Poveşti de lângă Turnul cu Ceas. Capitolul 2

13 Nov 2009 by Ada

Riri şi Luca învăţaseră un joc nou. Şi împreună cu toţi copiii de pe strada Turnului cu Ceas, se jucau cât era ziua de lungă jocul cel nou. Laurică îi auzea mereu, de la fereastra lui.

„Zăresc un prinţ călare, călare, călare

Zăresc un prinţ călare, i-hai-hoooo

Ce caută prinţu-aicea… Aicea, aicea

Ce caută prinţu-aicea, i-hai hooo

El caută să se-nsoare, însoare, însoare…

El caută să se-nsoare, i-hai-hooo…

Şi pe cine o dori, o dori, o dori…

Şi pe cine o dori… i-hai-hooo…

Pe domnişoara Riiiiriii, Riiiriii, Riiiiriii….”

Glasurile copiilor sunau ca nişte clopoţei, şi Laurică nu putea să nu le asculte. Şi pentru că din orice joc trebuie să învăţăm câte ceva, Laurică se gândi mult timp la ceea ce auzise. Care va să zică, prinţii care caută să se însoare, îşi zise el, au cal…

Desigur, încă nu putea fi vorba de însurătoare, dar pentru orice eventualitate, Laurică trebuia să facă rost de un cal. Era, vorba cântecului, semnul regalităţii.

Dar de unde să facă el rost de un cal? Laurică ştia foarte bine, şoricei pe cal nu se mai pomeniseră, nu scria nimic despre asta nici măcar în ceasloavele vechi în care era consemnată istoria prinţilor mimozi ce trăiesc în Turnurile cu Ceas din întreaga lume.

Unde putea să găsească Laurică un cal mic?

Poţi afla dacă ştii răspunsul la această întrebare: Cine îl vizita din când în când pe Laurică în camera lui din Turnul cu Ceas?

Poftiţi aici pentru a afla continuarea. Dacă n-aţi ghicit, întrebaţi la ada at injoaca punct ro.

LE: Membrii inregistraţi pe www.injoaca.ro pot primi poveştile prin e-mail, în avans, dacă solicită acest lucru printr-un mesaj la adresa de mai sus.