Quality time
Azi simt nevoia să fac ceva special pentru o persoană la care nu mă gândesc prea des în ultimii ani. N-am uitat că există, o privesc zilnic şi-i zâmbesc şi o încurajez, hai că poţi, ai să vezi, poţi, don’t worry, just do it. Ce nu te omoară te face mai puternică. Dar n-am mai stat doar cu ea de nu ştiu cât timp, deşi am avut chiar recent ocazia tot n-am reuşit s-o fac să se gândească şi la altceva decât la acasă.
Dar gata, acum e momentul pentru some quality time. E o zi luminoasă, nici prea caldă, nici prea rece, exact cum îi place ei.
Aş vrea s-o duc în oraş. Să-i iau un buchet de flori de toamnă, că tare-i plac. Tufănele, mici, albe cu auriu la mijloc, sau dimpotrivă, cât mai colorate, roşul ăla cărămiziu în care s-ar îmbrăca în toate zilele de octombrie sau nişte crizanteme mari, galbene, îi amintesc de bunică-sa… Sau tuberoze. Sau… Mai bine nu. Îi plac florile, dar ştiu eu că se bucură de ele cinci minute şi pe urmă le uită, le abandonează în vaze şi se usucă acolo singure.
I-aş lua şi o prăjitură, dar o să mă refuze mai mult ca sigur. De când o ştiu e la diete. I-ar plăcea poate un cocktail dar nu bea înainte de cinci. Şi după cinci, a anunţat pe toată lumea că nu mai există decât pentru familia ei.
Poate reuşesc totuşi s-o prind de-o aripă, s-o duc în oraş la un magazin fancy să-i cumpăr o eşarfă colorată sau un săpun de Marsilia sau de Alep şi nişte esenţă de lavandă. Da uite, nişte fire de levănţică înflorită de-aş găsi pe undeva, sigur ar fi o surpriză faină… Sau busuioc, că-i mai local. Sau mentă verde, îi place menta la nebunie, se tot chinuie s-o cultive în ghivece şi de fiecare dată dă greş, n-are degete verzi, plantelor nu le merge prea bine în casa ei, e prea ocupată ba să scrie, ba să şteargă nasuri, ba să dea copiii în leagăn prin alt parc, de fiecare dată alt parc.
Ştiu! Am s-o duc la magazine de pantofi. Niciodată n-are suficienţi pantofi. Îi trebuie pantofi cu toc, îi trebuie şi de condus, îi trebuie şi nişte ghete de toamnă, nu i-ar strica nici un pardesiu. Dar o să protesteze, că nu acum cumpără, întâi trebuie să slăbească şi pantofi mai are, sigur, sigur, trebuie doar să-i caute, uite, astă primăvară a cumpărat nici mai mult nici mai puţin decât trei perechi de pantofi, nou nouţi, îi poartă pe ăia. Ok, unii-s decupaţi, nu merg toamna, ceilalţi au toc de zece, merg doar la ocazii, şi de condus are două perechi deja, lasă pantofii… Nici cu pantofi nu merge.
Cred că totuşi am să o scot la plimbare. Îi dau o cafea, pe asta sigur n-o refuză, numai să nu fie expresso, dacă vreodată vă întâlniţi cu această persoană nu-i oferiţi expresso, îi e mereu frică să nu-i stea inima de la cafele atât de tari, deşi adevărul e că ea însăşi pune cinci linguriţe de cafea cu vârf la un ibric. O cafea la o terasă din Cişmigiu, undeva departe de porumbei, nu-i plac porumbeii. Şi am să stau de vorbă cu ea şi-am s-o întreb ce mai face, cum îi e pe dinăuntru, ce-i lipseşte şi cum se descurcă. N-o întreabă nimeni “Tu cum te descurci?”. Toată lumea zice “E fată deşteaptă, se descurcă ea”.
Blestemul fetelor deştepte şi independente, nu le crede nimeni că uneori n-au soluţie sau obosesc.
Azi am să stau două ore cu mine. Am să-mi iau o cafea şi-am să mă gândesc ce mai fac. Me time.
Voi când aţi stat ultima oară de vorbă cu voi înşivă? Când aţi făcut ceva frumos pentru voi înşivă? Când v-aţi dat voie să vă faceţi o bucurie, cât de mică?
Related Posts
Tags
Share This
Da, si stii ce facem de obicei: amanam. Eu, cel putin, o fac mereu; si sunt sigura ca si alte mame(+femei cu serviciu+sotii+aproape tot ce mai e nevoie) o fac. Nu acuma ca trebuie sa cumpar coperti pentru caiete, nu acuma ca ar fi bine sa pune niste lucruri la loc, nu acum ca am de lucru acel ceva care nu se mai termina, etc.
Foarte bun acest “me time”, din cand in cand; altfel parca uiti uneori cine esti. Chestie nociva si pentru tine si pentru ceilalti…
Citeam undeva, intr-o carte legata de relatii si de cresterea copiilor, ca ar trebui ca fiecare membru al familiei sa aiba parte de timp pentru sine, timp cu fiecare alt membru al familiei- mama+copil1, mama +copil n, tata+…, -precum si timp cu totii/in diferite combinatii…si stiu ca m-am intrebat cate ore ar trebui sa aiba o zi, iar noi cate resurse de suflet/creier/odihna sa avem, ca sa putem face asa…
Iti doresc un “me time” fructuos!!
E doar un plan, la cum se desfasoara dimineata asta e posibil sa raman cu el pe hartie.
Dar nu renunta la el, fa-ti un deadline daca trebuie, dar indeplineste-l.
Ca sa nu vina buba mare nici la cap nici in alte parti.
Experientia docet.
Il ascult pe Radu Lupu, nici o sansa sa ma tzacanesc 🙂
bun, bun 😀
Mai fata frumoasa, m-ai facut sa plang. Nici nu stiu de ce, dar poate ca stiu.
Iti multumesc. O sa ma gandesc cand o scot in oras pe doamna mea, sa vedem ce-i place, ca si a mea e capoasa si nu exista dupa ora sase:)
Te imbratisez
Nu plange, fa ceva frumos pentru tine.
Daca nu incepeai sa povestesti de pantofii cu toc, banuiam ca vrei sa ma scoti la aer…rezonez gandurilor tale..
chiar luni m-a intrebat sor’mea ce mai fac si i-am povestit ce mai face “mamalu’Mihnea”, “sotialu’Alex”, “angajatalu’Sefu”, de mine nu am stiut ce sa ii povestesc, cred ca am ramas intr-un colt si le admir pe cele descrise mai sus…azi nu imi e dor de mine fiindca sunt multumita asa, maine nu se stie, poate voi fi mai obosita, toropita, muncita
Daca ies din casa azi, opresc masina si-mi cumpar si-un ghiveci de-ala cu crizanteme multe si mici, la care jinduiesc de multa vreme…
ha!
Ieri, cand am fost la pensat, dupa mai bine de 2 luni…Am si uitat de cand:((
Oh! De ținut minte. Sau de recitit din când în când.
Foarte frumos, eu tocmai mi-am comandat tot felul de haine si accesorii desi o sa le port probabil din ianuarie cand ma intorc la servici.
Frumos!Have a good time! Ai exprimat bine sentimentul pe care il am si eu, desi nu sunt poate la fel de ocupata ca tine.E buna alegerea cu cafeaua si plimbarea, mai ales azi ca vad ca inca e o lumina frumoasa in Bucuresti;)
Si eu care credeam ca într-adevăr ai o prietena căreia vrei sa-i cumperi pantofi si voiam sa ma împrietenesc și eu cu tine:)
Of Ioana, nici macar mie nu apuc sa-mi cumpar pantofi.
Ah, iar m-ai păcălit! Mă gândeam puţin la Ale, ce-i drept!
Uite, o să fac ceva frumos pentru mine, acum că mi-a dat inima ghes. Am văzut eu un magazin-plafar în care am găsit o cremă de frumuseţe cu miros de flori de portocal: “Naturală sută la sută!”-a zâmbit vânzătoarea Dar eu n-am cumpărat-o, deşi mirosea divin. Mă duc acum!
ai fost?
Am fost, am cumpărat, m-am cremuit deja de trei ori! Deşi lotul ăsta nu miroase aşa de tare a flori de portocal. Iar azi, am pe birou trei buchete de crizanteme mici mărunte, alb cu auriu si mov cu auriu, îndesate într-o oală de pământ ars de culoarea aramei!
Să ştii că eu am făcut ceva pentru mine şi numai pentru mine, fără a părăsi apartamentul (că aş fi vrut mai mult, asta e altceva): m-am jucat. M-am jucat cu frunze, m-am jucat cu eşarfe, m-am jucat cu castane, cu lego, cu seminţe, şi iar cu frunze, şi iar cu eşarfe, preţ de un alfabet (mai puţin diacrticele). Fără să bag în ecuaţie pe nici o copilă. Ştiu că sună aiurea, dar pentru mine a fost un joc de creativitate extrem de benefic.
Iar când F merge la ora de balet, nu e cazul să mă reîntorc acasă pentru că trebuie să fiu prezentă, să o iau. Aşa că hoinăresc puţin prin oraş. Prima dată mi s-a părut ciudat, nu ştiam cum să merg, cum să-mi ţin braţele, poşeta – aa, mai am şi poşetă care nu mai e atârnată de unul din mânerele căruciorului :)) Dar m-am descurcat şi am ochit ceva frumos pentru mine şi numai pentru mine.