Pohta ce-am pohtit

28 Oct 2011 by

Totul a pornit de la un click datorat acestei poze

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Așa am descoperit-o pe Madame Lucie.

E greu cu doi copii să te urci în mașină și să te postezi la ușa lui Madame Lucie. Dar pentru asta există prieteni. Care au mașină și copii la grădiniță. Deci pot umbla liberi. Și n-aveau net azi, așa că, am propus un troc: tu iei macarons. Eu încălzesc ciorba și cotletele. Bonus: câte ore de net vrei tu. A acceptat rapid. Așa că azi, după masa de prânz desfășurată sub semnul șantajului (“vrei desert? mănânci întâi broccoli!”), eu, Zu și Sora cea Mare am degustat Macarons.

Ele arată așa:

Sunt gustoase, nimic de zis. Sunt, de fapt, două bezele, colorate, foarte frumoase, parfumate. Sunt în pachete de câte nouă, cu șapte arome diferite. Trandafir, cafea, dovleac, lămâie, fistic, portocală, ciocolată – pe acestea le-am identificat și le-am ținut minte. Costă 32 de lei.

După deliberări întreite, am ajuns la concluzia că între macarons la bucată și pricomigdale la kilogram, noi, devoratorii de dulciuri, data viitoare luăm pricomigdale. Da.

Dar, a fost o întâmplare frumoasă și colorată într-o zi luminoasă de toamnă. Și să știți că alea de trandafir și cele cu dovleac sunt deosebite. Am Zus. Am zis!

 

6 Comments

  1. Raluca

    Ah ce mi-ai facut, n-am de unde sa iau nici unele, nici altele 🙁
    Are cineva o reteta buna de pricomigdale? 🙂

  2. Pe care le-am mâncit. Pe care le-am mâncut. Pe care le-am mâncat!!

  3. Grabeste-teeee! Ca mai sunt doar doua.

  4. Zu

    Sa precizez: persoana santajata cu broccoli nu eram eu, nuu, nuu :D. Si eu le pun pe lista si pe cele cu portocale, tare aromate. Si ma duc si dupa pricomigdale daca ma mai momesti cu poze frumos colorate :-).

Privacy Policy