Provence-en-Lavande

27 Jul 2012 by

Ne-am trezit destul de târziu dimineaţa, nici nu e greu, aerul ăsta te face să dormi fără vise,

somn lin, legănat de linişti.

Suntem aproape suspendaţi într-o bulă din care lipsesc zgomotele.

Fetelor le-au plăcut dulceţurile, smochinele, strugurii.

Eu rămân la cafeaua mea de care nu mă pot despărţi, cafeaua se potriveşte bine cu aerul ăsta.

A trebuit să schimb săpunul la baie. Irina e atât de entuziasmată de baloanele de săpun parfumate, că se spală toată ziua pe mâini şi apoi vine şi-şi vâră degetele în nasul meu.

– A ce miros? Zi repede, a ce miros!

– A curat!

– Nu!

– A săpun!

– Nu!

– A… vară!

– Nu!

– A Provence!

– Nu şi nu, miros a mov deschis, ce-o fi aşa de greu…

– Vârsta, mămico, ce să facem…

Pe Lia o amuză cele două şuvoaie separate de apă ce curg în chiuvetă.

Pentru ea e ceva neobişnuit.

Îi place să-şi arunce apa pe faţă, atâta câtă poate prinde în pumnii mici.

Îl roagă mereu pe Laur s-o ridice să se uite pe fereastră.

Acasă nu se vede nimic.

Fereastra noastră de la baie e prea sus ca să poată ea zări ceva.

Pe această fereastră se vede curtea în care se joacă până soarele începe să ardă prea tare.

– Ca la Bucureşti! pufneşte Irina.

– Nici vorbă, nimic nu e ca la Bucureşti.

 

Mă amuză foarte tare Muzeul Fiarelor de Călcat pe care gazda noastră îl are într-una din camerele casei.

Sunt acolo nişte haine mici şi două pălări.

Nu lipseşte nici săculeţul de lavandă.

Respirăm lavandă în toate ungherele.

Rochiţa bleu i-ar veni bine Liei, dar costumul de băieţaş cui i s-ar potrivi?

Nu-l avem pe Filip, deşi îl tot visez şi-l simt mereu, îmi presimt încă un copil.

Vouă vi s-a întâmplat aşa ceva, să presimţiţi un copil ce nu vine, doar vă flutură prin suflet?

Aici, pe fotoliile astea, mi-ar plăcea să mă aşez cu Prietena Mea,

să stăm de poveşti şi să ne aducem aminte de toate lucrurile lipsite de importanţă

care ne-nvolburau minţile nu demult.

Sunt sigură că s-ar strâmba, prea înflorate tapiţeriile şi perdelele, prea multe buline pe tapet, parcă o aud, rostind propoziţii simple, scurte, rafale, subiect, predicat, complement, punct. Subiect, predicat, complement, punct. “Tuto! Combini buline cu flori? Nu te dor ochii?”

“Nu eu, Miss, gazda, poţi să te iei de gusturile omului? Noi suntem doar în trecere pe aici, hai, lasă, închide ochii, lasă-te pe spate, trage aerul în piept, nu-i aşa că e bine?”

“Demirgian, iar vorbeşti mult!”

În dimineaţa asta Irina a învăţat o lecţie importantă.

– Dacă iubeşti ceva, lasă-l să zboare, a spus Berthe, gazda noastră, deschizând uşa coliviei şi lăsându-şi canarul să zboare.

– Şi dacă nu se mai întoarce? a vrut să ştie Irina.

– Se-ntoarce, ştie că aici e acasă. Face şi el gimnastica de dimineaţă.

– Dar cum ştie să se întoarcă?

– Ştie! Vine după miros.

– Ştiu! După mirosul de lavandă! Dar stai, peste tot miroase aşa!

– E doar o iluzie, Irene! a rârâit Berthe, râzând cu subînţeles!

Aş vrea să văd piaţa şi magazinele, nu caut nimic, vreau doar să mă uit la vitrine, să mângâi toate panglicile pe care le ghicesc înlănţuind delicate tot soiul de dichisuri de care n-am nevoie.

Ar trebui totuşi să cumpăr mici suveniruri pentru cele dragi de-acasă.

Am să merg cu bicicleta.

Le las pe fete să se joace cu Francine, să-şi facă de lucru prin curte, să alerge, să-şi stoarcă energia până la ultima picătură.

Francine nu prea le bagă în seamă, e ora ei de plajă, şi cine poate s-o condamne, încă puţin şi căldura se va ridica spre cer în vălătuci vizibili, aburii vor pluti pe deasupra câmpurilor.

Aceasta este o pisică deşteaptă, mi-a spus Irina, ştie că dacă doarme timpul trece mai repede.

Şi-a făcut culcuş lângă buchetele de lavandă.

Pisica nu e de vânzare, Berthe a avut grijă să scrie pe eticheta cu preţul.

Cu toate astea, mereu turiştii se oferă s-o cumpere, iar Francine, parcă ştiind ce pretenţii absurde au oamenii (auzi, să cumperi levănţică, dar cu pisică!) se ridică leneşă şi-şi flutură coada, vizibil deranjată de zgomote. Se ascunde sub cărucior şi nu i se văd decât pernuţele de la o lăbuţă.

Berthe se trezeşte la cinci dimineaţa şi pleacă spre câmpul ei de lavandă.

(Doamne, cum sună asta, “câmpul ei de lavandă”!)

Culege florile pe care le leagă în snopi mici.

Nu pune foarte multe fire într-un buchet,

“parrrrfumul arrrr fi prrrrrea puterrrrrnic, intoxicant!”.

Câteodată, ca să se amuze, ia cu ea şi copiii turiştilor. Nu mereu, pentru că e posibil ca pruncii să o ia razna, “nu se pot abţine”, zice Berthe “simt o nevoie irrrezistibilă să se ascundă prrrrintrrrrre lavande şi n-am mereu chef să-i găsesc, en fait, uneorrri nici părrrrinţii lor nu se prrrea grrrăbesc să-i caute”.

Berthe ţine levănţica la uscat cu capul în jos. “Ca să nu se scutuhrreee!”  îi explică Irinei, în vreme ce o învaţă să lege buchetele cele mari.

“Dacă eşti cuminte, am să te învăţ să faci une couronne,

dahrr pentru couronne ne trebuie tulpini mai lungi! Haide să-ţi arrrăt modelul, să-mi spui dacă vrei să faci şi tu una!

Sigur că vrea, Irinei îi place să facă de toate, de exemplu ar vrea să ştie dacă există dulceaţă de levănţică?

Dar levănţica se pune şi la mâncare?

Dar ceai de levănţică există?

Ar vrea o perniţă cu levănţică, pentru dulapul ei cu haine şi Berthe îi spune că o va ajuta să-şi coasă singură una, ca să aibă o amintire făcută cu mâinile ei din Provence.

Berthe are un secret. În grădina din spatele casei are pusă direct în iarbă o masă mititică, vopsită în alb, pe care, în mare ceremonie, le serveşte fetelor sirop de căpşune în pahare înalte, de sticlă. Asta le face să se simtă importante şi stâlcesc cu mai mare voioşie cuvintele de la Chevaliers de la Table Ronde.

– Butonvoar ui ui ui … lălăie Irina, acum Irene, spre amuzamentul Berthei,

– Goutons, Irene!

– Buton, buton!

– Goutons!

– Guton voar si leo van e bon!

Nu i se potriveşte franceza, e peltică, mai degrabă o văd rostogolind printre dinţi cuvintele spaniolei decât pe cele ale francezei, deşi un pic de sâsâit nu strică nici pentru franceză dacă ne gândim mai bine.

Le las pe fete cu Berthe şi plec cu Laur spre oraş.

Sunt bune bicicletele.

Durează ceva până ne recăpătăm echilibrul.

N-am mai pedalat de foarte mult timp.

Cred că de pe vremea când Irina avea trei ani şi am fost la mare şi am plimbat-o cu bicicletele acelea în tandem, care mi s-au părut foarte greu de urnit.

E mult mai simplu când conduci o singură bicicletă, asta până ajungem la scări…

de-acolo trebuie să mergem pe jos până la următoarea stradă unde putem să ne urcăm din nou în şa, sau o luăm la dreapta, spre Piaţa (cum altfel) Mare.

Culorile, culorile sunt în Provence mai tari decât în altă parte, poate din cauza aerului mai curat, ori poate pică razele soarelui altfel, or fi norii mai jos, o fi praful mai subţire, nu ştiu, cert este că imediat ce dai cu ochii de ele ai impresia că tocmai au fost date cu lac de strălucesc aşa şi nu altfel…

Bujorii ăştia mi-amintesc de buchetul meu de mireasă.

Andreea s-ar potrivi tare bine aici, i-ar fi aproape toate florile pe care le-am tot văzut în buchetele ei,

aşa de frumoase şi delicate, atâtea pasteluri faine, numai bune de ţinut minte…

Aici o văd, e locul ei şi cred că nu mai durează mult până îşi va lua inima în dinţi şi va face pasul ăsta,  să se mute în grădina care-i prieşte.

Alb, roz, alb, roz, o vagă urmă de verde, altă faţă a Provence-ului.

 

Prânzul în grădină? vrea să ştie Berthe.

Mai staţi?

Copiii au leşinat la umbră.

Nu vă faceţi griji, veţi putea mânca în pace.

Des fruits?

Du fromage?

Bleu, pour le monsieur?

Şi-apoi puţină lene în bibliotecă, la umbră, cu o carte bună.

Qu’est-ce que c’est ca? se strâmbă Berthe când vede Kindle-ul. Nu mai există cărţi?

Acum şi cărţile au ecrane?

Ce fel de carte e asta?

Asta, Berthe, e o bibliotecă întreagă.

Bani să ai şi-n trei secunde aproape orice carte din lume e la dispoziţia ta,

s-o citeşti fără să mai tai copaci.

Aici timpul se topeşte.

Copiii sunt ocupaţi să exploreze grădinile Berthei.

N-au timp de părinţi, se ocupă exclusiv cu pisicile.

Berthe o mai ia din când în când pe Francine din ghearele lor.

Pentru seară a pregătit masa în camera albă.

Alb, lila, alb, lila, alb, câteva fire de busuioc verde şi iar alb, lila, alb, lila…

Provence-en-Lavande, aşa cum n-am văzut-o decât în poze.

Vis, delir, hollodeck, wishful thinking…

Bucureşti, 27 iulie, 2012 la 31 de grade în casă.

 sursa foto

 

Related Posts

Tags

Share This

24 Comments

  1. nina

    Filip il chema pe baiatul cu care m-am pupat prima data :))
    Iti doresc sa -l strangi in brate si tu pe Filip-ul tau cat de curand! In rest, minunata fantezia…cine stie, intr-o zi..

  2. terapie. deci asa se face. ok. in cazul asta imi iau van-ul parcat in gradina si ma car pe o plaja exotica.
    mersi de pont 😉

    (te-am luat, eu am 32 la etajul 10)

  3. dan

    frumoase fantezii mai ai dragutza doamna. aproape mai convins ca sunteti acolo. noi plecam miine in frumoasa noastra tara. la cazanele dunarii mai exact. astfel de fantezii ne fac viata mai usoara. multumesc

    • E superb la cazane, sa-l salutati pe Decebal din partea mea.

      • dan

        Decebal e tot acolo desi un localnic mi-a spus ca e putin suparat ca nu a fost finalizat (se pare ca din proiectul initial s-a facut doar 60 %). Cred ca si lui ii place lavanda. Ca si mie de altfel. Inainte de a merge in Provence as merge totusi prin frumoasa noastra tara. Avem atitea de aratat. Nu stiu cite tari au ceva asemanator Cazanelor Dunarii. Si am auzit numai lucruri frumoase si despre Cheile Nerei. Si cite or mai fi pe la noi despre care nu am auzit. Astept sugestii 🙂

  4. ceska777

    Frumos….. le punem toti pe hartie? Aici a inceput sa ploua de vreo ora intai furtuna de vara acu ploaie asezata, lina. Geamul e deschis si aerul trece prin lavanda din ghiveci. Miroase a compot de mere de vara, a clatite, a ploaie si a lavanda……….. happy Saturday! maine pornim in concediu! HURRA!

  5. Data viitoare când mai pleci prin Provence, ia-ma și pe mine! Promit sa am grija de Filip cat dai tu o raita prin oraș.

  6. Era sa te intreb cu ce-ati mers (avion, tren)… si sa ma declar invidioasa!!!

    Invidia nu mi-o retrag, sa stii – calatoriile, fie si imaginare, au ele un farmec…
    O sa adaug, insa, o urare – sa ajungeti acolo, in doi, in patru sau in cinci, si sa va bucurati din plin!

  7. Frumos în Provence-ul vostru. 🙂
    Știu cum e să-ți “fluture un copil prin suflet”… eu l-am “presimțit” pe al meu de când aveam 17 ani…

    • Si? e cum l-ai presimtit?

      • More than I could have ever imagined ;)…
        Și dacă tot suntem la mărturisiri: de câțiva ani îmi mai flutură un copil prin suflet. Știu sigur că e undeva în lumea asta, poate chiar născut deja și mă așteaptă să-i fiu mamă. Îl voi întâlni într-o zi, într-o lume ceva mai înțelegătoare, sper.

  8. Viteza gandului e cea mai mare si te duce unde vrei si oricand vrei. Aproape mi au dat lacrimile citind randurile visului, e un loc in care imi doresc sa ajung macar o data in viata, mult mai mult decat sa vad Parisul sau allte obiective turistice. asa imi imaginez si eu acel colt de lume, dar acum, ca ai adaugat si atata levantica e de a dreptul fantastic.
    Si lacrimile au venit cu adevara la sfarsit cand am realizat ca e doar un vis de al tau, nu as fi banuit nici o clipa ca nu sunteti acolo. mi au dat lacrimile gandind ca un asemenea vis merita sa se implineasca dar ca timpurile, vremurile, pur si simplu nu ne lasa decat sa visam … dar poate, intr o zi …

    • E ca si cum am fi fost acolo. Asa de faine erau pozele ca nu m-am putut abtine. Face bine sa visezi. Pana la urma poate nici nu e asa de greu sa tragem o fuga pana in Provence.

  9. Andreea

    Buna Ada,

    Am ‘nimerit’ din intamplare pe blogul tau. Daca-mi dai o adresa as putea sa-ti trimit o bucatica de Provence intr-un plic.

    Andreea

    • Buna, Andreea, bine ai venit. Multumesc frumos, iti trimit adresa pe mail. Cum incape Provence intr-un plic? 🙂

  10. Ema

    Ce frumos…Si eu imi doresc enorm sa ajung acolo o data, in perioada levanticii…Multumesc pentru incursiunea minunata in aceasta visare. Astia sunt picuri de frumos si iubire de frumos, de viata, de culoare, de pisici…
    Si ca o ciudatenie, pe baietelul meu l-ar fi chemat Filip Razvan, avem in schimb acum doua fete minunate. Poate intr-o zi o sa il cunosc si pe Filip sub o forma sau alta, asa cum spunea cineva mai sus atat de frumos…
    Sa aveti o zi frumoasa, o saptamana usoara, o viata plina de iubire!

css.php Privacy Policy