Photowalk: Parcul Circului
Pentru că joi spre vineri domnişoara a făcut un pic de febră, aşa cât să ne trezim din 40 în 40 de minute peste noapte, am petrecut ziua de vineri acasă. Ea luându-şi teritoriul în stăpânire, eu traducând atât cât poţi traduce cu un copil ce te strigă la fiecare 10 minute. Peste noapte febra i-a dispărut ca prin minune (am observat că reacţionează foarte prompt la oscillococcinum). Sâmbătă am reintrat în rutina noastră. Ea s-a trezit la 6.30, s-a jucat foarte cuminte până pe la opt şi la opt a intrat în dormitor să mă roage să-i dau o pensetă pentru mărgelit.
Adio somn, mi-am zis, şi după ce penseta n-a mai ţinut-o ocupată decât vreo 10 minute, am cedat ispitei cu desenele animate. Am instalat-o pe locul meu de pe canapeaua din sufragerie (e o canapea-colţar, cu perne cam prea bombate pentru gustul meu, dar se creează culcuşuri interesante pe acolo) şi i-am pus cel mai lung film cu Barbie care mi-a căzut în mână.
Aşa am mai furat o oră şi jumătate de somn. După un mic dejun cu soldăţei şi o şuetă prelungită cu bunica, am scos bicicleta la aer şi am luat-o spre parcul Circului, care e chiar la capătul străzii noastre.
Eu n-am ştiut că există astfel de grădini în Bucureşti. Pentru că aşa îmi place s-o numesc. O grădină în care primăria a investit 1 milion de euro, din ce am citit pe net, milion care, după părerea mea, se vede. M-am simţit tare bine, am admirat cu gura căscată lotuşii egipteni şi copacii cu trunchiuri ciudate, ca nişte fustiţe, ne-am bucurat de răţuştele ce se afundau în labirintul de frunze şi tulpini de lotus şi de fântânile arteziene.
E atât de frumos şi de curat şi de nou şi de vesel, cum din păcate nu te aştepţi în Bucureşti. E aer curat şi linişte. Statuile sculptate în trunchiuri de copaci sunt acolo unde le ştiţi, aleile sunt refăcute, locurile de joacă pentru copii sunt absolut minunate, băncile cele noi sunt foarte elegante, am văzut un ponei cu trăsurică, saltele, leagăne, tobogane şi minunea minunilor, căluşei…
Pe calul negru dintr-una din imagini îl cheamă Amadeus. Nu mă întrebaţi de ce, aşa a zis Irina.
Eu m-am bucurat mai tare decât ea de tot ce am văzut. Înainte să mă mut, îmi părea rău de parcul Moghioroş. Nu l-am iubit niciodată, vă spun cinstit. Era vecinul de care nu aveam cum să mă feresc, gălăgios şi mereu cu prea mulţi oaspeţi care-i lăsau coji de seminţe pe jos. Dar aveam nevoie de parcul ăla, pentru Irina. Mă bucuram de el în timpul săptămânii, când nu era atât de populat. Făceam bagajele şi mă gândeam că îmi va lipsi păduricea de copaci bătrâni din faţa blocului, Drumul Taberei este un cartier foarte verde, în comparaţie cu Sebastianul sau cu Militariul. Dar după plimbarea de azi prin Parcul Circului nu pot decât să-mi zâmbesc şi să-mi spun ia te uită, deci există, se poate să ai şi-n Bucureşti câte o grădină minunată şi nu foarte aglomerată. E de mers în Parcul Circului, au leagăne pe sub arţari, nu ştiu cum arată în plin soare, dar am trecut pe lângă o mulţime de arbori bătrâni, la vederea cărora am zâmbit recunoscătoare. E frumos. Sunt bucuroasă şi vreau să vă bucur şi pe voi. Să vă spun că dincolo de blocurile gri, e un colţ verde. Pe care deja îl iubesc.
Related Posts
Tags
Share This
Intr-adevar frumos!
hai Ada, zi ca te-ai mutat pe langa Obor… ca parca vad ca ne intalnim in parc, si noua ne place Parcul Circului 🙂
Aaaaa…. nu chiar!