

– Să nu zic şi îngeraşul?

– Zi şi îngeraşul.

– Le zic pe toate pe care le ştiu.

– Aşa să faci. Şi pe urmă laşi paharul pe pervaz cu un bileţel pentru tatăl zânei. Îi scrii aşa: “Domnule Zân, îmi pare rău că dintr-o imprudenţă fiica dumneavoastră şi-a pierdut viaţa. Dar stropiţi-o de trei ori cu această apă vie şi ea se va trezi”.

– Dar tatăl zânei e un rege!

– Atunci începi cu “Preamărite rege!”

Multe voci ca de vrăbii gureşe s-au auzit pe fundal:

– Irina, am mai găsit un bilet!

– E de bine? s-a interesat imediat Irina.

– E de bineeee!

– Mami, a înviat zânaaaaa!

– Bine, să nu mai plângi. Când ai o problemă nu stai şi boceşti ci cauţi soluţii.

– Dar unde să caut?

– Trebuia să mă întrebi pe mine.

– Tu ai mereu soluţii?

– Da. Şi dacă nu am, cer sfatul unora mai înţelepţi decât mine. Ai înţeles?

– Da.

– Auzi, dar nu cumva e posibil să fi scris biletele alea vreo fetiţă?

– Ba da! Dar nu, mami, e adevărat, o zână mi-a lăsat o aripioară şi eu…

– Gata, Irina, să n-o luăm de la capăt. Dă-mi-o pe doamna…

Doamna m-a liniştit rapid.

– Nu vă faceţi griji. Irina e în lumea ei, e-n lumea poveştilor. Nişte fete de la a cincea au scris biletele. Voiau să-i facă o bucurie, să-i da o păpuşică,  intenţia lor a fost bună. Au lămurit-o între timp că ele au scris biletele.

Irina e în lumea ei. Şi nici o zână n-a murit, pentru că zânele nu există. Au avut grijă să-i spună asta fetele de la a cincea.

 

Related Posts

Share This

6 Comments

  1. Ce ți-e și cu astea de a cincea!

  2. cand ma gandesc ca o sa fie si ale noastre a cincea…..

  3. Nora

    Din toata povestea, mie-mi place cel mai mult solutia ta cu apa vie si replica Irinei “Le spun pe toate pe car ele stiu” :-).
    Sunteti grozave, amandoua!

    Si nu cred ca pragmatismul profesoarei sau al fetelor de-a cincea, o sa-i tulbure credinta Irinei in zane, ea te are pe tine si tu stii mai bine, nu ;-)?

    Drag,
    N

  4. Ana S.

    Eu m-am blocat la “te-nvata mama ce sa faci”. Sper ca “abilitatea” asta vine cu timpul, pentru ca acum nu ma “pricep” nici la zane, nici la avioane sau trenulete. Oricum, la tine e mai mult talent decat “abilitate”, si… admiram :).
    Cat despre fetele de clasa a 5-a, eu cred ca Irina a fost pregatita si le-a facut fata cu succes.

  5. orianna

    Iti admir imaginatia si inventivitatea. Fetele de a 5-a ca fenomen sunt peste tot si Irina va face fata cu brio.

  6. Gabriela

    Ntz! Fetele de-a cincea habar n-au! Sigur ca exista zane… I-auzi! Cum adica sa nu existe? Exista. Stiu eu!

css.php
Privacy Policy