Povestea Sperietoarei de Ciori
“Trei copii stăteau la o masă rotundă dintr-o cofetărie din centru şi mâncau câte o prăjitură.
– Tatăl meu e şmecher, spuse una dintre fetiţe. Mereu mă păcăleşte că face magii.
– Mama mea e o vrăjitoare foarte urâtă, zise băieţelul, şi apoi râse.
– Mama mea, spuse a treia fetiţă, e o sperietoare de ciori.
Foarte tristă, mama fetiţei ce vorbise ultima o luă de mânuţă şi plecară spre casă. Fetiţa deja uitase ce spusese. Dar mama nu. ”
Daca vreti sa cititi mai departe, dati click aici (sau sus, la Palimpsest). Va va trebui o parola. Ca s-o aflati, va dau un indiciu:
http://www.youtube.com/watch?v=INpR7GRzFNcNu ati gasit? Bine, va mai dau un indiciu: parola are trei cuvinte si contine o culoare, o piatra si o cale… A, da, si are 15 litere.
Nici acum? Scrieti-ne la ada at injoaca punct ro !
Related Posts
Tags
Share This
Frumos! Asta e o poveste buna si pentru noi, oamenii mari.
Da, eu sper sa fie pe intelesul copiilor.
ei, da…
cu cat mai devreme aflam despre puterea cuvintelor, cu atat mai bine…
ca sa ne dam seama de puterea pe care o avem si de sensul in care o folosim.
dar nu e tarziu niciodata sa intelegem ca suntem afectati de cuvinte doar in masura in care le credem…
La asta nu m-am gandit! Multumesc, Ajnanina!
Chiar poate fi rupta din realitate povestea scrisa de tine.
Chiar e:)
Intru pe 2 bloguri aproape in fiecare zi de lucru, de la serviciu.
In vreo 2 ani am intrat de trei ori. de acasa intru rar, dupa ce imi rezolv ceva corespondenta pe net. m-am intrebat de ce? nu am gasit un raspuns multumitor: poate ca sunt mai multe… : cred ca am CEVA timp : suficient pt a-mi crea iluzia unui dialog cu cineva care intr-un fel e pe aceeasi lungime de unda cu mine, cumva aproape de frecventa pe care o am cu prietenii mei.
Dar cu prietenii nu am timp suficient pentru a ma intalni la o cafea ,ca acum 20 -25 de ani: reusim sa ne intalnim de Paste sau Craciun si rar, la cate o aniversare care a ramas – poate din obisnuinta – un motiv suficient sa ne adune in jurul unui pahar de vin. si atunci redescoperim acea lungime de unda , si ne prinde dimineata vorbind… si o luam de la capat, nu pe acelasi drum , cu fum si greu, sperand ca ajungem iar la o intersectie, pentru un popas….
Ma intreb pentru cine e important blogul? poate e un “speacker corner” ca al londonezilor…
Sa am o interventie pe un blog e important pentru mine? poate pentru bloger ? poate pentru ceilalti vizitatori? e important sa vorbesc, sa ma racoresc? sau e importanta parerea celorlalti despre parerea mea? Am gasit raspunsul pentru interventia mea de azi…. e importanta parerea celorlati nu despre mine ci despre baiatul meu !
Sunt ” o mama batrana” – si la cum se schimba vremea de des, probabil in curand cu “braul de lana” .Am un baiat zvapaiat, vorbeste tare , posesiv, tandru cand vrea , cu chef de joaca mai tot timpul:
Eu am aproape 50 de ani si un baiat de aproape 5 ani:
Adun cu aviditate momente frumoase petrecute cu el si cu sotul meu, pentru a ma incalzi cu amintiri mai tarziu. stiu ca asta e important pentru mine- de nu m-as duce cu capul …- sa va povestesc o astfel de margica:
Am descoperit in Bucuresti un colt superb, un spatiu verde cu o fantana minunata in plin centrul orasului. Shtetelu meu se juca cu o fetita draga noua , alergandu-se pe marginea bazinului (50 cm): erau adorabili. Bucuria mi-a fost umbrita de “drobul de sare”:daca se accidenteaza fetita? am o responsabilitate mare cu un copil strain 😮 incurc cu mama ei si n-as vrea! Atunci m-am prefacut o “vrajitoare rea si urata “- barana nu am curajul s-a spun, care prinde pe rand copiii, dar pentru ca am sufletul sensibil, daca fetita danseaza eu voi aplauda si baiatul va scapa din mainile mele…apoi voi prinde fetita, si va putea scapa sa nu o fac friptura doar daca baietelul imi canta un cantec… eu voi aplauda si el isi salveaza prietena :ceea ce s-a intamplat… asa am petrecut aproape o ora in soarele amiezii de toamna…intr-un “context recreativ creativ si formativ educativ” eram multumiti cu totii!
Acum a venit aproape noiembrie gri, si ne-am retras in … cofetarie – se pare ca am incurcat-o acolo. povestea o stiti .
Vreau sa mai adaug ca pe mine m-a amuzat dialogul copiilor iar pe ada a ranit-o. ce instrumente sunt sufletele si ce unelte cuvintele !
off! ma doare mana de cat am vorbit
Ma retrag in carapace!
Dragă S., fiecare poveste are mai multe feţe. Pe mine m-a durut foarte tare. Poate dacă aş fi ştiut că sperietoarea e din aceeaşi poveste cu vrăjitoarea despre care ai povestit tu, aş fi râs şi aş fi uitat. Jocurile pe care le inventezi tu pe mine mă încântă. Nu mi-ar fi trecut prin minte asta cu salvarea reciprocă. E şi asta o poveste. Ce-ar fi s-o scrii? Dar atunci, pe moment, a durut. Poate dacă era alt moment al zilei… Sau eu eram mai odihnită, nu ştiu. Pe mine m-a durut. Dar a ieşit şi ceva bun din povestea asta. Tu ai ieşit din carapace şi mă bucur. Băieţelul Germinei şi-a îmbrăţişat mama. Iar eu am aflat lucruri noi. Uitasem, uitasem că vorbele aruncate aşa în vânt, au putere doar dacă le laşi. Acum mă bucur că s-a întâmplat. Am aflat că trebuie să-mi temperez ţăndările… Să nu mai sară atât de des şi nici atât de sus. Promit că-ncerc.
scuze pentru ortografie….
Am gasit parola. Iupiii! SUPER POVESTE. Sunt fericita sa le spun deseara fetelor ca iarasi avem o super poveste de citit.
Multumim, Ada!
Astept reactii:)
Frumoooos.
Of:)
Am citit povestea copiilor in seara asta. Cristian s-a apropiat de ecran, cu gura cascata. I-am explicat ce inseamna o sperietoare de ciori. Mihai stia. La final, Cristian avea lacrimi in ochi. El e cel care cateodata mai imi striga “Reauo!” si-mi mai scoate si limba. Uneori ma doare, cam ca in povestea ta, Ada. Alteori nu-l bag in seama. Se intampla rar, dar se mai intampla. Acum ma intreba speriat daca e adevarat ce spune in poveste. M-a strans atat de tare in brate… incat cred ca a inteles. Eu nu stiam sa i-o spun asa, multumesc Ada.
Wow. Asta da reactie! Am generat o imbratisare! M-aţi făcut fericită
Si la noi http://frunzele.blogspot.com/2009/10/o-poveste-ce-aduce-imbratisari.html#comments
Multumim!
whoaaa ce frumos! Merci. Veniti la lansarea povestilor lui firicel? nu e chiar asa departe bucurestiul si e duminica…
Ada, le-am citit in seara asta povestea lui Laurica si a Angelicai. Si le-a placut, la amandoi. Eu nu contenesc sa ma mir cum stau amandoi cu sufletul la gura. Doar la teatru i-am mai vazut asa. Culmea e ca si eu ma trezesc ca le citesc cu alta intonatie povestile tale.
Le-am promis maine continuarea… dar n-o gasesc. Ori sunt eu prea obosita… Parca am vazut undeva ca e gata si continuarea. Nu e postata inca? Help! Nu de alta, dar daca m-a luat gura pe dinainte si le-am promis, maine seara am incurcat-o.