Pledoarie pentru pachețele bio
Știu, e greu. Și vă rog să nu mă înjurați, că și eu tocmai am decartat 225 de lei la școală pentru diverse (din banii puși deoparte pentru bonă), am mai pus vreo 200 pe rechizite (plătesc eu telefonul mai încolo), nu mai socotesc cât am dat pe consumabilele textile (cresc ca din apă copiii ăștia), s-a afișat întreținerea de trei zile (nu vreți să știți) și în general trebuie să chibzuiesc bine fiecare leu. Dar de mâncat trebuie să mâncăm și decât mult și toxic, mai bine puțin și bun.
Adevărul e că la noi în casă eu sunt cea care face cumpărăturile. Se întâmplă rar să mergem cu toții la cumpărături, am încercat de câteva ori și a fost un coșmar cu copii urlând și alți copii alergând bezmetici printre rafturi și… mai bine nu. Lasă. Mă duc eu. Și-așa eu știu ce trebuie să cumpăr. Cam aceleași lucruri în fiecare zi.
Într-o lume ideală în care din salariile a doi părinți se poate trăi decent, aș cumpăra numai și numai chestii bio. Jur. Pentru că sunt multe porcării în pâinea noastră de toate zilele, în carne, în lapte, în… fructe. Da, da, fructele alea frumoase, ca de revistă, nu mai trebuie să vă spun eu, sunt date cu ceară să nu se strice și stropite cu ce nu gândiți și…
Sau m-aș muta la țară. Aș încerca să cresc eu roșii și morcovi și dovlecei și … Și mi-aș cultiva ciuperci și aș face iaurt cu lapte crud și aș coace pâine în țest și ce bine ar fi.
Ain’t that cute, but impossible.
Ce pot să fac e să iau măcar câte ceva bio. Nu-mi permit mereu carne bio, e foarte scumpă, dar din când în când mai comand câte un pui, îl fac bucăți și-l pun la congelator, asta înseamnă măcar 3 supe din carne neinjectată.
Ceea ce cumpăr pentru pachețelul Irinei e pe cât posibil bio. Mezelurile sunt din gama pe care scrie că nu este injectată. Nu-s chiar bio, nu-s cele mai sănătoase, dar o felie de șuncă n-o s-o omoare. Untul pe care-l pun pe sandwhich-urile Irinei e și el bio. Vă recomand să citiți cu atenție etichetele de pe pachetele de unt, în special de pe variantele de unt tartinabil, veți avea surpriza să descoperiți că unele nu conțin chiar unt, ci un amestec de lactate. Un pachet de unt bio costă cât unul de unt (și nu amestec) tartinabil. Îi mai pun Irinei în fiecare zi câte un fruct. Sunt norocoasă, Flori are pruni și meri și peri la țară și ea e sursa noastră de fructe nestropite. Când n-am încotro, cumpăr de la magazin, dar caut fructe de sezon, pe cât posibil crescute în România. Îmi place să încurajez producția locală de alimente. Ce am descoperit destul de târziu (și acum regret) e că pot înlocui dulcele (care era de obicei o ciocolată mică din gamele binecunoscute) sau o prăjiturică ambalată (convenabile ca preț), cu biscuiți integrali și fructe uscate.
Nucile sunt din nucul de la Vișinești, migdalele, caju-ul, nucile braziliene și stafidele sunt de la supermarket, din raftul cu eticheta bio, sau comandate pe net, împreună cu mătușa Irinei, când dau de bani iau 500 de grame de care trag cu lunile. Smochinele și curmalele sunt foarte bune, dar atenție la ele, citiți eticheta, de multe ori conțin substanțe deloc sănătoase, de-aceea e bine să luați mai scump și bio decât mai ieftin și chimizat.
Irinei îi plac, sunt mult mai sănătoase decât napolitanele. Pentru că nu am nimic împotriva ciocolatei, ba dimpotrivă, îi mai dau și câte un pătrățel de ciocolată (am primit mai demult o cutie cu ciocolată Valrhona, o minune, 4 sortimente diferite, ambalate individual). Au nevoie de un șvânc de energie, e greu la școală, să știți. Surpriza cea mai plăcută a fost când mi-a cerut un iaurt mic sau o cutiuță cu zmeură ori afine proaspete (când era vremea lor). Am avut încredere să-i dau chiar și linguriță, n-a pierdut-o niciodată. Nici cutiuțele nu mi le-a pierdut.
O să spuneți că ei primesc la școală oricum lapte și corn, ce rost are să ne mai dăm de ceasul morții cu pachețelul, dar asta e doar în teorie. Anul trecut au primit doar lapte și habar nu am să vă spun ce lapte. Eu pledez pentru mâncare cât mai sănătoasă. Știu sigur că toate mamele le-ar da copiilor doar ce e mai bun dacă ar putea. Pachețelul de școală e important, oferta de prostioare de pus la pachet e atât de mare, reclamele sunt peste tot. Nu vreau decât să vă spun că există alternative, e drept, pe termen scurt mai scumpe probabil, dar pe termen lung, de preferat artificialităților.
Dacă optați pentru lactate de calitate, vă recomand, din nou, lactatele de la Olympus, în special iaurturile lor bio, despre care v-am mai povestit și aici .
Olympus a lansat primul iaurt BIO produs local. Produs la fabrica de la Hălchiu, județul Brașov, Olympus Bio are în compoziție lapte care provine 100% din agriculturi bio locale, de la animale hrănite și crescute în ferme bio, și respectă cele mai riguroase standarde de calitate impuse de către organismele internaționale și naționale în domeniu. Iaurtul Olympus Bio este certificat de către organizația de certificare ecologică Bio Austria, ceea ce reprezintă o garanție a faptului că laptele bio folosit în producția iaurtului parcurge etape stricte în procesul de producție, de la momentul colectarii până la momentul obținerii produsului finit. Iaurturile Olympus Bio conțin fermenți S. Thermophilus și L. Bulgaricus, precum și vitamina B12, care corespunde unui procent de 10% din cantitatea zilnică recomandată. Iaurtul Olympus Bio este distribuit în cele mai mari supermarketuri si hipermarketuri din toată țara.
Iată câteva variante de pachețel:
Luni
Sandwich cu unt și șuncă de curcan
Măr
Stafide
Muffin făcut în casă
Marți
Sandwich cu mușchi file (se ia un mușchi de porc, se condimentează cu ierburi, se pune la cuptor, se taie felii subțiri)
Pară
10 migdale
o pătrățică de ciocolată.
Miercuri
Sandwich cu unt și șuncă de Praga
2-3 prune
nuci
câteva stafide
Joi
Un iaurt mic
biscuiți integrali
5-6 Nuci braziliene
o pătrățică de ciocolată
Vineri
Sandwich cu piept de pui (se fierbe la abur un piept de pui, se feliază subțire)
mandarină
două-trei smochine/curmale
Am mereu grijă să aibă la ea sticluță cu apă. Nu cumpăr apă, folosesc o cană filtrantă și o rog să bea apa, i-am explicat că trebuie să o bea pe toată.
“Ai băut apă azi” e aproape un fel de salut între noi două.
Sper că v-am fost de folos. Avem un singur trup și un singur set de organe, e bine să vă gândiți la asta atunci când puneți în coș alimentele pentru familia voastră. Desigur, în funcție de bugetul casei puteți lua săptămâna asta lactate bio , data viitoare un pachet de unt bio pentru sandwhich-urile copiilor, peste 2 săptămâni poate luați migdale și stafide în loc de napolitane și tot așa, câte puțin, veți vedea că într-un coș mai sărăcăcios, puteți pune hrană ceva mai vie.
Dacă aveți și alte idei de pachețele pentru școală, v-aș fi recunoscătoare să le împărtășiți și celorlalți care citesc pe aici.
Succes la școală!
In general si la noi sandvisul e de baza, dar pentru ca ii pun mancare la caserola, mai pot diversifica [rar si cand nu ma grabesc dimineata]. Cele mai traznite variante au fost sandvis cu somon afumat, salata de avocado, iaurt amestecat cu merisoare si seminte de dovleac (in recipient cu capac). In rest, si-au mai gasit loc in caserola ei, in diverse ocazii, albus de ou fiert sau oua de prepelita intregi, fierte, mini-snitele sau bucati de pui la gratar, castravete curatat, felie de pizza facuta in casa, sandvis cu omleta, quiche. Cam 70% e sandvis, totusi, si asta din comoditate. Nu sunt o morning person si dimineata ma trezesc tarziu si sunt praf, de obicei, asa ca ma grabesc sa ii pun la pachet ce-o fi. Ii pun rar fructe la pachet pentru ca nu o las sa manance fructe dupa masa (la gradinita au o singura pauza de masa), dar ieri mi-a cerut mar, azi i-am pus un mix de bucatele de pepene, uneori ii mai pun o banana, aproape niciodata dulce si nu pentru ca am ceva cu dulcele, ci pentru ca cel mai probabil ceilalti copii nu primesc si nu vreau sa manance ea dulce si ceilalti sa se uite la ea.
La scoala se face schimb cu dulciurile. Trebuie sa aiba moneda de schimb.
Cum adica, schimb intre dulciuri? Adica iti dau o ciocolata, imi dai o acadea? Ca mi se pare un schimb inutil :)))) Adica pot sa-i dau eu din start acadea daca e musai… Sau se dau la schimb pe altceva?
pai poate unul are Barni si a ta nu are decat eugenie…
Apropo de asta cu dulcele, cand eram eu la gradinita, i-am explicat lui maica-mea ca fiecare copil din grupa isi duce in fiecare zi o Scufita-Rosie (stiti voi, ciocolatelele alea rotunde cu Scufita pe eticheta) si ca eu sunt singura fara. Evident, maica-mea a incepu sa-mi puna si mie. Figura a tinut o vreme, pana cand educatoarea a rugat-o sa nu-mi mai puna in fiecare zi dulce la gradinita, ca ceilalti copii se uita la mine cum mananc si vor si ei 🙂
smart:))
Eu am descoperit prin Carrefour (parca) un pui, Duc se numeste, care se lauda ca e crescut doar cu cereale, fara alte oratanii. Chiar e OK la gust, am facut si supa din el. E frantuzesc, normal, folclorul zice ca ar exista si pui bio romanesc, n-am vazut personal.
Sora-mea mai comanda de pe cosul de legume.ro
In rest, traiasca piata din sat. Si soacrele ca se mai chinuie sa ne creasca un pui, sa ne dea un ou.
ala mititel?
Nunu. Www .duc.fr -e un pui de dimensiuni normale, foarte galbior el asa la piele. Noi nu prea consumam inainte pui din comert, din cauza gustului relativ dubios. De cand l-am descoperit pe Duc, numai din asta luam. La doi oameni ajunge sa gatesc de minim 3 ori din el. Eu il iau din Orhideea, posibil sa se gaseasca si prin alte parti. Mai e OK la gust si curcanul, tot folclorul zice ca se dau mai putine “suplimente” la curcan ca afecteaza calitatea carnii.
Puiul romanesc, daca imi amintesc bine se numea “puiul fericit”
Da, da, da curcan luam si noi mereu, am luat si pui fericit.
Fiu-meu nu mananca decat sandvisurile cu unt si cu cas/branza (de oaie, ambele, si nesarate. Nu suporta gustul de sarat). Din fericire casul/branza locale si sanatoase sunt usor de procurat pt mine (stana e la vreo 500 de metri de casa noastra). Painea o fac eu, in general (ca am timp la dispozitie si am si faina de grau ca lumea, de la maica-mea), unt cumpar de la Lactate Lechinta (daca exista prin Bucuresti, merita incercati. Smantana grasa, aia de 80 la suta, poate inlocui cu succes untul). Pe langa, apa si cate un fruct. Deci nah, cu variatia avem un pic de problema, dar el nu suporta niciun fel de mezel (nici pt noi nu cumparam, ca nu suporta mirosul de mezeluri in frigider), si carnea o mananca doar daca a fost gatita in ultimele 10 minute. Altfel, e pas. I-as mai pune zacusca sau legume la gratar, dar zacusca miroase si legumele la gratar, la fel, is bune numa’ calde si proaspat luate de pe foc. Deci, de 10 ani (ca e in cls X) fiu-meu vrea aceeasi chestie in sandvis: paine cu unt si branza. Mai pun cate o lingurita de ketchup de casa, sau ardei, rosie, castravete, etc. Macar nu trebuie sa ma gandesc prea mult ce-i pun la scoala de mancare. 🙂
fi-tu e si mai smart! bravo, mami!
De azi a vrut si uriasul meu pachet. I-am dat briose cu morcovi. A zis ca 2 sint ok, asa de rontaiala. Chestiile de la scoala nu le consuma niciodata, cica-s naspa.
nu comentez 😀
dar cat de sanatoase sunt mezelurile si carnea, oricat de bio ar fi ele.
Pai foarte sanatoase nu-s, dar nici fara carne de tot nu se poate, mai ales in alimentatia copiilor. Asta e parerea mea. Am tot respectul pentru vegetarieni.
Ce va invidiez pe voi, cele cu copii care maninca fructe, proaspete si/sau uscate. 🙂 Nu mai vorbesc de legume, mezeluri sau altele. La noi merge doar sandvisul cu unt/almette + cascaval, atit. Eventual niste banane uscate (singurele fructe uscate acceptate). Uneori briose, placinte, chec, cind mai fac in casa, sau biscuiti din comert. Daca s-ar putea, dulciuri cit mai multe (din fericire, stie ca nu se poate si nu insista).
Cu fata am scapat deocamdata ieftin, un mar este arhisuficient pentru ea, pe linga corn si lapte pe care le consuma uneori.
PS: Ada, recunosc ca m-a intristat sa vad “aibe” in text, sper ca e o greseala de tastare, iarta-mi bombaneala. 🙂
Aaaa nu te mai intrista, aminteste-ti ca scriu in timp ce mai fac si alte 13 lucruri, din nu stiu ce motive nu mai gasesc biroul ala linistit cu vedere spre pajistea verde de unde scriam de obicei :))
Typos, Nati, merci ca m-ai tras de maneca.
Eu nu ii dau Marei paine cam deloc asa ca nu avem sanvis, dar avem o cutiuta in care ii pun fie fructe de sezon fie varianta sarata de pachetel. Care poate fi o combinatie de betisoare de morcov, masline, cascaval, ardei. Sau un sufleu de legume (cu branza incorporata) pregatit cu o zi inainte(brocoli, conopida, spanac). Sau niste mini-clatite cu legume si branza incorporata. Sau fructe uscate si nuci daca e iarna.
la noi la mega n-au