Rămas bun, clasa a III-a!
Anul acesta, din motive financiare și nu numai, am retras-o pe Irina de la after-school-ul la care își făcea temele date de Doamna cu… Doamna.
Am aflat pe pielea mea ce înseamnă să ai mult de scris. Am mai aflat că eram singura nebună care nu-i dădea voie copilului să șteargă cu picul și să scrie pe deasupra cu Frixion-ul, pentru că așa înțelesesem eu de la Doamna, că nu e voie. Și eu știu că dacă e o regulă instituită de oricine ar fi la butoane, apăi aia e regulă și se respectă. Am mai aflat că 4 ore de școală și trei ore de teme plus suplimentare sunt rețeta pentru excelență la toate materiile de studiu. Anul ăsta Irina n-a mai excelat la toate materiile, a excelat doar la unele dintre ele. La matematică s-a descurcat cel mai greu, a luat primul Suficient din viața ei și a tras din cauza acelui S din ianuarie până acum. Cu ore suplimentare cu tot, a ajuns la B apoi la -FB și s-a stabilizat, prin suspendarea orelor suplimentare, la B.
Nu sunt supărată. Sunt de părere că Irina merita B-ul, a muncit foarte mult pentru el și e al ei. Și al bunică-sii, care, prin februarie, când i-a văzut caietele însângerate, a luat problema în mâini și a bătut zilnic Bucureștiul, din Militari în Vatra Luminoasă, să facă temele cu Irina. Nu, la cât de mult are Irina de scris zilnic, încă nu e în stare să-și rezolve singură și bine temele. Poate pe undeva e și un pic de alint, poate e și presiunea foarte mare într-o clasă în care din 27 doar vreo patru n-au excelat la toate materiile, poate atât duce ea și cu asta am încheiat discuția despre performanțele ei școlare. A participat la puține concursuri anul ăsta, a luat două locuri doi și un loc trei la nu mai știu ce cangurași și a primit o medalie personalizată. O medalie pe care Doamna a comandat-o la un centru special, așa ca toți copiii să aibă una și să nu se simtă frustrați când alții primesc mai multe medalii decât ei. Medalia de 10 lei a Irinei a venit personalizată cu celălalt nume al ei, scrie pe ea Ioana în loc de Irina și asta a făcut-o să simtă că nu e ok, parcă n-ar fi vorba despre ea totuși. N-am comentat hotărârea Doamnei, după ce la prima ședință câteva dintre mămicile cu care mai schimbam două – trei vorbe mi-au atras atenția că discursul meu e agresiv și tonul meu e neplăcut, am hotărât să nu mai comentez nimic.
Se pare că e o greșeală să nu dai doi bani pe competitivitate și să nu împingi copilul să lucreze mai mult, să meargă la mai multe concursuri, să câștige cât mai multe diplome și 
medalii. Îmi asum greșeala, punând în balanță orele în care Irina a fost la aer și s-a mișcat. Până la urmă, nu e musai să fim toți rezolvitori de probleme. Mai trebuie să se ocupe cineva și de plantat copaci, de salvat delfini și de prezervarea calității apei. Ecologia, cred eu, e un domeniu de mare viitor. Medalia de 10 lei de la final e o amintire frumoasă din clasa a treia, chiar dacă pe ea scrie Ioana.
La festivitatea de premiere am văzut ce mult au crescut toți copiii. Băieții sunt foarte înalți iar fetele foarte grăbite să pară mai mari decât sunt. Vreo trei dintre ele erau fardate, presupun că de mamele lor. Nu discut alegerile personale ale nici unui părinte, eu m-am necăjit că Irinei i s-a părut că rochia cu buline e prea copilăroasă și n-a vrut să o îmbrace. A preferat un tricou și niște colanți, m-am luptat mult cu ea să își pună totuși pantaloni și nu colanți.
Am întrebat-o ce nu i-a plăcut anul ăsta la școală. Unitățile de măsură, mi-a zis. Și tabla înmulțirii. Deci, matematica.
Ce i-a plăcut? Carnavalul de astă iarnă, de la Crăciun. Și o lecție deschisă despre natură.
Ce a învățat Irina, de neprețuit anul ăsta, e să călărească.
Asta i se datorează Teodorei Bănduț, care a deschis porțile la Tărâmul Zmeilor și Mădălinei Burghelea, care a învățat-o să se țină în șa și lui Vlad Iacob, care a reușit să o ajute să treacă peste spaima galopului.
Pentru mine și Lia, Tărâmul Zmeilor a fost locul cu pisici și căței și păsări și flori și albine și pădure.
Mulțumesc, Teo, Mady și Vlad că Liei nu-i e frică de cai și de căței, că Irina îl iubește pe Rafael și îi e dor de locul ăla, promit să venim în curând și cu tati.
Nu există medalie pentru echitație, dar dacă ar exista, eu v-aș da medalia vouă, celor care le-ați dat copilelor mele ocazia să învețe să fie bune cu patrupedele.
Pentru Irina, care e un mănunchi de insecurități generate de faptul că nu e printre copiii populari, nu e la modă, nu are gadget-uri în ghiozdan și nici nu excelează la materiile formale, a-l conduce pe Rafa a fost un privilegiu și o lecție despre ea însăși.
O altă “materie” la care s-a străduit foarte tare a fost croitoria. N-am suficiente cuvinte să-i mulțumesc Gabrielei Crăciun pentru răbdare.
Sunt absolut bucuroasă că am putut să o duc la Atelierul de Croit Rochițe și sper din tot sufletul că măcar a prins gustul lucrului făcut de mâna ei.
Mulțumesc!
Ieri eram la volan când am găsit clipul ăsta, salvat de iphone în alt folder decât credeam eu. Și mi-au dat lacrimile. De mândrie și de fericire și de bucurie că uite, am câteva imagini mișcate din vara când Irina purta cu mândrie rochița făcută de ea. Vara când s-a lungit și s-a rotunjit și a început să fie mai mult domnișoară decât fetiță, chiar dacă nu și-a pierdut naivitățile și m-a anunțat că gata, nu mai are timp să creadă în zâne.
Sunt fericită că de mâine nu o mai duc pe Irina la școală. Că n-am să mă mai despart de ea la opt și zece, cu inima mică de supărarea ei că iar a întârziat. Îmi asum toate întârzierile ei de anul ăsta, mult mai puține decât anul trecut și mult mai scuzabile din punctul meu de vedere, al mamei cu doi copii din care unul mic suferă de anxietate de separare la ore foarte mici din zi. Și eu și Irina ne-am trezit la șase și ceva cam în fiecare zi, eu mai devreme, ea cu câteva minute după mine, ca să ajungem la fix la școală. Sunt fericită că anul ăsta nu am luat păduchi de la școală. Nici Irina, nici noi, nici familia extinsă. Nu râdeți, e o problemă gravă.
Sunt bucuroasă că nu va mai trebui să adun tot ce am de făcut până la ora 12. Ca să pot fi acolo la poarta școlii. Că voi avea vreme să îmi fac treburile pe îndelete, măcar până la toamnă. Și că vin zile frumoase, sper eu, pentru ambele mele fete.
Sunt în continuare dezamăgită, frustrată și nervoasă pe sistemul românesc de învățământ și mă bucur din tot sufletul că Irina pare să nu fi fost chiar făcută una cu pământul de acest an greu.
Am înțeles că a patra e moartea. Om vedea.
Related Posts
Tags
Share This
Felicitari, Irina – Ioana! Felicitari, Ada! Imi vine sa plang… noua programa introduce tabla inmultirii in clasa a II-a. Noi trecem a II-a.
“Sunt în continuare dezamăgită, frustrată și nervoasă pe sistemul românesc de învățământ și mă bucur din tot sufletul că Irina pare să nu fi fost chiar făcută una cu pământul de acest an greu.”
Stai sa treci prin noua programa cu Lia. Sistemul nostru de invatamant poate mai mult de atat!
Sfatul meu e sa incepeti din vara asta cu tabla inmultirii. Daca dai un search aici pe blog o sa gasesti niste linkuri. Nu exista insa alta metoda decat tocitul ca pe poezie, orice vi s-ar spune la scoala. Sper ca pana ajunge Lia la scoala sa se mai schimbe lucrurile. Bafta multa, intr-a doua aveti si evaluare.
Sa stii ca asta gandeam si eu in legatura cu tabla inmultirii. Redecoram camera copilului, ce sa facem?!
cartonase de la gama si jocuri pe site-ul bbc.
Dar nu plecati din tara? Am inteles eu gresit?
In Germania copiii invata in cls 1 sa adune si sa scada pana la 20. Apoi, in cls 2, primul semestru, invata + si – pana la 100. In semestrul 2 invata tabla inmultirii si impartirea, aproape simultam. Invata facand f.f.f. multe exercitii. Incep cu inmultirea cu 1, apoi cu 10, apoi cu 5, cu 2, 4, 3, 6, 8, 9 si 7. Stau pe fiecare inmultire cam 2 sapt. Si invata pana la urma. Coloreaza, aduna etc.
Va doresc vacanta placuta.
Carmen
Dureaza, e un proiect cu bataie lunga, deocamdata suntem aici si trebuie sa defilam cu ce avem.
Felicitari Irina si mami de Irina!
Silvia a terminat a 4-a acum, aici nu e niciun final ca in Ro…e doar o clasa cum e a 3-a de ex. Matematica e si of-ul Silviei, a muncit la mate mai mult si ea, dupa niste rezultate mai putin bune la teste, la inmultiri. Da, aici inca in a 4-a invata tabla inmultirii, desi incep in clasa a 2-a cu ea…incet, dar sigur :). Si mai “vad” un punct comun cu Irina, calaria. Silvia merge la calarie de un an jumate, e ceea ce asteapta cel mai mult, ziua cu ora jumate de calarie. Nimic nu o face mai fericita decat mirosul de cal, de balega, de grajd, sa ii ppe si mangaie, sa ii curete, sa le puna saua si apoi sa calareasca. Matematiciana sigur nu va fi, iar daca Irina o mosteneste pe mami si scrie la fel de frumos, mai conteaza? 😉
Eu mai am experienta surorii mari, care nici ea nu e matematiciana, mai are un an de liceu si a ales programul stiinte sociale, sectie media, cu toate staruintele mele sa faca ceva real, apoi uman…dar nu alegem noi, ei isi au drumul lor…
Vacanta frumoasa va doresc!
Multumim, Salmi. Voi sunteti intr-o tara normala la cap.
E adevarat Ada, dar cu Diana am trecut prin clasele 1-4 in Ro, deci stiu cum e…avea 11 ani cand am emigrat…
Si in plus, mai si citeste de rupe, spre deosebire de multi alti copii de virsta ei.
Bravo ei, sint convinsa ca a muncit mult, sper sa ajunga repede sa isi dea seama ca medaliile si diplomele astea nu inseamna nimic. Pentru ca sint convinsa ca pruncii astia cu excelent la toate materiile sint epuizati fiIc si psihic, felicitari voua ca parinti ca ati impins-o spre activitati relaxante. Astea o sa si le aminteasca peste ani, nu lipsa medaliilor.
Nu stiu daca e musai ca acesti copii care exceleaza la toate sa fie intr-adevar epuizati. E o fetita in clasa Irinei, clar cea mai buna la toate, are cele mai multe medalii si cele mai multe diplome. E foarte senina si copilaroasa, inteleg ca face si un sport de performanta, nu pare stressata, cred ca e pur si simplu extraordinar de inteligenta.
dar chiar sa fie 24 de copii super inteligenti intr-o singura clasa????
Felicitari Irina!Felicitari Ada!Sa aveti o vacanta placuta si linistita, dar, cu multe experiente bune sufletului vostru.
Multumim, Lizi, Doamne-ajuta!
nu e a 4-a moartea, adica nu vad de ce ar fi pt Irina.
pt Sofia a fost un pic pt ca a fost istoria, materie pe care nici pana in ziua de astazi nu a reusit sa o inteleaga.
La istorie a avut mereu B, intr-a 5-a pe primu 10, dar pe al doilea un 8 si un 9.
Asta e.
Pt noi a fost un an f greu din cauza de Ghe.Au facut o pregatitoare aproape cat o clasa 1, atata doar ca socotelile au fost doar pana la 31 si nu i-a invatat sa scrie de mana, in rest….toti citesc fraze, unii carti, numai el cuvinte si cu mare chin propozitii scurte.
A recunoscut doamna lor ca nu s-a jucat cu ei cum zicea programa :((
Poate ai tu o idee cum as putea sa il invat in vara asta sa i se lege literele in cap mai usor….eu n-am gasit decat situri in engleza 🙁
el are acum 6 ani si 9 luni. si zice ca la scoala e greu, foarte greu.
Sofiei i se pare mereu ffff usor, deci am experienta zero cu reversul medaliei…..
Habar nu am, poate doar citind mult cu voce tare si din carti dintr-alea in care printre cuvinte sunt amestecate si imagini.
Așa postări frumoase scrii la fiecare sfârșit de an, că uneori îmi doresc ca Irina să facă mai multe clase. 😀
‘Aide mai, Mara, ca nu doar la sfarsit de an scriu frumos.
Irina ta e o frumuseţe de copil şi pot să văd ce ochişori inteligenţi are, cu sau fără matematică sigur îşi va găsi drumul şi fără tone de diplome, ce e al ei e pus de-o parte, cum se spune. Zilele trecute m-am oripilat cînd o mamă a pus o poză cu fetiţa de 11 ani cu ochii roşii de plâns şi arătând o diplomă spre iPhone-ul mamei – mama a explicat că a plâns că nu a luat premiul I la respectivul concurs. Oare doar asta să fi fost? O prietenă bună tocmai s-a pensionat la 53 de ani pe caz de boli (grele şi complicate, cu operaţii şi sechele pe viaţă) după o viaţă ca economist, dar pasionată şi de literatură. Şi cu situaţie materială mai sus decât media de când se ştie. Mi-a spus că acum îi pare rău că toată viaţa a tras să fie de 10 (numără pe degete notele de nouă) şi să facă mereu mai mult şi mai mult, sub presiunea socială, bineînţeles. Ar vrea să se întoarcă-n timp să-şi trăiască viaţa altfel.
Aşa că …. Irina să-şi trăiască copilăria în continuare, că de restul sigur se va descurca, are multă iubire în jurul ei, asta e important! Şi ….. bravo, doamna mamă de Irina şi Lia!
Eu i-am spus mereu ca nota pe care o ia reflecta doar starea ei din ziua aceea. Doamna mi-a zis ca nu fac bine. Copilul trebuie sa fie ambitionat, copiilor le place competitia… Mbine. Eu i-am propus Irinei sa se compare doar cu ea insasi si sa intre in competitie cu ea. Nu stiu cat pricepe ce-i zic, ieri a fost o intreaga tragedie a propos de hainele in care se imbraca la serbare… Ceea ce numesc americanii “peer pressure” e imens si strivitor, asa.
Buna dimineata!
Citesc blogul acesta de cativa ani (nici nu mai stiu de cand, dar estimez ca din 2009) si este prima data cand nu ma pot abtine sa comentez.
Parerea mea in calitate de “non mama” deocamdata si in calitate de fost elev premiant pana in clasa a 12a, olimpic, participant la concursuri de poezii etc. este ca acestea nu prea te ajuta cu mult in viata de zi cu zi si mai ales la job, indiferent care ar fi acela (nu vorbesc de matematicieni sau oameni de stiinta). Lucrez de 7 ani (am varsta de 26 ani) si nu am apucat sa folosesc fractii, ecuatii, integrale cu tangente, contangente, sinus, cosinus niciodata pana acum. Inca astept ziua aceea cand imi vor fi utile :).
Am invatat tarziu sa merg pe bicicleta, am invatat pe la 20 ani sa inot, la fel si cu rolele/ patinele, am invatat in general tarziu sa fac anumite lucruri pe care trebuia sa le fi facut din copilarie dar pe care nu le-am facut pentru ca eram prea ocupata cu scoala. Sa mai spun ca m-am urcat prima data pe un cal anul trecut, la 25 ani? Maturizandu-ma am realizat ca ceea ce m-a impins sa aloc multe ore din viata scolii si temelor au fost de fapt presiunea pe care mi-au transmis-o (involuntar probabil) parintii de a castiga, de a fi cea mai buna si in egala masura cea venita din partea profesorilor (cam cum se intampla in scolile noastre azi cu medaliile se intampla mai demult cu coronita si diplomele). Poate ca daca cineva, chiar mama, mi-ar fi spus ca e ok sa ai si o nota de 8 sau 9 in clasa a 8a si nu e nevoie sa ai media generala 9,5 in liceu as fi crescut cu mai multa incredere in mine si as fi putut evita dezamagirea si suferinta complet inutile pe care le-am simtit cand nu am fost prima intr-un domeniu. Nu sunt in masura sa dau sfaturi sau recomandari unor parinti eu neavand copii insa mi se pare extraordinar de util pentru viitorul sau sa ii explici unui copil ca daca nu ia 10 sau FB la o anumita materie nu inseamna ca e incapabil si ca daca are mai putine medalii/coronite/diplome decat colegii viata nu ii este compromisa iremediabil. Ce cred ca mi-a folosit cel mai mult din toata perioada scoala-liceu? Cititul. Si ma bucur sa aud ca Irina citeste mult din initiativa proprie, ca citeste cu placere. Cu siguranta isi va multumi singura mai tarziu pentru asta.
Asadar, cred ca viitoarele generatii ar fi mai fericite si mai echilibrate emotional daca nu le-am impinge sa concureze atat, daca nu le-am insufla teama de a pierde in loc de a le arata cum sa se ridice de jos atunci cand cad.
Pentru felul tau de a gandi si pentru felul in care scrii despre Irina si scoala romaneasca folosesc un cuvant drag tie: chapeau!
Vacanta placuta fara teme!
Cu drag,
Cristina
Multumesc, Cristina, imi confirmi ceea ce imi spunea si mie instinctul. Ca acum e vremea de role si de bicicleta si de caluti si de inot si de toate lucrurile astea asa importante, pe care n-o sa mai aiba vreme sa le invete mai incolo, sau le va invata mai greu.
Nu, nu, chiar nu e clasa a patra atât de dificilă.
Dificilă mi se pare mie competiția aceasta prin care trebuie să treacă copiii claselor de ”tradițional”, competiție impusă de cadrele didactice în primul rând, apoi de către o serie de părinți. Anul acesta aș concluziona că oricum a fost mai bine din punctul de vedere al concursurilor extrașcolare. Noi trecem clasa a cincea și sper să fie mai bine. Ceea ce vă doresc și vouă!
Vacanță plăcută!
Daniela, si voua vacanta placuta! Si gimnaziu usor:)
Irina e mult prea vie (asemenea imi par si celelalte domnite ale familiei) pentru ca urmatoarea clasa (sau oricare) sa fie moartea 🙂
Vacanta placuta!
Va imbratisam pe toate trei! A noastra fata a terminat a II-a. Fara prea multe concursuri la activ, implicit fara medalii la gat la serbarea de ieri. Dar a fost singura care a cantat la pian in fata tuturor:) Din noiembrie a stat singura acasa, de la ora 12, s-a jucat ENORM de mult, si-a facut lectii singura, mai impinsa de la spate, mai din proprie initiativa.
Din cate am inteles eu, clasa a III-a este cea mai incarcata, a IV-a vine cu presiunea examenului de final si aprofundeaza multe chestii din anul anterior.
nu am mai poposit demult pe aici (cam de la articolul despre medalii) sa asist la joaca voastra serioasa de-a viata. constat ca ati crescut si voi, ca Irina e mare, ca Lia e si ea o fetita de acum.
si mi-am amintit, citind, de ce va iubesc si te admir asa de mult: pentru ca spui lucrurilor pe nume. pentru ca m-am regasit de multe ori in cele scrise de tine cu naturalete si nu m-am mai simtit nici eu altfel decat normal citindu-te pe tine si comentariile celor ce vin si revin aici.
ca o fata ce a stat toata copilaria cu nasul in carti si calcule matematice din culegeri iar acum, la maturitate, se chinuie sa invete sa mearga cu bicicleta regretand ca nu stie inota, calari, escalada un munte sau monta un cort, privesc la copilul meu si imi doresc sa le faca pe toate la timpul lor. asa ca, asemeni tie spun: copilaria e pentru copilarit si joaca. competitia, stresul si dead line urile sa vina mai tarziu in viata.
multe ar mai fi de spus. dar cred ca se vor tot spune. suntem o mana de mamici care gandim altfel, care vrem altfel, care spunem din ce in ce mai vehement ca schimbarea trebuie sa apara. o cer copiii nostri si o cere sanatatea lor fizica si mentala.
imbratisari si vacanta frumoasa, de poveste va doresc!
Incepusem mai de mult sa scriu comentariul asta si am uitat.
In Romania e isterie nationala cu matematica – invatata (prea) mult si (prost) nu tocmai bine. Ma uitam pe Hotnews, e ditamai serialul cu olimpicii la matematica – foarte bine, sa ne traiasca,sa ne mandrim cu ei. Nicio vorba despre copiii care exceleaza la fizica (o materie extrem de frumoasa si vizuala), chimie (la fel), biologie (cine suntem? de unde venim?), istorie sau literatura.
Multi au senzatia ca gata, daca fac mecanic niste probleme la matematica, or sa “reuseasca” in viata- orice ar insemna reusitul asta.
Matematica e o chestie buna, te ajuta sa iti structurezi gandirea. Dar la fel de important e sa vorbesti si sa scrii corect in primul rand romaneste, sa vorbesti fluent o limba straina, sa plantezi o floare si sa canti la chiatara (ca la pian, multi isi trimit copiii- talentati sau nu- inca de la trei ani- gluma amara), sa te comporti firesc in societate si sa conduci in siguranta o masina. Multe din astea nu se invata la scoala si e pacat.
Fiecare om are inclinatiile lui – si vad din ce in ce mai mult cum sistemul il cam calca pe copil pe inclinatiile native, parca pe vremuri nu era asa mare incrancenarea, sau nu din clasele atat de mici. Nu e ok. Unii sunt excelenti pe partea umanista, altii sunt programatori, unii sunt avocati, altii cercetatori in istorie. Diversitatea ne face mai frumosi si mai performanti, ca specie. Si ca oameni 🙂
No, daca e sa ne luam dupa invatatoarea noastra, clasa a 4-a e usoara fata de clasa a 3-a. Ca n-ar mai avea lucruri noi de invatat ci doar de aprofundat lucrurile invatate in clasa a 3-a. Om vedea!
Ce stiu sigur este ca in clasele astea ar trebui sa invete sa-si puna intrebari, sa aibe incredere in judecata lor si sa nu se opreasca atunci cand gresesc.
Cred ca ai acoperita partea asta acasa.
Despre tabla inmultirii – si eu am invatat-o tot in clasa a 2-a si tot repetand-o ca pe o poezie. Dupa ce intelegi ce reprezinta, o inveti pe de rost ca sa iti fie usor si sa nu aduni in nestire.
Daca n-ai retinut toate inmultirile nu te panichezi – iei cea mai apropiata inmultire pe care o retii si mai aduni pana ajungi la ce iti trebuie.
Apropo de matematica, am vazut odata o ora de matematica in care tot ce faceau oamenii aia era sa reprezinte numere – ca suma de alte numere, ca produs de alte numere, ca insiruire de liniute si cerculete – fiecare isi prezenta reprezentarea lui si o explica. Important e ca mintea sa asimileze conceptul abstract si sa se joace cu el.
M-am lungit.
Vacanta placuta!
(peer pressure e intr-adevar enorm si foarte greu de suportat)