Puseu de creștere
Warning: post cu alăptat, nedormit, sfârcuri, sâni, șamd. Ne-părinții se pot scuti de aceste informații. Bookmark it for later, guys, toți ajungeți aci. Sau mă rog, aproape toți.
Deja nu-mi mai aduc aminte cam pe la câte săptămâni a început Lia să nu se mai trezească decât spre cinci dimineața, după o ultimă masă pe la opt. Asta pentru că de când ne-am întors de la mare, Lia se trezește de două-trei ori pe noapte, nu prea mai doarme ziua, între două și patru stă și se uită pe pereți sau țipă după mine, ca pe la patru și ceva s-o ia somnul. Preț de jumătate de oră. Între șapte și opt plânge. Apoi baia și masa de seară decurg fără probleme. La ora unu se trezește. După care o luăm de la capăt.
Sau
Se trezește la două noaptea. Molfăie zece minute și apoi se culcă. Se trezește la patru. Molfăie câteva minute și se culcă. Se trezește la șapte. Mănâncă serios și se culcă la loc. Între zece și unsprezece își exersează corzile vocale. La unsprezece adoarme. Între două și cinci suge din oră în oră, alternând suptul cu somnul din care se trezește plângând. La șase ar vrea din nou să mănânce, dar e ceva ce o deranjează, așa că încep contorsiunile de seară, plânsul de neconsolat, cu sfârcul în gură, cambrarea spatelui, datul din picioare. Preț de minute bune se zbate, plânge, ar vrea să mănânce, trage trei înghițituri de lapte, se jelește două minute, iar se repede spre sân, se cambrează, se îneacă, și de la capăt. Între șapte și opt, plânge. La opt adoarme. La unsprezece îi e foame iar. Și de la capăt.
Sau
Se trezește la trei noaptea. Se trezește la opt dimineața. Doarme până la unsprezece. La unsprezece râde când încerc s-o hrănesc. Stă așa, cu sfârcul în gură și râde. Îi râd ochii, râde cu glas, ca de un banc bun, spus exact la momentul potrivit. Între unsprezece și paisprezece este în greva foamei. Gângurește în toate felurile. Cu condiția să fii acolo lângă ea și să te prefaci că o urmărești, ba chiar să și dialoghezi. La ora paisprezece plânge. De foame. Până la cinci, suge din oră în oră. La șase seara adoarme. Între șapte și opt, concertul de seară. La opt îi facem baie. La nouă doarme din nou. Se trezește la trei. Și de la capăt.
În vremea asta eu mor de sete, mor de nervi, nu apuc să fac nimic, de fapt nici nu mai am chef să fac ceva, orice; mă-ntreb dacă laptele meu e bun, e suficient, e destul de hrănitor; mă-ntreb dacă nu e cazul să-i dau un supliment, mă conving singură că sunt dusă cu pluta; mă-ncăpățânez să-mi șterg transpirația de pe față fără să o deranjez în timp ce mănâncă; mă simt vinovată că am momente în care nu mai pot s-o liniștesc și îmi vine să plec puțin pe străzi de una singură, mă-ntreb de ce oare s-a re-bebelușit bebelușul meu cel ATÂT de cuminte.
Acestea sunt simptomele unui puseu de creștere. Puseele de creștere apar la trei saptămâni, la trei luni, la sase luni, samd.
Lia are un puseu de creștere acum, la patru luni și o săptămână.
N-a luat bine în greutate, a crescut semnificativ în lungime. Are 66 de centimetri, cu șapte mai mulți decât luna trecută. Gângurește. Se rostogolește. Râde. Îi plac musafirii. E dulce. E dezarmantă. E Lia. De dimineață până seara. De seara până dimineața.
Puseele de creștere (din ce am citit) trec în maxim zece zile.
Suntem în ziua a cincea. Și nu, nu i-am dat lapte praf. Dar în seara asta am plecat într-o plimbare până la cea mai apropiată farmacie, să-mi refac stocurile de magne B6.
Ce poți face când bebelușul trece printr-un astfel de puseu de creștere?
Nimic. Nu trebuie decât să fii mama lui. Să Stai. Dă-i cât lapte vrea, când vrea, de câte ori vrea. Nu renunța. Îl ții în brațe și-l legeni până adoarme. Nu-i dai lapte praf. Nu-i dai biberon, nu-i dai suzetă, ești suzetă. Dormi pe apucate. Mănânci ce-ți pică în mână. Și nu te lași, nu te lași, pentru că trece. În doar câteva zile, bebelușul va fi din nou păpușa dulce care stă unde o pui. Sau nu.
Related Posts
Tags
Share This
se aproba 😀 ai trecut examenul :)))))))))
va pupam tare, tare.
Și noi pe voi!
Off, te inteleg si te sustin. Si vin si cu ceva mancare vineri. Ajuta?
Nooo, mergem în parc, nu căra mâncare după tine. Lasă, ne-ntoarcem acasă și comandăm o pizza de la Domino’s.
Imbratisari stranse stranse. O sa treaca mai repede decat crezi, pe bune! 🙂
Azi noapte dormirăm! O fi trecut?
hahahaha… trece, vine altul, trece si ala, nu apuci sa te dezmeticesti ca apare urmatorul…. si tot asa pana la adanci batranetzi:)) oricum, tu teoria o stii si esti si suficient de incapatanata sa te tii de practica. Iar magne b6, confirm, e salvator!
Da, fără magne viața e pustiu!
puseu de crestere, daca vrei, altfel, doar bebelusul tau si nevoile lui. cine sa i le satisafca? mama lui cu rabdare si, binenteles, iubire.
Maria, tie nu ti-am zis la multi ani de Sf Maria. Sa ma ierti. La multi ani!
Important e sa stii ca exista pusee de crestere. Daca stii asta, panica e mai mica si batalia e jumatate castigata. Fruntea sus mami. Trece.
Acum stiu.
Multă răbdare şi rezistenţă îţi doresc! Dacă chiar simţi nevoia să ieşi puţin pe străzi “de nebună”, azi sunt acasă singură şi n-am treabă (importantă). Pot veni pe la tine, să stau cu Lia, s-o plimb, să-i cânt ceva, să-i spun un banc… ce vrei tu!
Mulțumesc, Anca! Dar să vezi minune, azi noapte a dormit șnur, de la unsprezece la șase dimineața. Ghici cine e fresh azi? 🙂
@Iris – îţi susţin întru totul hotărârea de a schimba medicul dacă acesta ţi-a recomandat pur şi simplu să treci pe lapte praf! Nu am să-ţi recomand vreunul, dar e bine că faci cum simţi tu şi cum “te învaţă” puiul tău! Nu renunţa, îţi doresc multă putere şi răbdare!
Buna, Ada! Te citesc de mai mult timp, dar abia acum scriu si eu primul comentariu…bebele meu de 5 saptamani se confrunta deja cu un puseu de crestere si ma simt vlaguita…cel mai rau ma simt cand dupa ce suge din ambii sani pana ii goleste (cel putin mie asa mi se pare), pare tot nesatul, plange si nu stiu ce sa ii mai fac…Intrebarea mea este daca ai un pediatru bun care o vede pe Lia…Bun insemnand un pediatru care sustine alaptarea. Pediatrul care l-a vazut pe bebele meu mi-a recomandat direct sa-i dau lapte praf, ca ce, creste foarte bine si asa 🙁 Mda…Intrebarea este valabila si pentru restul fetelor care citesc blog-ul tau. Multumesc pentru acest post!
Ups, văd că răspunsul l-am pus altundeva, scuze!
Iris, pediatra mea este geniala insa e de parere ca trebuie supliment. Deci… nu e ce cauti tu.
Pentru bebe de cinci saptamani neconsolabil iti recomand din tot sufletul un wrap. Sau sa-l infesi frumos. Daca nu stii cum se infasa copilasul, pot sa-ti explic: iei un scutec patrat de finet, ii indoi un colt, pui capul copilului peste latura indoita, apoi iei un colt si i-l treci peste manuta, ridici coltul de la picioare si i-l pui pe burtica ;i apoi al treilea colt ramas il dai peste cealalta manuta. Nu e nevoie sa-l legi, e bine sa se poata misca. La cinci saptamani inca nu intelege ce i se intampla, iar tu esti un fel de bucata din trupul lui care – nu stie de ce – dispare din cand in cand. De-aia urla. Acum trebuie sa faci ce fac si eu. Sa stai cuminte cu bebe lipit de tine. Sa-i canti si sa te plimbi si sa nu te intereseze nimic altceva. Sa-l bati pe spate pana scoate aerul tras si sa nu te descurajezi. Cu cat tu esti mai calma, cu atat el e mai linistit. Copiii sunt ca niste antene parabolice, simt tot ce simt mamele. Ia si tu un magne b6 ca nu-ti strica. O sa treaca! Hai, fruntea sus.
Of, dacă mi-ar fi spus şi mie cineva toate acestea acum 1 an… Acestea şi atâtea altele despre alăptare, deconectare totală de la realitate pentru copii tăi, răbdare infinită, susţinere infinită, iubire necondiţionată de medici, suzete şi biberoane…
Eşti o mamă minunată şi, chiar dacă se spune că fiecare sarcină şi fiecare experienţă de creştere a unui copil sunt diferite, sigur te ajută să rememorezi momente similare din copilăria mică a Irinei şi să fii mai relaxată, mai “înţeleaptă” în creşterea Liei…
Carla, pe Irina am intarcat-o la cinci luni, in timpul unui astfel de episod de isterie bebeluseasca. Mi-e greu sa spun in cuvinte cat regret acum chestia asta, cat de vinovata m-am simtit pentru imunitatea ei slaba, pentru terenul atopic, pentru alergiile ei, pentru tona de medicamente cu care ne plimbam peste tot, pentru internarea de la Grigore Alexandrescu si pentru toate bubele care i-au aparut in sase ani de viata. N-am sa stiu niciodata daca nu cumva intarcand-o atat de devreme am lipsit-o de barierele de imunitate de care avea nevoie. De-aia de data asta nu ma mai las. Am zis.
Ai zis, ai zis! Să fie într-un ceas bun!
Bravo pentru perseverenta cu alaptatul. La noi prima perioada a fost asa de grea, m-a speriat asa de tare: voia sa sta la san tot timpul, chiar daca nu manca. Sa fiu suzeta ei night and day. Si am fost.:) Apoi colicii, cresterile dintilor, lunile cand nu puteam pleca de langa ea cand dormea sau cand era treaza, s.a., s.a.:) Toate asa indepartate. Si totusi am reusit sa o alaptez pana la 2 ani si 2 luni, intarcare a fost netraumatizanta, doar ca nu am reusit sa alungam suzeta cea din silicon deloc din viata noastra. Are un sistem imunitar bun, e bine dezvoltata si desteapta:) Asa ca…alaptatul e cel mai de pret dar de mama, nu dezarma si nu te lasa infranta. La noi laptele praf nici nu a existat in meniu. Asa ca se poate!