Prietena mea, Pultaceea
Azi am observat că numărul firelor albe din pletele-mi niciodată vopsite devine din ce în ce mai supărător. Am numărat zece. Probabil, va trebui în curând să devin acţionar la vreo fabrică de vopseluri pentru păr. Încă mă gândesc ce nuanţă să aleg. Oare roşcat mi-ar sta bine? Blondă e exclus.
Ieri i-am cumpărat cauciucuri de iarnă lui Costică. A fost fun. Mai fun decât achiziţia în sine (pentru care m-am folosit de un prieten) a fost statul în ploaie, cât l-au descălţat pe Tico şi i-au pus alţi galoşi. Cu cauciucurile vechi pe bancheta din spate, m-am aruncat în traficul orei 16.30 spre 17, repede, repede, de la sud spre centrul oraşului. Am ajuns totuşi la timp s-o iau pe miss de la grădi. Era cam călduţă.
Seara i-am inspectat amigdalele. Amigdala stângă era aproape complet acoperită cu o punguţă mică, albă.Tabloul mi se părea familiar, de când m-a învăţat pediatrul nostru să mă uit în gâtul dânsei, am contemplat-o relativ des. Am zis că poate totuşi scapă. O fi de la Bronchovaxom. Dar azi noapte…
Cine ciripea voioasă la ora 1? Miss. Semn clar de boală la dânsa, când se aşează în popou şi-ncepe să turuie în miez de noapte despre ce-a mai zis Andrei şi ce a mai făcut Luca. Pus mâna pe dânsa. Febră. Ia, cu mama, nişte paracetamol.
Azi dimineaţă la 7, re-luat temperatura, re-admirat punctele albe de pe amigdale. Sunat pediatrul.
– Doamna doctor, avem iar pete albe pe amigdale.
– Veniţi la un exudat, cât de repede puteţi ajunge?
– E prea târziu pentru exudat, i-am dat deja miere cu bronchovaxom.
– Asta e. Tantum verde. Paracetamol, vitamina C, Vibrocil, ceai de tei. Şi ne mai auzim şi mâine.
– Dar, doamna doctor… cu vaccinul ăla cum e? Stăm cuminţi sau ne agităm?
– Toată lumea stă cuminte, că nu există vaccinul în ţară.
– Bine, dar aşa, în principiu?
– Păi, dumneavoastră unde lucraţi? N-aţi auzit că nu e testat pentru copii? Copiii sunt excluşi din start de la acest vaccin.
– Am înţeles. Mulţumesc.
Aşadar. Acum trebuie să îmbrac copilul să mergem la farmacie. Pentru că spray-ul de tantum verde e gol, pentru că nurofenul şi paracetamolul sunt pe ducă. Mi-e dor de vremurile în care aveam farmacie la parter. Ce viaţă…
Colac peste pupăză, i-a căzut şi al doilea dinte. Deci mâine musai trebuie să găsească un bănuţ de ciocolată sub pernă, pentru că abia aşteaptă să se facă întuneric să-i dea dintele zânei. Acuma, la ce farmacie găsesc eu şi bănuţi de ciocolată?
Mda. Prietena mea e si prietena ta. Ar trebui sa se ia de mana si sa se duca pe pustii.
Sanatate!
I-am transmis
Sanatate multa!
Am fost si eu la pediatra ieri, control de rutina la noi. Mi-a zis sa zic merci ca sunt bine picii ca circula multe viroze urate. Vad si eu in jurul meu. Nu-i vorba de gripa, sunt virozele de sezon.
Nu, nu e gripa. E amigdalita pultacee.
Multa sanatate! Eu stau cu ochii pe el ca pe butelie sa nu faca si el ceva ca noi suntem varza… mai ales eu.
Multumesc la fel. Eu ma trezesc de trei zile cu dureri de cap cumplite. Deci sunt pe calea cea buna.
vreau si eu sa invat sa ma uit in gat! mi-au aratat toti doctorii si nu vad mai mult de omulet…
sa va faeti bine !
Mama lui Andrei, ai nevoie de:
1. breloc de chei d-ala cu lanterna
sau
1.a lanterna mica.
sau
1b. bricheta cu lanterna
Pe scurt orice sursa de lumina (dar n-as incerca si cu lumanarea de exemplu)
Pui copilul sa deschida gura maaaare cat poate de mare si sa scoata limba. Eventual ii arati. Te strambi cat de caraghios poti tu. Apoi ii zici “hai sa ne jucam de-a doctorul. daca scoti limba mare de tot nici nu mai trebuie sa te chinui, hai, capul pe spate si scoate limba si zi aaaaaaa”.
Pe urma aprinzi lanterna.
Amigdalele sunt de-o parte si de alta a omusorului, poate putin mai in spate. sunt rotunjoare. daca au pete albe, acela e clasicul puroi in gat a.k.a “amigdalita pultacee”. Daca sunt doar rosii ca focul, acela e babescul “rosu in gat” a.k.a amigdalita.
PS: daca Andrei a fost operat de amigdale, sigur nu le mai vezi acolo (just kidding).
Noi de pultacee am trecut in primavara, acum ne tragem m–ii, tusim, ragusim, iar cei mai mici dintre noi se scoala din ora in ora noaptea pentru desfundat nasul si alte distractii. Deci mami= zombi! Ne este insa mai bine de cand Sara e in vacanta . Dar de luni o ia de coada…nu stiu ce sa zic! Sanatate multa!
PS: pt Irina, ceai de tei caldut cu miere si lamaie, cat de des poti! Tantum si Strepsils…frectie la piciot de lemn! Incearca sa schimbi Tantumul cu Hexoralette N-face minuni!
ceaiul de tei tocmai l-am aruncat la canal. Tantum n-am gasit, am gasit Hexoralette. Sper sa ai dreptate si sa faca minuni.
Of, of, of. Sanatate! E bun Hexoralette. L-am probat si noi. Era bine daca accepta si ceaiul cu miere si lamaie.
Si zici ca la voi zana vine doar cu un banut? Ce zana norocoasa aveti voi.
multumesc mult o sa incerc in seara asta, noi nu avem “decat” niste bronsiolita fara gat rosu
inteleg ca stai in drumul taberei
la buticul pakistanez de la orizont au un bol plin cu banitu de aur bonus pt copii cuminti la shoppingul parintilor ascultatori
off topic – e bine sau nu sa ii scoti polipii?
mama lui andrei! stai in dr taberei? Ca eu nu mai pot sa ma duc pana la butic! Please!
Gata, am rugat-o pe malina, merci de tip!
Cu polipii… Mai nu stiu ce sa zic, inteleg ca si polipii si amigdalele au rolul lor in organism. Daca vrei o intreb pe pediatra mea, care e genul “straight to your face”.
off topic pt ada ref gradi religioasa
http://rnsj.ro/89844/expunerea-crucii-sau-a-altor-simboluri-religioase-in-scolile-publice-incalcare-cedo-30814-06-lautsi-vs-italia.html
Despre asta o sa scriu separat intr-o zi. Merci de link.
am vazut tarziu scuze ca dadeam fuga oricum trebuia sa ies
ref polipi ma gandeam ca poate ti-ai facut pareri… eu am consultat tzshpe doctori de copii si oameni mari si tot nu m-am lamurit cum e mai bine
ce mi-a ramas in cap e ca daca nu faci otita sa nu ii scoti… dar noi racim zdravan cam la 8-10 saptamani…