Prinţul Lalea şi muzica Lumii – varianta pentru iPad
Ţineţi minte că vă spuneam că mi se întâmplă ceva fain? Iată… Prinţul Lalea, varianta în engleză, a fost animat şi ilustrat cu Muzica Lumii. A durat cam jumătate de an în care toţi cei ce au făcut parte din echipa asta au albit, mai mult sau mai puţin. Dar! A fost aprobat de Apple zilele trecute şi acum îl puteţi găsi – deocamdată în limba engleză – în App Store.
Dacă puteţi trimite linkul celor ce ştiţi că au iPad şi ar putea fi interesaţi de o poveste frumoasă şi muzicală, v-aş fi recunoscătoare.
De asemenea, dacă aveţi iPad şi doriţi să câştigaţi un cod promoţional cu ajutorul căruia puteţi descărca gratuit această poveste, lăsaţi un comentariu aici. Mâine vom trage la sorţi câştigătorul.
În cazul în care nu câştigaţi la tragerea la sorţi, Prinţul se vinde cu 2 dolari si 99 de cenţi, adică mai nimic.
Să vă jucaţi frumos cu prinţul meu şi cu zânele lui! Şi vă mulţumim că ne primiţi în casele voastre.
Avem ipad si vom astepta tragerea la sorti, insa marele nostru of e ca inca nu am fost primiti in clubul select ‘detachment parenting’ desi ne-am cerut frumos pe mail:(
Mihaela, am fost plecata si n-am avut timp sa raspund la toate mailurile imi cer scuze.
Felicitari!
Hello,
Felicitari pentru aplicatie, cand o sa ajung diseara o sa incerc sa citesc review despre ea. Ma intereseaza sa particip la tragerea la sorti pt cod, caci fetita mea ar fi foarte incantata. Evident, daca nu voi fi eu aleasa “printului” il voi cumpara!
Spor si la cat mai multe aplicatii de gen!
Ce frumos 🙂
Felicitari, fata frumoasa si harnica, pentru inca o realizare!
multumesc frumos!
Bravo, Ada! Cumparam printul daca nu castigam tragerea la sorti – si anuntam si prietenii.
That’s the spirit!
poate voi castiga pentru printul meu:-)daca nu ,cumparam:-)Bravo draga Ada!
Ada, eu te felicit din tot sufletul. E si pt varianta iphone?
Carmen, din pacate e doar pentru iPad.
Castigam sau cumparam, oricum il luam!
O sa cumparam si noi aplicatia, cu mare placere. Any plans for french version, c-ai mei sunt mai frantuji, asa 🙂
Am click-at “acheter” si nu se întâmplă nimic, AppStore nu-mi cere nici parola si nici nu-mi descarca aplicatia ;-(. Mai încerc…
Sa-mi spui, Nora, daca nu reusesti.
Am resetat IPad-ul si am reusit :-). Am click-at, deci, de 2 ori pe acheter dar parola nu am pus-o decat o data, deci presupin ca o singura data am si platit.
E tare dragut cum se plimba roz-ul la cuvantul citit si fluturasii de p-acolo, abia astept sa-l vad pe print mai fericit, ca-i cam bosumflat acum :-).
foarte placuta vocea, dar nu-i a ta, nu?
hehe, au aparut si zanele!
Mai revin cu impresii 🙂
Felicitari, frumos proiect!
Din pacate nu posedam tehnologie, dar ne bucuram de varianta … pe care ne-ai trimis-o 🙂 sper si citibila, in curand 🙂