Poveste cu trei zambile

11 Feb 2011 by

De când Laur e cu noi, toate florile din ghivece au o șansă la supraviețuire. Eu nu am degete verzi, florile mele nu trăiesc prea mult, din păcate, de-aia mă și feresc să le cumpăr, nu-mi place să le omor. Uit de ele, deși, câteodată, când trec pe lângă pervazul pe care stau la lumină, parcă le aud strigând cu voci subțirele “aaaapăăăă”. Atunci mă-ntorc din drum și le ud, dacă nu mă iau cu altceva între timp. Sunt, deci, un pericol pentru plantele de apartament.

Am suferit foarte tare după plantele mele aromatice. Deși am cumpărat de mai multe ori plante de mentă, pătrunjel și alte ierburi care-mi făceau mâncărurile mult mai gustoase, o boală necunoscută le-a atacat pe toate. Singurii supraviețuitori în bucătăria mea au rămas rozmarinul, care a trecut cu bine peste iarnă, și o tufă de ardei iuți, care au mai degrabă rol decorativ, întrucât nici eu, nici Laur, nu îi folosim la ciorbe. Irina a primit de la Luca un cactus anul trecut, care s-a încăpățânat să trăiască în ciuda vicisitudinilor. Ba chiar se pare că-i priește, pentru că a crescut și a făcut și pui. Flori însă n-a mai făcut. La lansarea ultimei cărți am primit de la Liviana un soi de Crăciuniță, ciudată la început, superbă când a înflorit. Pare să fie ceva rudă de departe cu cactusul. Pe ghiveciul ei scrie că după ce nu mai are flori nu mai trebuie udată, așa că și ea are șanse să trăiască destul de bine. E încă verde și pare sănătoasă. Tot la lansare, Germina mi-a adus două violete de Parma. Superbe. Noroc cu piticii de ghiveci în care pui apă și îi înfigi în pământ și planta își trage singură câtă apă îi trebuie. Și noroc cu Laur. Care nu uită să le pună apă.

Ultima dată când am mers la cumpărături, n-am rezistat tentației de a pune în coș trei ghivece mici cu zambile, le știți, d-alea cu bulbi, care înfloresc, țin mult și au un parfum turbat. Cum se apropie Valentine’s Day și am propriile mele idei în legătură cu sărbătoarea asta, am bătut din gene și i-am spus că tocmai ne-a cumpărat flori. Mie, Irinei și Liei. Mai bine așa decât trandafirii din gherete. Oricât de frumoși ar fi în lumina acelor neoane, scoate-i în frig și apoi adu-i la căldură; garantat, a doua zi vor fi numai buni de aruncat la gunoi.

Laur s-a uitat la ghivecele cele mici și a zis:

– Dar nu le trebuie niște ghivece mai mari? Sunt bulbi. Ar trebui să stea în pământ.

– Da?  Nu m-am gândit. Lasă că le punem în ghivece mai mari.

Mă gândeam că sigur găsesc eu de la plantele decedate în trecutul nu foarte îndepărtat trei ghivece mai mari decât cutiuțele în care erau prizonieri bulbii. Acasă am constatat că nici plantele aromatice nu avuseseră o situație locativă mai bună. Nici pământ nu aveam, logic. Și chiar de-am fi avut, amintirea petelor negre de pe frunzele iubitei mele mente mă făcea să nu-mi doresc să folosesc același pământ. Am tăcut și am oftat.

Luni, când a ajuns acasă, bărbatul a depus copilul în brațele mamei și a dat să iasă din casă.

– Încotro?

– Mă duc să-ți iau pământ pentru zambile.

M-am topit pe loc. Când s-a întors fără pământ, nici n-a mai contat. Nu era de mirare că la gheretele cu flori de pe celălalt trotuar nu aveau pământ pentru ghivece în plin februarie. Nu uitase. Și cred că îi era și milă de zambile.

– Nu-i nimic, poate treceți pe lângă o florărie serioasă. Sigur au și pământ de flori.

Joia e una dintre puținele zile în care ar trebui să ajungă acasă ceva mai devreme de ora 19. Când am văzut că se face 18.15 și nu era nici urmă de copil sau de bărbat prin casă, am ridicat din sprâncene. Unde or fi? Au ajuns pe la 18.30. De când sunt în concediu, nu mai apuc să mă odihnesc după-masa, dar azi mi-am impus să stau întinsă, chiar dacă nu dorm. Casa era, deci, cufundată în întuneric și era o liniște din care nu se putea deduce decât că mami doarme. Au intrat în vârful picioarelor, nu cumva să mă trezească.

– Unde umblați? De ce ați venit târziu?

– Ei, am avut treabă. Hai, dă-te jos, mai faci și tu mișcare.

– Nu mă daaaaau.

– Treaba ta.

Apoi a venit Irina.

– Mami, mami, ți-am adus pământ de flori și ghivece!

În 20 de secunde (atât îmi ia să mă ridic de la orizontală) eram în picioare. Am admirat ghivecele (inginerii au talentul de a găsi cele mai interesante obiecte casnice posibile) – la prima vedere, banalele ghivece maro, de plastic. La o mai atentă privire, farfuriuța lor e prinsă de fundul ghiveciului, așa încât apa să se poată scurge fără să mai existe riscul de a scăpa pe jos suportul. Și-am început sesiunea de grădinărit 101. Ne-am minunat de rădăcinile crescute în sus ale zambilelor, de felul în care dintr-un bulb păreau să crească vreo patru plante, nu doar două și am pus cu grijă la loc etichetele, ca să nu uităm care zambilă e a mamei, care a Irinei și care a Liei. Au fost câteva minute agreabile pentru toți trei. Irina și-a înfundat degetele în sacul de pământ. Laur a fost responsabil cu apa. Acum am pe pervaz trei ghivece nou nouțe, în care zambilele se simt mult mai bine decât în închisoarea de plastic, unde rădăcinile li se sufocau. Cred că ne-ar plăcea o grădină.

Partea cea mai frumoasă a poveștii de astăzi, dincolo de primăvara de pe pervazul sufrageriei noastre, e că m-am simțit răsfățată, alintată și băgată în seamă. Ceea ce, pentru o gravidă pe ultimii 250 de metri, e extraordinar de important. Ah și să nu uit de Rom cel Mare, pe care mi-a cășunat ieri. Am cerut o ciocolată. Am primit șase. Pisica din Cheshire n-a zâmbit în viața ei la fel ca mine când le-am văzut pe birou. Life is good.

6 Comments

  1. alina

    Si al meu are green thumbs. 🙂 Gradinaritul e minunat pentru suflet si minte! Chiar si la nivel de ghivece. Imi pare rau doar ca nu am stiut mai devreme.

  2. ceska777

    Aaaaa, green thumbs nu am nici eu. Adica nu pentru plantele de apartament cu flori. Cele verzi supravietuiesc. Tocmai mi-au murit niste mini cyclameni superbi odata. In fata usii am un ghiveci unde am aruncat de mantuiala niste bulbi de narcise cred si acum astept sa scoata capul afara sa vad ce sunt….
    Zambilele voastre sunt grozave!

  3. Ale

    Ok. Tac, sa nu-ti stric bucuria 🙂

    Frumoase gesturi. Frumoasa viata.

  4. cred ca zambilele supravietuiesc si in cutiutele alea mici, trebuie doar udate cu regularitate (insa nici prea generos) si infloresc mai repede 😀
    mutatul in ghivece e chiar o indeletnicire mult mai interesanta, mai ales pt Irinuca 🙂

  5. Ana

    Hehe, un soi de paranteză: la mine acasa (în Moldova) fix pe aceea o ştiam drept Crăciuniţă, soiul mai ciudat de care zici 🙂 (daca nu ma înşel, e asta http://en.wikipedia.org/wiki/Schlumbergera , abia acum m-am gândit să o caut).

    Apoi, ce mă bucură cel mai mult la ce citesc aici, e că “Irina și-a înfundat degetele în sacul de pământ.”

    Nici nu mi-am dat singură seama de ce *trei* zambile, cu atât mai frumos!

css.php
Privacy Policy