Prima zi la școala de muzică

14 Sep 2011 by

În a doua zi de școală din viața ei, Irina a început și lecțiile de pian. Ghinionul ei (sau poate nu), profesoara la care a fost repartizată este pusă pe treabă, spre deosebire de părinții copilului programat de la ora 13, care n-au înțeles că încep lecțiile chiar din prima săptămână. Deci, Irina a făcut ieri două ore și jumătate de pian, după patru ore de școală.

Când s-a deschis ușa, la ora 15.00, părea oarecum stoarsă. Mai puneți la socoteală încă o jumătate de oră până acasă și adunați, de la 7 și 15 la 15.30, cam opt ore și-un sfert. Piece of cake, Irina a ajuns acasă și la opt seara, plecată de dis de dimineață. Dar parcă mi s-a făcut milă de dânsa, mai ales că treaba asta cu pianul nu e chiar așa o plimbare veselă în parc, nu, trebuie să învețe (dintr-o dată) o mulțime de lucruri: poziția pe scaun, poziția mâinii, poziția spatelui. Ce e cu notele, cu portativul, cu cheia sol și cheia fa, cu do, re, mi, doime, pătrime, optime și alte cuvinte străine. Străine până și mie, pentru că pe mine nu m-a dus tata la școala de pian.

O să ziceți că e un caz clasic de părinte care lasă blestemul propriilor frustrări din copilărie să pogoare pe capul pruncului, dar nu-i așa. Cum le-am spus și Irinei și profesoarei sale, încercăm. Dacă merge, bine. Dacă nu, anul viitor renunțăm. Dar la capătul unui an școlar, ca să stau eu cu inima împăcată că a avut o șansă serioasă, dacă n-a fost să fie.

Era mai comod un profesor acasă, așa e. Dar și mai costisitor în contextul actual și ceva mai periculos, dat fiind că domnișoara știe – când e pe teren propriu – să altereze realitatea după cum îi convine ei mai tare.

Ce m-a apucat pe mine cu pianul, o să ziceți. Stând de vorbă cu mai multe persoane am aflat că pianul este poate printre cele mai complexe instrumente. Complexe, pentru că atunci când cânți, folosești ambele mâini. Fiecare mână face altceva. Creierul trebuie să-i comande unei mâini un acord, celeilalte o armonie, în timp ce cu ochii citești partituri nu tocmai ușoare – la prima vedere – ca să știi ce ai de făcut. Până când procesul devine un automatism, ai ceva de lucru, timp în care în creier se realizează multe (dar multe) conexiuni neuronale. Așa ceva n-are cum să-ți facă rău.

I-a plăcut? Și da, și nu. E răspunsul ei clasic când  o întrebi ceva despre școală. Așa e cel mai safe. Dacă zice doar nu, e clar că nu e bine și tirul întrebărilor va continua la infinit. Dar de ce nu ți-a plăcut? Dar cum ar fi trebuit să fi, după mintea ta. Dar ce te așteptai? șamd, șamd… Dacă zice și da, atunci își mai lasă o portiță de scăpare.

A primit și o temă pentru acasă, pe care a rezolvat-o în timp ce vorbea la telefon cu Bunica Li (așa o vom numi de-acum pe Mama Lui, am avansat-o). A făcut-o, deci, prost.

– Păi, măi Irina, nu e bine. Vezi tu, muzica asta de-o înveți acum e ca o limbă străină. Trebuie să fii atentă cum scrii, pentru că dacă nu desenezi notele cum trebuie, în loc să zici “Bătrânul Sol avea un câine” iese  “Săracul mol plimba un pâine”.

– Dar spune-mi o poveste, ca să înțeleg.

Vai, de ce n-oi fi tăcut eu din gură, nu pricep.Așa că, dă-i și explică-i. Mai întâi că n-are de ce să plângă. Apoi că în casa asta nu se rup foile din caiete, după cum degrabă se repezise dânsa să facă. Pe urmă, că n-a certat-o nimeni. Că muzica nu e o pedeapsă, e un privilegiu. Că nu mulți au ocazia (“Dar mami, și Măriuca și Natalia fac pianul, deci cum n-au mulți ocazia”, oh, la dracu’, m-a prins) și faptul că are două prietene care studiază același instrument nu poate fi decât un semn bun, deci să nu se mai supere, ci să se bucure. Și dacă a greșit, nu e nimic, uite, mama ia guma și șterge ce e greșit cu creionul, că d-aia nu scriem DIRECT cu stiloul. Ia stai să vezi cum arată o partitură, hai să vedem dacă-l găsești pe do, ia uite, asta e cheia sol, uite-o și pe fa. Vezi cum se desenează notele?

– Dar nu-i adevărat, că-n realitate nu sunt așa de mari.

Koneț film.

Era opt fără zece și eu mă îmbolnăveam progresiv. Capul mă durea, nasul mi se înfunda și transpiram ca un cal (nu, nu vă povestesc ziua MEA de ieri, m-am plâns suficient. E destul să vă zic că am bifat cam șase din zece chestii de făcut, unele sunt cu repetir, asta-i viața) și lângă mine bebelușul chirăia. Lia era jignită că nu se poate uita și ea la ecranul pe care Laur pusese partitura de la Chopsticks MAARE, să vadă bine copilul, să nu-și strice ochii.

– Știi ce, ia du-te tu la duș și lasă-mă-n pace, dacă tot știi mai bine decât mine. Valea.

– Dar, mami!

– Nimic. Mă simt rău, sunt bolnavă, lasă-mă, mai e și mâine o zi. Fă-ți ghiozdanul. Română, Matematică și Religie.

– Dar, mami, care e cartea de română, că i-ai pus coperta și nu se mai văd șoriceii…

I-am făcut și ghiozdanul (Doar săptămâna asta, JUR!). I-am pregătit și pachețelul (tot un sandwhich, tot cu șuncă, dar am pus și o foaie de salată de data asta. Nu săriți, ea a zis că vrea cu șuncă, n-ați vorbit degeaba ieri.), i-am spălat și unicul dres alb (că n-am ajuns la Piciul, n-am ajuns, paradoxul paradoxurilor, la colț)i-am pregătit și cina, am și pupat-o și hai, noapte bună.

– Dar mâine îmi mai lași bilețel?

Oh, la naiba.

– Nu. Sunt bolnavă și supărată.

– Dar mi-am cerut scuze și ai zis că m-ai iertat.

– Dar eu tot bolnavă și supărată sunt.

– Bine. Noapte bună, mami, sper că mâine dimineață n-ai să mai fii bolnavă și supărată.

Eh. Mi-am făcut o supă de glutamat și un ceai de tei, le-am înghițit și-am început să caut metode de împrietenire a copiilor cu pianul. Am găsit niște filmulețe foarte haioase, vă pun link, cine știe, poate aveți nevoie. Cum să le povestești despre portativ. Despre cheia sol și cheia fa. Și mai sunt și altele, timp să aveți, să le vedeți. Cheers, Hope Wells, sorry I cannot hire you.

Pe la ora zece, mă uitam oarecum prin televizor la TV5 la un film idiot numai așa, ca să mai aud și altă limbă decât engleza și să mai stau puțin la mângâiat. Eu când mă-mbolnăvesc nu mai am răbdare cu nimeni, dar Laur are efect terapeutic, mă ia în brațe, mă mângâie și mai uit de cât îmi e de rău. Chiar înainte să mă ia somnul, mi-am zis că vorbesc prea mult cu Irina. Că prea pun totul în context de poveste și asta e posibil să-i dăuneze deja. Mă-ntreb ce-o să zică profa de pian când o să-i ciripească Irina despre limba secretă și despre Bătrânul Sol care avea un câine și nicidecum nu plimba un pâine și nici nu-l chema Mol. Singura mea șansă, dacă tot insist să-mi vâr coada, e să-nvăț cot la cot cu ea, oarecum metoda blind, nu de alta dar eu n-am voie la lecții, doar mă uit pe caiete.

Da, i-am lăsat bilețel. “Bătrânul Sol avea un câine”. Inimioară și semnătura. Când m-am trezit în dimineața asta la șapte (tot rău îmi e) am găsit un bilet cu flori desenate din cheia sol. Și-și refăcuse tema la muzică.

Ah, să nu uit să vă povestesc de Doamna învățătoare. Ieri, după patru ore în care nu s-a făcut sport (deh) era ușor lividă.

– N-am mai văzut așa ceva, a zis. Vorbesc în continuu și pun întrebări în continuu.Toți.

Welcome to my world…

 

 

10 Comments

  1. Si noi i-am facut ghiozdaul. Ultima data, parol. Si am ramas fara salata, asa ca a trebuit sa accepte castraveti murati. Sper ca nu ii gasim prin ghiozdan.
    Bilet a uitat sa ceara in seara asta, am scapat!
    Si pianul l-a uitat peste vara, dar speram sa recupereze.

    Mult succes, pianul chiar e frumos! Chiar daca nu va face un scop din asta tot o va ajuta, e o parte din formarea ei.

  2. Sanatate multa! Ce ai patit?

  3. Paula

    Felicitari Andreea. Si eu as fi fost tentata sa faca un instrument Alexandra, dar m-am gandit la munca depusa in particular si la copilarie. Te felicit pentru Irina si sa o auzim pe marile scene internationale.

  4. Mult succes la scoala!

  5. Iris

    Felicitari pentru alegerea facuta cu pianul. Sotul meu a studiat 8 ani pianul, nu a facut performanta pentru ca si-a fracturat un deget. Dar l-a ajutat f mult in formarea lui…Si cand va creste puiul cu siguranta il vom da la pian, macar sa incerce 🙂

  6. manuela

    Vezi de ghiozdan, că e tricky treaba. Asa am zis si eu pe a-ntâia, că nu-l fac decât în primele zile, si acum, în a VII-a, ghici cine trebuie să verifice ghiozdanul în fiecare seară? Ghici cine primeste telefoane de la profesori că ajunge plodu fără cărți la scoală, dacă nu-mi fac timp să-l verific? Ghici cine pescuieste sandvisuri fermentate si cu 5 feluri diferite de mucegai pe ele, după ce s-a ținut de cuvând si 2 săptămâni nu a mai verificat ghiozdanul? Dacă ai stii cu ce ochisori nevinovați si aprobatori se uită la mine, în fiecare seară când îi țin teoria ghiozdanului si a copilului care trebuia să fie ordonat dar nu e! “Da mami, bine mami, sigur mami, scuze mami, a dreptate, o să am grijă de acum înainte”. Măcar nu mă contrazice si nu se ceartă cu mine, am si eu satisfacție 2 minute pe zi! 🙂

  7. frumoasa alegere. 🙂 sper sa ia nastere o frumoasa si lunga prietenie! 😉

css.php Privacy Policy