Pupe mama!

27 Jan 2010 by Ada

Cam o dată pe lună, Miss îşi face băgăjelul şi se mută la buni.

Acolo e un fel de rai, doi în unu, pavat cu bomboane care vin în recipienţi de plastic în forme dintre cele mai interesante, cu pufuleţi cu surprize, sărmăluţe în foi de viţă, multă smântână, ciocolată, cafea cu lapte şi alte detalii pe care e mai bine să nu le cunosc eu.

Acolo e tata, de care îi e dor, deşi pare să se fi obişnuit cu ideea că mama şi tata nu mai locuiesc împreună. Nu-i e foarte simpatic, pentru că i-a acaparat camera. Dar îl iubeşte, după ce îi mai trage câte un perdaf pe tema “de ce nu te joci cu mine?”, perdaf care se termină cu câte o partidă de ping pong la perete, spre bucuria vecinilor bunicii.

La buni desenele curg râuri şi televizorul înţepeneşte pe Minimax, de dimineaţă până seara. La buni sunt tot felul de păpuşele mici, cu accesoriile lor cu tot, şi multe jucării zgomotoase, care nu au fost acceptate în casa mamei. Tot ce face gălăgie (tobă, tren, trompeţele, ukulele, şamd) e la buni, pus bine. Cutii şi cutiuţe şi cutioare, pline cu de toate, ce nici cu gândul nu gândeşti, o colecţie impresionantă de ouă kinder şi surprizele lor, multe creioane, carioci, ascuţitori şi mărgeluţe, cu tot cu şabloanele lor.

La buni e mereu câte o revistă cu surprize. Buni face prăjituri şi o lasă să se bălăcească de fiecare dată cu lăbuţele în făină şi să lingă lingura mare de lemn cu care se amestecă vanilia şi ciocolata.

Buni o spală. Buni îi face masaj. Buni o albeşte din pupici. Buni îi citeşte şi îi povesteşte câte în lună şi în stele. Buni uită mereu cât e ceasul, mai ales când se apropie ora de culcare.

“Hai să nu răspundem la telefon”, îi zice Irina. Ştie că la telefon nu poate fi decât bătrâna mătuşă Angela (“Auzi, tu de ce suni tot timpul?” i-a trântit-o sâmbăta asta), sau mama (“Sunt ocupată, mă uit la desene”).

Dar asta n-ar fi nimic.

Înainte să plece de la buni, mi-a reproşat că ea mi-a dat cinci pupici, să-mi ajungă cinci zile, nu doar trei. Ar vrea să mai stea. Iar lui buni i-a zis:

“Caută-mă şi pe mine în coarne, că acum plec acasă şi nu mai are cine.”

Pupe mama!