Povestea Unirii spusă celor mult prea tineri
Vă mulţumesc tuturor pentru gândurile bune adresate Domnului Mitz.
Am găsit o doamnă doctor care ne-a asigurat că a văzut şi cazuri mai disperate decât al nostru. Motanul a ieşit de bună voie de sub patul Irinei, s-a mutat pe o lădiţă din hol, pe care stă ghemuit, cu faţa la perete, cu spatele la toată lumea. Mănâncă şi nu prea. Nu-i arde de joacă. Din când în când lipăie câte puţină apă şi se ghemuieşte iar. Dar măcar se mişcă. Azi şi-a manifestat interesul pentru nişte şuncă dar nu i-am dat, embargoul pe alimente e total, n-are voie decât boabe pentru pisici cu probleme.
Pe Irina am anunţat-o că Mitz e bolnăvior, face injecţii şi nu trebuie să-l necăjim.
Aseară a stat la mângâiat, a ascultat şi povestea, dar nu se mai urcă pe locul lui de pe canapea şi nici nu se mai ţine după noi prin casă. Din păcate încă vomită, în ciuda injecţiilor şi a siropurilor. Doamna doctor spune că trebuie să avem răbdare şi să nu-l batem la cap.
În vremea asta, copilul fără coadă se înţelepţeşte şi-şi manifestă clar afinităţile.
S-a obişnuit cu grădiniţa cea nouă. Dar nu-i place de “doamna Aniel”. De domnişoara îi place. Luni dimineaţa, pe stomacul gol, ne-a servit un “Mântuieşte-i, Doamne, pe români!” recitat cu mânuţele lipite a rugăciune.
S-a făcut brusc linişte.
– Irina, pe-asta de unde ai mai scos-o?
– De la grădi.
– Voi vă rugaţi la grădi?
– Da.
– Cum? Aşa, în genunchi?
– Da.
Am simţit brusc cum îmi cresc colţii. Acum, nu ştiu dacă o fi de-adevăratelea sau a zis “da” numai aşa, că prea interesată păream eu de răspunsurile ei, dar în tonul pe care a rostit povestea cu mântuirea, am identificat inflexiunile doamnei educatoare.
Motiv de o nouă Plevnă în războiul de independenţă spirituală. După încă o şuetă cu doamna directoare am ajuns la concluzia că vom lua măsuri la prima şedinţă cu părinţii.
Ieri am primit o lecţie de istorie, a propos de Unire.
– Şi unii s-au luptat ca să ţină ţara maaaare.
– Ce-au făcut?
– Şi-au vărsat sângele.
– Cine, mamă?
– Nu ştiu, unii.
– Şi unde şi-au vărsat sângele, mămico?
– Pe câmpuri.
A ezitat o secundă.
– Pe câmpul de luptă.
– Şi, i-a durut?
– Cred că da.
În general nu-mi iau istoria neamului în râs. Şi dacă mă întrebi ce sunt eu, spun cu toată sinceritatea, sunt de etnie armeană dar de vocaţie, româncă. Având privilegiul de a alege ce doresc să declar despre mine, am apăsat totdeauna pe ideea “de vocaţie, româncă”.
Să te apuci însă să le explici unor copii de patru ani cum e cu vărsarea de sânge mi s-a părut hilar. Sau poate nu văd eu bine lucrurile.
Se apropie Crăciunul şi mă gândesc deja să o rog pe Doamna Educatoare să nu se apuce totuşi să le povestească în amănunt şi despre tăierea pruncilor.
În rest, încă are mama trei pisici… Una mare, două mici.
Related Posts
Tags
Share This
Ada, imi spui si mie te rog frumos cum ai facut de ti-ai pus sub numele celor din blogroll si ultimele articole pe care ei le posteaza? Unde exista optiunea asta ca n-am gasit-o! Si tare mi-ar fi utila! Poate ma luminezi si pe mine …
Gata, m-am prins Ada. Nu mai e nevoie.
Si acum referitor la postul tau: Dumnezeule mare! Asta e tot ce pot sa spun!
Educatoarele astea nu sunt sanatoase, n-au pic de educatie pedagogica, cine stie de pe unde au fost culese …
Eu sa fiu in locul vostru, al parintilor, m-as infige rau de tot in ele fiindca nu-i posibil asa ceva.
Marti avem sedinta
Ada, stiu ce inseamna sa ai un pisic bolnav – am avut 3 caini si o pisica… Unul dintre caini – un dalmatian – a avut probleme asemanatoare – probabil renale si l-am dus la perfuzii vreo 6 saptamani, dimineata si seara. Nu vroia sa manance nimic desi ii dadeam mancare speciala pentru problema sa. Pana intr-o zi cand am facut niste ficat de vita pe gratar, fara sare, piper. I l-am dat langa botic si a inceput sa manance cu pofta…
Nu i-as da sunca domnului Mitz insa daca pofteste ceva sanatos, de ce nu!
La capitolul “unirea” nu ma bag – stiu insa ca inca de la gradi noua ni se povestea despre domnitori si cartile alea mari – “Povestiri istorice” erau preferatele mele…La 4 ani deja ii spuneam mamei: “Mami, de ce nu te faci tu profesoara de istorica!”
Mă bucur că Mitz a mai înviat un pic, îi urăm sănătate multă, să fie cât mai curând apt pentru toate furăciunile și alintările!
Cât despre lecțiile patriotice de la grădi, atâta pot zice: Doamne, cât sunt unii de idioți!!!!
Misto articol.. Imi place..
felicitari ca ati gasit un leac pt dl mitz
la gradi se fac sedinte cu parintii? la noi nu….. ca as vrea sa ridic si eu problema danone…
mai bine istorie chiar si stalcita decat minimax sau alte jocuri violente!
PS multumim de info de pe blog….. pentru parinti puturosi… stii ceva de teatul national pt copii de la TNB?
Mama lui Andrei, bun venit pe blog. Stiu ca exista TNB pt copii dar atat. Am sa ma interesez.
Raportez ca domnul Mitz da sa fure din nou mancare. Asta inseamna fie ca e rupt de foame, fie ca e spre bine. Doamna doctor e optimista.
Alina, eu nu-mi permit sa comentez mai mult decat am scris. Azi dimineata domnisoara mea a preferat sa mearga la bucatarie decat in clasa.
Raspunsul doamnei educatoare a fost: copilul speculeaza.
Oooof, sanatate multa puiului mic cu coditza!
eu intrasem atrasa de titlul subiectului, in ideea ca vine Ziua Nationala si trebuie sa incropesc si eu o poveste pentru aia mica. Ce sa-i spun despre neamul romanesc si despre Unirea romanilor. Insa am ramas dezamagita…nu de postul tau, nici poveste…si de ceea ce li se spune copiilor la gradi…a mea e mai mare putin ca Irina si stiu sigur ca asa ceva nu-i pot spune. Multa intelepciune le doresc! Si tie rabdare sa te tot duci la directoare cu diferite probleme.