Planeta Păpuşilor Părăsite

22 Jan 2010 by

Nu-mi amintesc din copilăria mea nici o păpuşă pe care aș fi iubit-o eu atât de tare, încât să nu pot dormi fără ea. Mi-amintesc un pui galben auriu pe care l-am descusut ca să văd ce are înăuntru şi trei saci cu jucării de tot felul, pe care îi răsturnam periodic (spre disperarea mamei) în mijlocul camerei mele. Ba, dacă stau bine să mă gândesc, tata mi-a adus odată o păpuşă într-o cutie foarte frumoasă. Ţin minte că m-a impresionat mai tare cutia decât păpuşa.

Din perioada şcolară am puţine imagini cu păpuşi, una din ele ţine de doamna Cernăuţi, învăţătoarea care ne-a dat voie să venim la şcoală cu păpuşa favorită, până ne-am obişnuit cu ideea că suntem în clasa întâi. Apoi a fost o păpuşă în costum naţional şi câteva matrioşti plasate strategic în biblioteca bunicii, pe un raft la care ajungea mai mult ea decât eu.

Irina a primit prima păpuşă când avea doar câteva luni. A fost o bucurie mare s-o văd dându-i biberonul păpuşii, într-o dimineaţă, acum cinci ani. Apoi bunicul i-a mai trimis un bebe pe care l-a ignorat cu desăvârşire şi o păpuşă pretenţioasă cu cap de porţelan, îmbrăcată în catifele, cu bonetă şi cu guleraş. Irina a privit-o pe toate părţile apoi a întrebat: dar ce face păpuşa asta? Când a aflat că e frumoasă şi atât, n-a mai interesat-o.

La un Crăciun a primit de la grădi o oroare de păpuşă cu accesorii, pe care eu personal nu i-aş fi cumpărat-o în veci. Apoi anul trecut de ziua ei a primit-o pe Ariel-sirena-gata-să-înoate. A înotat vreo 5 minute, pe urmă i-a dat miss arcul peste cap şi adio, Ariel a rămas nemişcată.

Şi de aici am sărit astă vară direct la Barbie Mariposa, Barbie Thumbelina, Barbie Annelise şi, în doar trei săptămâni, casa noastră s-a umplut de păpuşi. Avem acum vreo zece cu totul, de toate mărimile, de toate culorile, toate mărcile pe care vi le închipuiţi, de la prinţese Disney, la Steffani şi Bratz, până la no name-uri cu pătuţ şi carusel, sau păpuşi de hârtie cu rochiţe de hârtie. Pe unde mă uit, dau de o geantă de păpuşă sau de vreun pantof sau de vreo oglinjoară mititică. Câteva dintre ele sunt nedesfăcute. E un adevărat chin să desfaci o cutie de-asta de păpuşi, plus că ele însele sunt legate cu sârme şi sârmuliţe, cleme şi alte agrafe, de durează minim 10 minute până reuşeşti să eliberezi blondele din lanţurile producătorilor. Ele, păpușile, stau toate într-o cutie (le-am sortat împreună cu Ana, în timpul unui blackout ENEL). Nu se joacă Irina cu ele. Nimeni nu le bagă în seamă. Uneori mai stau şi pe jos. Până încep să anunţ că tot ce mai găsesc pe jos merge direct la gunoi. Atunci păpuşile se reîntorc în cutia lor, denumită generic Planeta Păpuşilor Părăsite.

Într-una din vizitele mele la ea, Lavinia mi-a prezentat colecţia ei de păpuşi. Vreo douăzeci? Dar măcar Natalia se joacă des cu păpuşile, îi place. De-aia, când am întrebat-o ce vrea de ziua ei, Natalia mi-a zis: “o păpuşă!” (spre deosebire de Irina care a zis: “ce-om găsi prin piaţă”, nu că i-aş fi cumpărat vreodată jucării din piaţă.). Eu îi cumpărasem deja un joc cu un creion cântăreţ, dar fetiţa îşi dorea păpuşă. Un calcul economic scurt, simţul practic şi avalanşa de evenimente din ultimele săptămâni m-au pus în postura de a-i propune Irinei un troc nu foarte onorabil, menit să îndeplinească dorinţa Nataliei.

– Iubito, uite câte păpuşi ai în cutie, hai să-i dăm una Nataliei. Nu mai avem vreme să cumpărăm alta, ea îşi doreşte o păpuşă, tu nu te prea joci cu ele. Îi dăm păpuşa asta şi mama îţi cumpără ţie altceva, o jucărie pe care chiar o doreşti, la primul salariu.

– Nuuuu, e păpuşa meaaaaa!

– Irina, nici nu te-ai uitat la ele! Îţi ia mama altceva în loc, ce vrei tu.

– Bine, i-o dăm.

Ajungem la petrecerea Nataliei. Împreună cu mama, Nati se uită la cadouri. Nu are jocul acela cu creionul magic, are altul. Răsuflu uşurată.

– Uite şi o păpuşă! zice Lavinia.

– Daaa, o aud pe Irina, nu contează că eu am primit-o de la altcineva, ia-o tu, că tu te joci cu ele!

Şi-aşa am învăţat că nu e bine să faci înţelegeri de acest gen cu un copil de cinci ani…

Related Posts

Tags

Share This

6 Comments

  1. Mda, si eu am uneori momente in care ma gandesc daca e cazul s-o invat pe Maria sa minta. Din bun-simt adica … dar, totusi … :).

    La noi “tanti” Barbies sunt tesalate, imbracate, duse la WC, se poarta conversatii cu ele … eh, durere mare! 🙂

  2. He heee, ce te-a dat de gol!
    Trebuia sa stii pana acum mami. Si la fel e si cu secretele! Adica nu te incumeta sa zici unui copil: asta e secretul nostru. Decat daca vrei sa se afle…

  3. Pai eu nu i-am zis ca e secret!

  4. Hah, inca sunt legate ca prizonierii teroristilor? Asa erau si cand eram eu mica…tristete pe mama, ca varza ajungea cutia aia, nu aveam rabdare cu forfecuta…
    Cat despre ce le mai scapa copiilor…
    Acum stiu ca nu suntem numai noi, am mai auzit si de la alti oameni.
    Cand primim cadou de obicei pastram punga – poate fi refolosita la alt cadou (mai ales ca mai nou pungile pot depasi valoarea cadoului ca pret)
    Dam noi un cadou frumos cuiva, tot pe la 5 ani, si prietena mea intreaba “mama, cu punga ce fac”. La care am eu o idee: “Puteti sa ne-o dati noua inapoi daca nu va trebuie, ca noi le pastram!”
    MMmdaa..verde-albastra mama.

  5. Super dulce Irina! Adorabila nevinovatia asta a copiilor!

css.php
Privacy Policy