Persida

25 Apr 2012 by Ada

Nu mă întreba la ce oră să vii să-ți iei rochia. Nu mă mai întreba, că mă omori. Te sun eu când sunt gata. Tu nu-nțelegi că rochia asta e ca și copilul meu? Trebuie să fiu mândră de ea. Altfel nu pleacă pe stradă. Stai să potrivesc tivul. Urcă-te pe masă. Ușor, c-o șifonezi! Stai locului, să nu te-nțep. Pe mine nu mă doare când mă-nțep,  mă cunosc ele, acele, pe mine. Nu mișca! Acum tai mătasea! Stai dreaptă. Nu împinge bustul atâta înainte, că mă-ncurci. Ți-am găsit zece cristale în cutia mea. Atât îți pun, restul perluțe, dar să știi că-s migăloase.

Cu cât te agiți mai mult, cu atât îmi transmiți și mie starea ta și cine știe ce se mai întâmplă. Hai, că trebuie s-o termin azi, că nu mai am timp pentru ea. Gata, a stat destul. E vremea să plece în lume. Dar nu mă mai suna! Te sun eu.