Panaceu

1 Nov 2013 by Ada

În dimineaţa asta, Lia dormea cu capul pe o pisică de pluş şi genunchii strânşi sub ea, cu fundul în sus şi spatele perfect drept… Am întins-o, cu grijă să n-o trezesc.

Abia când am învelit-o am observat că a dormit toată noaptea cu papuceii moi de la Tikki în picioare. Nu păreau să o deranjeze. 

Am pupat-o. A deschis ochii. Mi-a zâmbit şi m-a vindecat de toate. 

Ieri Irina a traversat strada în fugă, se pregătea să îmi sară în braţe.

Nu mai pot s-o învârtesc dar preţuiesc tare momentele astea, când râde din toată inima.

Aşa se bucura să mă vadă şi când nu împlinise încă trei ani şi o luam de la grădi.

Când nu era supărată nici că o lăsasem acolo, nici că întârziasem sau că poate în dimineaţa aia o certasem. 

Se lumina toată.

Şi râdea şi mi se arunca în braţe. 

Mulţumesc, Doamne, pentru leacurile astea ce şterg toate durerile, toate spaimele, toate grijile.