Ploaia care a venit…

7 Aug 2010 by Ada

N-am mai ajuns ieri la Babele. Băiatul gazdei (unul dintre ei, trebuie să scriu într-o zi despre gazda noastră) ne-a sfătuit să ne băgăm minţile în cap. Era “cam” ceaţă, în sensul că muntele nu mai avea vârf, dar eu sunt optimistă. Atât de optimistă că am zis, lasă, se ridică până ajungem noi acolo, va fi bine. Băiatula acesta, Petre, pe la vre40 de ani aşa, presupun însă că se cunoaşte mai bine cu muntele decât mine, şi-a zis nu,  veţi sta foarte mult la telecabină şi sus nu veţi vedea nimic.

Irina are 5 ani. Pentru ea, Babele alea sunt de fapt nişte pietre. Importantă, cred eu, e călătoria. Trezitul de dimineaţă, făcutul rucsack-ului, drumul până la telecabină şi cel cu telecabina, aerul neobişnuit de tare şi alte asemenea mici amănunte. Ea nu e încă precum mumă-sa, care atunci când a ajuns la Stonehenge şi i s-a spus “eh, în definitiv sunt doar nişte bolovani” era să facă apoplexie. Petre a zis lasă, vă treziţi mâine la 7, luaţi pacheţelul şi vă duc eu până la telecabină, dacă mă gândesc bine aş putea să vă duc chiar până la Babele cu maşina. Nu suna rău. Excursia la Babele s-a amânat.

Acestea fiind datele problemei, ne-am fâţâit prin Buşteni, încercând în zadar să aflăm de ce Vodafone ne-a încasat banii de pe card pentru reîncărcarea cartelei, dar minutele nu ni le-a dat neam. E foarte complicat, cică ar trebui să-i sunăm pe ăia de la Gecad, că EI sunt de vină că au tras banii de pe card. N-oi şti eu multe despre tranzacţii de genul ăsta, dar impresia mea e că buba totuşi la Vodafone se coace. Mai aştept.

Ne-am dus aşadar la cafea, la familia U. Sofia ne-a făcut inele de iarbă, eu am mai stat o ţâră la masa din bucătărie, cu ochii la vălătucii de nori ce se-nvolburau pe cruce şi după o vreme, destul de scurtă, ne-am întors la cămăruţa noastră. Nici restul zilei n-a fost mult mai palpitant. Dar noaptea! Noaptea a fost ceva de speriat. Ştiţi cum curgea azi noapte apa pe strada noastră? Ce fulgere şi ce tunete, ce răpăială pe acoperişul casei de lângă noi? A fost o ploaie grozavă. Mă aşteptam să mă trezesc iar cu un munte neguros. Când colo, pe fereastra noastră dinspre munte (da, cea de la baie) se vede doar un abur uşor şi un cer senin şi soare pe creste. Dar nici azi nu mergem la Babele. Mi s-a şoptit că poate în octombrie vom reuşi să organizăm o expediţie cu mai mulţi copii şi-atunci ce-ar fi să am răbdare încă puţin?

Bine. Am răbdare. De exemplu, azi, nu mai fac nimic. Azi stăm.