Po’ să te pup?

28 Jan 2015 by Ada

E seară, e nouă și jumătate, cerul e senin sticlă, stelele zici că-s agățate în crengile copacilor din fața geamului. E îngrozitor de frig afară și prognoza meteo promite ninsori pentru zilele ce vin. În seara asta n-am făcut focul în șemineu, nu mai avem decât un pachet de lemne. E trecut de nouă și jumătate, fetele încă se aud râzând și vorbind în camera lor.

Le-am trimis la culcare la opt și jumătate. Doar așa există șanse ca pe la zece și ceva să fie totuși liniște. E sfârșitul zilei, am vrea să ne putem auzi gândurile sau să apucăm să facem și altceva decât să ne ocupăm de fete.

Ușa de la camera lor se deschide cu pocnet scurt.

– Po’ să te pup?

Lia vine să-și ia porția de tandrețe din fiecare seară.

Mă pupă.

– Trebuie să o pup și pe tata.

Ocolește masa și se așează în brațe la Laur.

– Po’ să stai cu mine?

 

Laur o pupă și apoi o poartă înapoi în pătuțul ei.

Zece minute mai târziu ușa se deschide iar.

– Dar n-ai pupat-o și pe Irina.

O pupăm și pe Irina, ce să facem. Încă o dată, că nu strică.

– Mâine când mă trezesc îmi cumperi și mie ca al lui Irinei?

Orice are Irina îi trebuie și ei. Orice primește ea trebuie să-i dăm și Irinei.

21.50

– Dar nu mai am apă.

22.03

– Nu găsesc poneiul.

și tot așa, până când, la un moment dat, se face liniște.

Noapte bună, Copii.