Piața Romană, numărul 9
Nici nu mi-am inchipuit ce bine o să ne facă mie și Irinei zilele astea de hoinăreală prin București. Avem parte de un noiembrie blând și auriu, cu soare așa puternic că ieri Irina mergea pe stradă cu ochii mai mult închiși. Au fost două zile frumoase, în care am pornit de acasă de dimineață și ne-am mai întors abia la ora 16.00, ca să o preluăm pe Lia și apoi să plecăm iar, în vizite la oameni dragi. N-am nimic monumental de povestit, n-am făcut chestii extraordinare, am mers la un film, am plimbat-o cu metroul (fericit copilul ce merge cu metroul doar ca excursie de plăcere!), și-a cumpărat cu banii ei cartela de călătorie și apoi apă și prăjitură de la automat (știți că la metrou sunt și automate care vând cărți?), am fost să căutăm idei de cadouri pentru Crăciun (tot nu știe ce să-i ceară Moșului, deși am dus-o la Cărturești unde e plin, plin, plin de lucruri frumoaso-inutilo-scumpe) și am reușit s-o învăț un cântec frumos chiar în preajma locului despre care povestește.
Dacă ați fost ieri pe Magheru și ați văzut două zărghite mergând pe stradă și cântând Piața Romană nr. 9, noi eram.
Ieri a fost sf. Gavril. Ziua lui Buni și a lui tati. Cu buni a vorbit de dimineață, dar tata nu era disponibil, dormea și Irina n-a putut să-l felicite de ziua lui. A cumpărat însă o prăjitură de la automat și niște cărți din colecția Și noi avem super-eroi pentru alt Gabriel important în viața noastră și i le-a dăruit la prânz.
– Voi sunteți foarte bine, ne-a zis dr. G, căci despre el era vorba, după ce ne-a privit vreo 20 de secunde.
Cum stam noi la McDo-ul de pe Buzești și rodeam la morcobețe (junk food-ul fusese deja consumat), G. mi-a spus că eu nici nu-mi dau seama din ce am scos-o pe Irina și cât de bine e, față de cât de rău ar fi putut fi. Nu știu cum ar fi putut evolua în rău, dar simplul fapt că de onomastica lui, tatăl Irinei n-a vorbit cu ea la telefon și Irina a ales instinctiv un substitut de sărbătorit pe ziua de ieri îmi spune că da, ne-a cam șuierat glonțul pe la ureche și mie și ei. Mă gândesc la Onomasticile noastre, la tortul pe care Irina îl împarte cu plăcere de Sf.Ion cu Laur, la ce importante sunt sărbătorile și la micile ei complicități cu Laur, de ziua mea. O văd cum ia din porția ei de omletă și-i pune Liei în farfuria pe care tocmai a vărsat-o pe jos, să mănânce și ea că e mică, o văd pe Lia pupând-o pe Irina de-o albește, și râd în hohote pe dinăuntru, mă bucur tare că suntem vii, împreună și putem face tot ce facem.
Înainte să ne întoarcem acasă ne-am oprit la Caffe Latte pentru o porție uriașă de tort cu smochine, așa de mare că n-a putut s-o mănânce singură.Apoi încă puțin în Cișmigiul ei iubit, am trecut pe lângă prietenul ei copacul încâlcit, am descoperit că au dispărut lebedele, am făcut concurs de dat în leagăne, am alergat prin fața Conservatorului unde s-a aruncat, ca de obicei în brațele doamnei ce se ocupă de parcarea din fața școlii ei, aproape că am târât-o până în Romană. Era frântă de oboseală, dar râdea, râdea în hohote. E așa de simplu să bucuri un copil de aproape opt ani!
Azi vrea s-o duc la Botanică. I-am povestit că e acolo un fel de loc de joacă pentru copii, în formă de floare. Am aflat asta la un interviu făcut pentru radio și e tare curioasă, vrea să-l vadă și ea.
Tot azi avem oră de logopedie și lecție de limba franceză cu Nana.
Tot astăzi e posibil să mergem din nou la Maria, verișoara ei de peste drum.
I-am aglomerat cât am putut zilele de vacanță. Să uite că tata nu sună. Să uite că n-am cum s-o duc la munte sau la țară. Să râdă și să se bucure de câteva ore doar cu mama.
Merită tot efortul, deși seara cad de oboseală și Liei îi e dor de mine și plânge de câte ori mă furișez doar cu Irina și o las cu bona, până la patru. Dar merită, pentru râsul Irinei, pentru bucuria ei, pentru extazul în fața unor lucruri mici, pentru țopăiala pe stradă și pentru că în sfârșit (!) acum lălăie Alifantis și nu Connect R.
Note to self: Să o rog pe Cosmina să nu se mai asculte Radio Zu în drum spre after school.
Related Posts
Tags
Share This
Ce frumoasa si mare e, va citesc de cand era un pui de om. Sa va traiasca buburuzele si sa fie toate zilele ca aceasta creionata aici.
Multumim frumos!
Irina rade din nou. 🙂
Acum ceva vreme, am vazut o poza cu Irina mica si era tare vesela. Te-am intrebat “Ce s-a intimplat cu Irina de-atunci?” si mi-ai spus “S-a intimplat ta-su”.
Acum o vad la fel de vesela ca in poza aia si-mi creste inima. You’ve done a great job.
Tx, sister!
Ma bucur mult ca va merge bine. Oamenii buni e musai sa aiba parte numai de lucruri si intamplari frumoase.
Multumim, Mihaela, nu-s toate rosy all the time, dar nu ne plangem.
Esti o mama minunata…
Fac tot ce pot eu!
Simt ca 2 minute -sau cat o fi durat lectura postului- m-am plimbat prin Bucuresti, cu voi… Mi-era dor de Cismigiu. Mi-l imaginez portocaliu.
Multumesc!
Anda, ma bucur ca ati gasit timp doar pentru voi doua. Ar trebui sa fac si eu asta cu Matei intr-o zi. :)Sper ca s-au incarcat si bateriile tale cu ocazia asta. All the best si succes la scoala Irinei!