Parada Fashion for Kids Romania

16 Jun 2014 by Ada

Irina a fost superbă, chiar dacă n-a mai încălţat sandalele luate special. Trebuia să zburde şi mi-a fost teamă să o las pe platforme. Le punem în cutie, pentru când mai creşte. Toate fetele au fost frumoase şi toate s-au bucurat de aplauze. Ce mi se pare fantastic la aceste parade de modă organizate de Gabriela Crăciun şi Gabriela Voicescu e că fetele poartă rochiţele desenate, croite şi cusute de mâinile lor. Şi-s modele copilăreşti, potrivite cu vârsta, nu orori sexy care n-au ce căuta pe copii.

Irina s-a descurcat minunat. A mers frumos, a zâmbit, a salutat publicul, s-a simţit bine.

Mi-ar fi plăcut să vă arăt filmarea, dar când ai un copil mic în braţe şi un iphone deja bătrân, poţi să-ţi închipui doar că filmezi şi la final să descoperi că nu, n-a salvat, el ştie de ce. Sorry. Cum nici fotograful nostru preferat nu e în zonă, vă las cu poza din stânga.

Ce se vede acolo e o Lie supărată pe tot Universul. Supărată că n-am dus-o la film, că nu i-am cumpărat minge nouă, că n-am plecat acasă ATUNCI când a vrut ea, în secunda aia, că a trebuit să mai aşteptăm să o vedem pe Irina şi când Irina a defilat, n-a putut să se ducă şi ea cu sulioala ei.

Ieri Lia a avut o zi oribilă, în care nimic n-a fost bun, suficient, satisfăcător pentru ea. Desigur, ea şi-a vărsat nervii pe mine şi eu mi-am vărsat nervii pe ea, dar când totul s-a terminat, a alergat în braţele soră-sii. Iar Irina, generoasă, a luat-o în braţe şi a ţinut-o atât cât a avut nevoie.

Apoi am descoperit că pierdusem tichetul de parcare, nu ştiu cum şi când şi unde, cert e că penalizarea a fost de 50 de lei pe loc, dacă mai vrei să ieşi din parcare.

Dar nu despre asta este vorba în poveste.

Ci despre fetiţe de 7-10 ani care au avut răbdare şi bunăvoinţă să facă un lucru drăguţ şi despre părinţi care le dau ocazia să facă aceste lucruri şi despre profesoarele care muncesc cot la cot cu fetele.

Pentru ţinuta Irinei au lucrat toate. Gabriela Crăciun a ales materialele, a combinat culorile, m-a sfătuit pe mine cu privire la accesorii, a supravegheat tiparul şi croiala şi a finisat rochia când era clar că Irina nu-şi mai permitea să piardă timp. Irina a făcut această rochie în două şedinţe şi un pic. Iniţial începuse o rochiţă pentru Lia, dar Lia a crescut neaşteptat de repede şi ce a tăiat şi a cusut Irina, nu s-a mai potrivit. A trecut apoi Sora cea Mare la rochia nr 2, prilej cu care a învăţat o lecţie preţioasă: măsoară de zece ori, probează, abia apoi trage la maşină şi taie resturile de material. Nu vreţi să ştiţi ce tragedie a fost când a tras pe ea rochia ce stătea să plesnească peste burtică. Nu, Irina nu e grasă, dar creşte şi ea, ca şi Lia. Prinde forme, se rotunjeşte, n-a probat, s-a grăbit să tragă la maşină şi rochia s-a dovedit prea strâmtă.

Aşa am ajuns la rochia numărul 3. Din două culori, pentru că materialul roz nu era suficient, ar fi fost prea scurt şi Irina ştia că mama nu-i dă voie cu fuste prea scurte. Tonuri plăcute de roz şi bleumarin, cât să rămână o rochiţă veselă, pentru 9 ani. Din pânză topită, răcoroasă, copilărească, nu plastic. Cu spatele acoperit, cât să nu ajungă soarele pe aluniţa uriaşă de pe omoplatul Irinei, veşnica noastră sursă de îngrijorare.

Accesoriile: am cumpărat o pălărie de la h&m, roz, cu o panglică şi cu o floare corai până a intrat pe mâinile Gabrielelor. Panglica şi floarea au zburat şi au fost înlocuite cu alte tonuri de roz şi cu flori de organza cusute de toate fetele prezente la şedinţa cu pricina. În vreme ce o Gabrielă cosea pălăria abia cumpărată gata ruptă (n-am observat că se desprindea o parte din bor), cealaltă Gabrielă trăgea la maşină rochia. În vremea asta, Irina murea şi învia pe lângă ele, neştiind ce să mai facă să fie bine, să nu se supere doamnele, să nu se supere mama, să termine la timp.

Pe mine m-a impresionat mobilizarea. Şi mi-a plăcut şi muzica aleasă pentru paradă şi coregrafia şi faptul că deşi la început toate am fost de acord că Irina poate încerca să meargă pe talpa ortopedică a sandalelor noi, am reuşit până la urmă să o convingem că e mai bine cu balerinii, chiar dacă erau lila şi nu roz, măcar să poată păşi sigură pe ea, să se bucure de muzică şi de moment, nu să se îngrijoreze de fiecare pas pe care îl avea de făcut.

A fost frumos. A fost multă emoţie, pe lângă nervii mei şi ai Liei. Irina a fost fericită şi asta e tot ce contează.

Mulţumim frumos, doamnelor Gabriela!