Pastile impotriva amocului

20 Dec 2020 by

 

A fost un an atât de greu pentru toată lumea. Anul acesta am scris doar patru scrisori. Dar au fost patru scrisori care vor însemna foarte mult pentru copiii care le primesc. Cel puțin așa îmi închipui eu. Am postat pe Facebook o invitație pe care o pun și aici: Mâine aș vrea să mai scriu două scrisori. Ultimele pe anul ăsta. Nu vreau bani pentru ele, ci mi-aș dori ca în schimb, cei ce le comandă, să facă un gest frumos față de alte două persoane. Asta poate însemna orice: să dea zăpada, să lase niște fursecuri la ușa vecinei, să deseneze ceva personalizat… Înțelegeți ideea. Nu trebuie să fie ceva mare, ci un gest simbolic, un pic de bine într-o mare de gri, spleen, frică, boală, singurătate. 

Primele două comentarii  aici pe blog primesc scrisorile de la mine. Desigur, asta e dovada cea mai bună a optimismului meu infinit, dar și a îndrăznelii… după ce că scriu rar, mai vin și cu chestii d-astea de făcut în afara orelor de program. Dar… să vedem, poate totuși mai trece pe aici cineva. 

Advent bun tuturor, nu mai e mult și se naște iar lumina lumii pentru cei ce cred. 

Related Posts

Tags

Share This

10 Comments

  1. Iulia

    Copilul meu e încă mic (2 ani și 4 luni) și nu cred că ar pricepe mare lucru din scrisoare, de aceea nici nu mă abonez la una, dar voiam numai să-ți spun că te citesc, așa rar cum scrii, sunt aici, în spatele unui ecran, încă de pe vremea primelor 1000… 🙂

    Iar oamenii de zăpadă care visează sunt maaaaaaare hit, încă din vară citim și recitim și așteptăm zăpada.

    Te imbrățișăm cu drag de la Brașov!

  2. Mihaela

    Te citesc mereu cu drag, imi pare rau ca nu scrii mai des. Bebelusul meu e inca mic pentru scrisoare, dar sigur ar fi fost o incantare. Sarbatori cu lumina si liniste!

  3. Danaa

    Buna Ada.Baietelul meu ar fi foarte incantat daca ar gasi scrisoroca de la Mosu.

  4. Dora

    Ada, m-am bucurat asa de mult sa le revad pe fete in articolul anterior! Si pe Laur, bineinteles. Lia este domnisoara in toata puterea cuvantului. M-as bucura sa scrii mai des…te urmaresc de prin 2008 aproximativ.
    In caz ca nu ii vei scrie bebelusului Mihaelei din primul comentariu, fiica mea Nora (3 ani) s-ar bucura de scrisorica. Si vom intoarce bucuria in gesturi calde pentru altii din jur.

    • Ada

      As avea nevoie de detalii despre Nora, gasesti instructiunile in articolul cu kitul gratuit. Poate reusim azi? adresa e ada@injoaca.ro ca de obicei.

Privacy Policy