Persida

25 Apr 2012 by

Nu mă întreba la ce oră să vii să-ți iei rochia. Nu mă mai întreba, că mă omori. Te sun eu când sunt gata. Tu nu-nțelegi că rochia asta e ca și copilul meu? Trebuie să fiu mândră de ea. Altfel nu pleacă pe stradă. Stai să potrivesc tivul. Urcă-te pe masă. Ușor, c-o șifonezi! Stai locului, să nu te-nțep. Pe mine nu mă doare când mă-nțep,  mă cunosc ele, acele, pe mine. Nu mișca! Acum tai mătasea! Stai dreaptă. Nu împinge bustul atâta înainte, că mă-ncurci. Ți-am găsit zece cristale în cutia mea. Atât îți pun, restul perluțe, dar să știi că-s migăloase.

Cu cât te agiți mai mult, cu atât îmi transmiți și mie starea ta și cine știe ce se mai întâmplă. Hai, că trebuie s-o termin azi, că nu mai am timp pentru ea. Gata, a stat destul. E vremea să plece în lume. Dar nu mă mai suna! Te sun eu.

Related Posts

Share This

3 Comments

  1. ok, multa rabdare iti doresc:)

  2. oana

    :))..:))…:))… si la noi e la fel… nu ne intreba cand e gata… am vopsit ramele la ferestre…:))

  3. Iris

    E o rochie in care s-a pus mult suflet…

Trackbacks/Pingbacks

  1. Ce-am făcut noi la Comana | In joaca - [...] la urmă Ale m-a trimis la Persida, care a făcut într-o lună toate minunile pe care le putea [...]
Privacy Policy