Play School

20 Oct 2014 by Ada

Dragă Lia,

Azi, 20 octombrie, a fost prima ta zi de “grădiniță”. Nu e chiar grădiniță, e o școală de joacă la care sperăm să mergi trei zile pe săptămână pentru câte două ore. La șapte dimineața ploua tare. Așa de tare, că m-am gândit că nu mă mai duc nicăieri. Ba chiar mi-a trecut prin minte să o țin acasă și pe Irina. Tati a zis însă că nu plouă chiar așa de rău și poate până plecăm se mai potolește. Când am intrat în camera voastră, erai deja trează, tocmai te dădeai jos din pat.

– Mergem la grădi? te-am întrebat.

– Da!

Ai fost gata să ieși pe ușă foarte repede dar, când să plecăm, ți-ai adus aminte că nu te-ai uitat la televizor și din secunda aia nimic n-a mai fost bun. Nu voiai ghetele alea, nu voiai căciula, nici mânușile, nici hăinuța. Irina se grăbea, că întârzia la școală.

Te-am dus cu un cărucior roșu, ca și pe surioara ta în primele ei zile la Smiley. La grădi ne așteptau la poartă, gata să ne întâmpine. Am ajuns un pic mai târziu, dar nimeni nu s-a supărat. Știau cum te cheamă și deja puseseră o etichetă cu numele tău pe un dulăpior la intrare. Te-au luat în primire Tania, Maya și Kayle. Tu turuiai în românește, ele zâmbeau și dădeau din cap. Nu contează, câtă vreme te aprobau, erai fericită. Le-ai povestit de buni Gabi și de Duck Tv și de cum ai dormit tu la Buni G. și te-ai uitat la desene la Duck TV. Eu am completat formularul de înscriere și pe urmă te-am întrebat dacă pot să mă duc să îmi iau o cafea. Adevărul e că am plecat pe inima goală de acasă, repede, repede, să nu întârzie nimeni, nicăiaeri. Ai zis da, mami, du-te la magazin, ia cafea și pe urmă vii să mă iei, da?

Când să plec, toți copiii s-au așezat în cerc pentru cântecele și pentru o poveste. Tu abia te așezaseși la măsuța de pictat și n-ai vrut să te ridici de-acolo în ruptul capului. Și-ai plâns, Lioară, preț de un twinkle, twinkle, un abcdefg și încă un cântec pe care nu mi-l mai amintesc. Ai plâns și cât a citit doamna povestea. Ai plâns până ți-au spus gata, hai, poți să te duci să pictezi.

Și-atunci am șters-o englezește, Lioară. M-am dus ca din pușcă la primul Tim Hortons unde am băut cea mai dulce cafea oribilă din viața mea. Dulce, pentru că tu erai bine, între copii și cu o mulțime de jucării, gata să înveți ceea ce oamenii ăștia numesc life skills, iar eu aveam aproape două ore la dispoziție, două ore să-mi aud gândurile. Oribilă, că deh, mamei îi place cafeaua la ibric. Doamna ce mi-a vândut cafeaua a zâmbit pe sub mustață până m-am prins eu cum e cu mărunții în țara asta. I-am zis că-s nouă pe aici și a dat din umeri. Toți suntem noi pe undeva, din când în când.

Pe urmă am luat-o ușor, la pas, să caut un bancomat să plătesc pentru zilele astea în care o să te duci la grădi. Și-am intrat la un goodwill (ți-oi povesti eu ce e ăsta când mai crești) și mi-am cumpărat o ceșcuță și-apoi am fost la dollarama și, de cinci dolari, ți-am cumpărat abziehbild-uri cu ponei.

Când m-am întors, erai în curte. Mi-au spus că ai fost foarte cuminte. Că îți place mult să pictezi și că te-ai jucat cu plastilină. Și Irinei îi plăcea mult să picteze când a fost ea prima oară la grădiniță. Erai destul de încruntată până m-ai văzut, dar ți-am arătat poneii și te-ai luminat toată.

Pe drum spre casă burnița încet și mi-a părut rău că nu ți-am luat și poncho ăla de ploaie cu gărgărițe. Dar tu povesteai că ai primit mâncare de jucării și că a fost super la grădiniță.

Asta a fost prima ta zi de grădi. Ca să n-o uităm, am scris-o aici. Cine știe, poate când vei crește, vei vrea să afli cum a fost.

Drag,

Mama