Prima zi de școală. Clasa a doua.
Paradoxal, ea abia așteaptă să se vadă cu prietena ei.
Are cutiuță de mâncare nouă și un stilou cu nu știu ce prințesă. Și Pic.
Telefon tot nu are, deși toate colegele ei, ce să mai, toată școala, toată planeta are telefon, doar ea nu.
De o săptămână încoace mă gândesc la Dan și la Sânziana, ce dezamăgiți se arătau în anii trecuți de școala românească
și cum nu înțelegeam eu de ce sunt așa amari.
Acum îi înțeleg.
Chiar și așa, paradoxal, ea abia așteaptă să înceapă școala.
viata copiilor nostri e altfel decat a noastra chiar daca ne straduim din rasputeri sa le-o facem noi !!! 🙂
Succes!
Corect. Bafta si voua, sa nu plangi.
Sofia a avut abia la 9 ani telefon. Deci mai exista fara la clasa a doua:)
Irina ARE un telefon dar nu are voie sa-l ia la scoala si acasa e absolut inutil.
Ana mi-a declarat ca pana nu se hotărăsc oamenii de știință dacă e nociv sau nu, ea nu vrea telefon! Stai sa vedem ce o sa zică peste vreo luna.
cum a fost?
cat de tare! 🙂 Ana rules! 🙂
Succes la scoala!
Aici 15 ani si fara telefon portabil, in rarele situatii cind are nevoie i-l imprumut pe al meu. E drept ca nu stam in Romania, mai sunt citiva copii care n-au si nu se simte deloc diferita de ceilalti doar pentru ca n-are telefon.
Irina exagereaza, probabil sunt 5 copii in clasa care au telefon.
Bafta!
Uniformele sunt foarte frumoase!
Multumim frumos!
Bafta la scoala frumoasei tale!
Multumesc, Lore, are nevoie!
Ce dragute sunt fetele si ce uniforme faine au.
Daaa sunt frumoase:)
Off topic, eu am ramas blocata cand am vazut cum s-au dus cei de la liceu imbracati. Parca se duc la parade modei, nu la scoala. Ma gandesc ca imbatranesc si vad lucrurile altfel?