Război în nișă
Blogurile despre creșterea copiilor sunt o nișă. O nișă foarte strâmtă, populată cu mult umor, inteligență, soluții surprinzătoare, povești de succes, fotografii extraordinare, articole documentate și multe, multe experiențe personale. Dar în aceeași nișă bolborosesc multă prostie, autosuficiență, credința nestrămutată în propriile cunoștințe, fanatism și nici o urmă de îndoială, răutate în stare pură și disponibilitatea de a face mult, mult rău.
Războaiele în această nișă sunt furtuni grozave, ce se sparg în talazuri uriașe de marginile câte unei cești cu cafea (de multe ori decofeinizată).
Eu când nu știu ceva și vreau să aflu, întreb. Nu mi-e rușine să întreb sau să cer ajutor, nu cred că dețin adevăruri absolute, n-am idei preconcepute, nu pornesc de la gândul că x e mai tânără decât mine și e mamă de numai nouă luni, sigur știu eu mai bine decât ea sau cel puțin așa ar trebui. Dar am o problemă cu sfaturile prietenești, servite cu polonicul din prea multă iubire, în numele unui bine universal, sfaturi care nu-mi priesc, nu-mi trebuie, nu mi le doresc.
Mă tem de ziua în care mamele activiste vor institui poliția laptelui, care va merge din casă în casă pentru a detecta acele lăuze care nu fac totul pentru a-și alăpta bebelușii. Mă tem de ziua în care la înscrierea la grădiniță, mamele vor trebui să completeze o nouă rubrică în formulare: alăptat exclusiv sau hrănit cu lapte praf. Mă tem că în curând nu va mai fi de-ajuns că ne-am alăptat copiii trei luni, nouă luni, un an, ci va trebui să-i alăptăm până când ei, zeii noștri personali, vor decide că “e gata, mamă, m-ai alăptat destul.” Mă tem că se vor instala aparate de măsurat intensitatea și durata plânsului bebelușilor. Mă tem că am să mă trezesc într-o zi într-o lume absurdă în care persoane străine mie și familiei mele, camuflate în cunoștințe apropiate se vor instala pe canapeaua mea și mă vor pune la punct, mă vor învăța ele ce am de făcut pentru binele copiilor mei, pentru că ele știu mai bine decât mine și alegerile mele le privesc direct, pentru că pampersii mei le poluează planeta lor și copiii mei hrăniți cu lapte praf sau nealăptați în public aglomerează sălile de așteptare ale medicilor de familie la care merg și ele cu copiii lor. Dar stați, asta deja s-a întâmplat!
Nu sunt o susținătoare înfocată a alăptării. Dar îmi alăptez copilul, pentru că știu că asta îi face bine, chit că-s moartă de oboseală. Dacă tu, dragă cititoare, nu poți să-ți alăptezi copilul și crezi că eu te-aș putea ajuta, cheamă-mă și am să vin. Știu să-ți povestesc despre desfundarea canalelor, despre ceaiuri și lichide, despre perne de alăptare, despre poziții propice, despre cât de des și cât de mult trebuie să încerci să alăptezi, despre cum să scapi de mastită și cum s-o eviți, dețin informații. Informații care sunt verificate pe pielea mea și a copiilor mei. Dar n-am să deschid gura decât dacă mă întrebi. Dacă nu, tac, îmi văd de ale mele, cine sunt eu să vorbesc? N-am să mă dau exemplu, n-am să-ți spun că dacă eu pot, poți și tu, n-am să insist că alăptatul e ceva natural. N-am să te bat la cap până n-o să mai ai aer, n-am să te fac să plângi de ciudă și de furie, n-am să te fac să te simți mică și neputincioasă. Dacă nu poți, nu poți.
Nu mă deranjează alăptatul în public. Dar nici nu mi se pare un drept al cuiva, după cum nici nudismul nu mi se pare o expresie a libertății. Uneori alăptatul în public este necesar, n-ai încotro, ce poți face, n-o să lași copilul să moară de foame. Dar există eșarfe, după cum există costume de baie. Există bluze speciale și un simț al discreției. Și dacă n-am fost împreună la Vama Veche și nu ne-am scăldat cu toții dezbrăcați în mare, dacă bebelușul tău are peste 18 luni și poate servi o bucățică de măr în loc de un sân la mine în sufragerie, te rog, nu te dezbrăca în fața soțului meu, mă deranjează și nu sunt de acord cu asta, chiar dacă nu-ți spun răspicat în față că eu nu sunt de acord cu ce faci tu. Aș putea să-ți las un pic de intimitate ție și bebelușului tău, invitându-te în altă cameră, chit că nu mai înțeleg a cui e nevoia de a alăpta un copil peste doi ani. Da, peste 12 luni pentru mine sunt copii, nu mai sunt bebeluși. Au un an și o lună, doi ani și cinci luni, nu 29 de luni, eu cred că de la cum gândim despre ei pornește problema. Sunt copii.
Nu-mi place să aud copiii plângând neconsolați. Dar plânsul face parte din viață, oricât aș încerca eu să-i feresc de tristețe, copiii mei sunt triști uneori, sunt frustrați, sunt dezamăgiți și supărați, au plâns și or să mai plângă, cu siguranță. Dacă nu ești de acord cu asta, dar nu ți-am cerut părerea, e ok să taci. Nu te omoară dacă taci. A, sigur, dacă dintr-o întâmplare nefericită constați că am înnebunit și dau Romergan copilului sau ceai de mac, ori poate îi înmoi un colț de scutec în whiskey sau palincă pentru a-i alina durerile de dinți, înainte de a spune lumii că mă-nvârt în cercul ne-nvățării unor lecții cosmice, uită-te-n oglindă și amintește-ți, chiar n-ai făcut niciodată nimic de care să te îndoiești? Și dacă ai făcut, din nou, e ok să taci. Ca părinte, e ok să greșești. Ca părinte nu datorezi nimănui socoteală, e totul între tine și copilul tău și dacă ai greșit, sigur vei plăti, doar suntem experți în a ne judeca părinții, în a le scoate pe nas erorile de educație, în a le explica pe un ton doct ce și cât și când au greșit cu noi.
Copiii trebuie să roadă, să mestece, să găsească metode de consolare și rezolvări ale problemelor, ieșiri din situații și împrejurări.
Copiii trebuie să fie luați în brațe. Să fie mângâiați, să fie ținuți la pieptul mamei, să fie atinși, să simtă căldura, da, trebuie, nu se răsfață, e ok, iubiți-i. Dar lăsați-i să și umble, să-nvețe să se ridice de pe jos, să se târască, să se țină cu mâinile de gratii, lăsați-i pe mâna fraților mai mari, dați-le ocazia să crească liberi, lăsați-le un colț al lor și ocazia de a rumega tot ce li s-a întâmplat peste zi, nu-i sufocați, nu vi-i coaseți de trupuri, oricum vă sunt cusuți de inimă și acolo vor rămâne mult, mult timp. Nu, dacă-i lăsați să umble în picioarele goale prin nisip prin parcuri și să se târască pe jos pe covoarele celor în ale căror case intrați, din punctul meu de vedere nu-nseamnă că le lăsați libertate sau că sunteți părinți relaxați. Dar n-am să-mi dau cu părerea, pentru că e treaba voastră ce faceți. Am să-mi văd de copiii mei și-am să vă las să vă vedeți de ai voștri.
Nu uitați, toți copiii cresc. Toți or să plece de-acasă. Mai întâi la grădiniță, apoi la școală, apoi la casele lor, cu nevestele și soții lor, care s-ar putea să nu fie fericiți mâncând hrișcă și quinoa râșnite în casă, care e posibil să-i seducă definitiv cu o pătrățică de ciocolată sau cu o clătită scăldată în Finetti, până la urmă veți pierde controlul, oricât nu vă place asta și de vină pentru eșecurile lor, pentru neîmplinirile lor, veți fi tot voi, așa cum vom fi și noi, indiferent de câte ori v-ați trezit pe noapte, indiferent până la câte zeci de luni le-ați oferit sânul, oricât v-ați sacrifica azi, oricât de atent i-ați crește, lumea o să-i înghită. A, nu vă place lumea în care trăiți, vă sufocă încălzirea globală și violența din programele pentru copii, nu vă mulțumește desertul de la grădiniță și vă e teamă de melamina din laptele praf, de chimicalele din detergenți și de poluarea din aer, atunci ok, e dreptul vostru să îmbrățișați orice formă de downshifting vă mulțumește. Puteți trăi în sate eco, puteți să vă alăturați comunităților Amish, puteți să vă construiți propriile enclave de normalitate, așa cum înțelegeți voi normalitatea.
Doar nu-mi băgați mie pe gât normalitatea voastră, pentru că e posibil să n-aibă loc. Și dacă nu vă place ce scriu ori ce gândesc, dacă felul în care eu îmi cresc copiii nu vi se pare potrivit pentru ai voștri, dacă soluțiile și metodele mele nu sunt bune, puteți oricând să nu mai citiți. E ok, nu mă supăr, e o lume liberă și bloguri despre parenting sunt mii. Țineți minte, însă, că unde e multă minte e și multă prostie și nimic nu e mai periculos decât un om care e și rău și prost. El e acela care se va înrola de bunăvoie în poliția laptelui. Cea de care mă tem eu.
Related Posts
Tags
Share This
Chapeau bas!
Mi-a mers la suflet. Mersi!
Bună dimineața! Aha, la mine-i dimineață pentru că de abia m-am trezit și copilul mi-e la maică-mea, se joacă pe calculator 😀
Nu-ți mai face atâtea griji. Și mie îmi place fooarte mult ciocolata. Și eu m-am îngrășat. Și eu…. și eu….
🙂
ca de obicei sunt de acord si nu sunt de acord 🙂 dar te admir pentru ca spui ce crezi.
Foarte bun! De pus in rama de bun si de recitit de cate ori presiunea devine prea mare!
Absolut grozav. Mi-ai atins sufletul.
mie mi-ai facut f rau cu postarea asta, dar multumesc ca mi-ai deschis pchii si am aflat ca sunt rea si proasta si-mi sufoc copiii.
F folositor pt o mama care nu stie cat o sa mai apuce sa-i creasca.
Sabina, nu despre tine vorbeam, daca aveam ceva sa-ti spun iti spuneam personal. In plus, cand ceea ce mi-ai zis a fost in dezacord cu ce cred eu, am raspuns punctual. In acest context, argumentul tau nu este valid. Imi pare rau daca ti-am facut rau, daca voiam sa-ti spun tie ca esti rea si proasta, crede-ma, n-as fi ezitat, ca am numarul tau. Nu esti rea si proasta, poate esti infocata sustinatoare a alaptatului, e alegerea ta si n-o contest. Contest graba in a pune la zid tabara cealalta. Cer moderatie si respectarea dreptului meu de a-mi creste copiii cum cred.
pai sper asa sa fie. da mie tot mi-a venit sa plang de-aiurea.
in alta ordine de idei, cand copiii acestor mamici de care ti-e „teama” ca vor construi viitorul SS vor creste, nici ele nu vor mai scrie despre alaptat si quinoa. copii mici probleme mici, copii mari probleme mari.
cred ca am sa scriu si un post pe blog despre ce cred eu ca sta in spatele acestor asa zise razboaie.
hai ca acuma rad (da, sunt labila psihic, e cortizonu si nature artistica :D)
io zic sa-mi dai mai bine SMS daca iti vine sa-mi zici d-astea 😀
:)))))))))))
Ma invart ca cititor prin blogosfera mamicilor de vreo 5 ani de cand a aparut no 1 in viata noastra. Intai forumuri, apoi bloguri, putine ca nu-i mult timp. Dar de mult n-am mai citit ceva atat de pe sufletul meu ca postul asta. Mersi Ada!
am citi cu sufletul la gura… Ma regasesc prin descrierile tale (dar nu ma consider activista :)) … asa ca-i mai rau pentru mine 😀 ) … si voi face tot ce imi sta in putinta sa invat sa mai si tac.
Esti suparata, si e normal… dar totusi, de ce lasi strainii sa strice echilibrul (sa-i zic zen?) din familia ta?? Ma asteptam , ca tu, mai presus de multe alte persoane, sa cunosti adevarata valoare a acestui echilibru si sa nu il mai lasi afectat atat de usor. 🙂
Ada, ba eu cred ca e foarte bine ca reactionezi, nu, tacutul din gura cind te calca cititorii pe coada nu e elegant. E spatiul tau, locul in care ceilalti sint musafiri. Ai tot dreptul sa iti ceri dreptul la suparare, la protest, la sinceritate!
Te imbratisez, ai doua fete minunate si esti cea mai buna pe mama pe care fiecare dintre ele ar fi putut-o avea!
Ai dreptate, Ada.
Eu n-am inteles de unde a pornit asta (daca are vreun subiect anume sau de-a lungul timpului), dar mi-a placut! Muuult adevar absolut! Pe sufletul meu … ca de obicei!
Extraordinara postare, coc si eu de mult una dar pe alta tema. Eu sunt pe principiul “live and let live”. Fa cum vrei dar nu-mi baga mie pe gat parerile tale. Despre chestia cu alaptatul, no comment, cu o singura mentiune: in fisa de gradinita a Elizei exista mentiunea: “alimentata natural pana la”. Deci cred ca incet, incet, se instaureaza si politia alaptatului.
Si eu imi amintesc ca am completat ceva de genul… la Iris, deci e de cel putin vreo 4 ani chestia asta.
Foarte fain articolul!
Ca de obicei foarte bine punctat: toti copiii cresc, intr-un fel sau altul si toti or sa plece de acasa, sa-si faca familiile lor, vietile lor. Nu cred ca detine nimeni adevarul absolut despre ce copil va creste mai bine, mai sanatos, mai frumos, mai independent, mai fara sechele, mai…, mai…, pur si simplu eu nu consider ca exista o “reteta” universal valabila de crestere a copiilor, fiecare mama ar trebui sa faca cum simte si cum considera ca e mai bine pentru ea ca femeie, pentru copil si pentru intreaga familie (sot, alti copii).
si eu sustin libertatea de expresie, bine ca ai scris ce simteai, dar de ce atata amaraciune? de ce sa te supere asa de tare incat sa iti consumi energie si timp sa scrii despre asta pe bloguri? inteleg ca totul pleaca de la mame-amice-prietene de-ale tale, de ce nu poti atunci sa rezolvi conflictul asta cu ele personal? nu de alta, dar te consuma si mai si scriind aici si primind comentarii diverse. ma gandesc la nervii tai, zic. si eu ma aflu undeva la mijloc si e tare confuza si starea asta.
Mi-a mers la suflet. Tot ceea ce ai scris este ceea ce gandesc si eu. Multumesc, Ada. Mama si sotie esti, sora si prietena esti. Ma intreb daca esti si nasa. Asa sum esti tu sunt nasele in mintea mea. Sunt multe calitati pe care nu le enumar dar tu le ai pe toate.
ai uitat fenobarbitalul. de fapt asta cred ca e problema. extremismul. daca nu e quinoa, atunci e fenobarbital. ceea ce nu e real
Mi se pare discriminare sa apara,in fisa de la gradinita, daca a fost, sau nu, alaptat natural. E chestie de alegere sau de a putea, fizic, sa alaptezi. Nu este normal ceea ce se intampla.
Ai dreptate, Ada! E tare greu sa-i faci pe unii sa nu-ti inunde creierul cu adevarurile lor absolute, mai cu seama cand e vorba de cum se cresc copiii. Si e si mai greu daca e vorba de persoane de care te leaga oaresce amicitie…
Pana la urma, tot ce consideram noi ca e ok vom face, in calitate de mame, indiferent de parerile altora. Solutia e sa ramanem reci la aceasta cicaleala.
Sunt total de acord cu tine. Nu ştiu şi nici nu mă interesează cine te-a supărat atât de tare de ai scris acest post. Este treaba ta şi la capitolul acesta am să tac.
Ca şi tine, nu vreau să primesc sfaturi nesolicitate şi le trimit “la plimbare” – mental – pe cele care, în parc sau oriunde altundeva se trezesc să îmi spună să fac aşa sau aşa cu copilul meu. Aşa cum ai mei au greşit cu mine, aşa voi greşi şi eu cu copilul meu, la fel şi copilul meu va greşi cu al lui. Nu sutem perfecţi, oricât ne-am dori, nu putem face lumea după chipul şi asemănarea noastră, nu trebuie să aruncăm cu pietre în cei care fac altfel decât noi.
Eu nu am alăptat mai mult de 3 luni. Nu am mai avut lapte şi nici nu am reuşit să mai “produc”. Am plâns şi sufăr în continuare din cauza asta, dar asta nu înseamnă că trebuie să fiu pusă la zid că am crescut copilul cu LP. Mi se pare normal să îţi alăptezi copilul cât mai mult, şi, vorba ta, atunci când copilul e suficient de mare să pape ceva, poţi amâna alăptatul pentru acasă, dacă eşti într-un loc public, sau te poţi retrage, ori poţi face asta discret. Nu îţi ridică nimeni statuie, copilul tău nu va fi mai deştept şi mai ferit de necazuri dacă tu, mama lui, îţi reverşi ţâţa ostentativ în public şi i-o îndeşi copilului în gură. Nu am absolut nimic cu cele care alăptează în public. Ba chiar le admir. Dar numai pe cele care o fac cu bun simţ, şi nu, aşa cum am spus mai sus, ostentativ.
Cât despre tăvălitul pe jos pe covoare sau pe nisip, mereu am pornirea să o opresc pe fii-mea din a face aceste lucruri. Apoi îmi aduc aminte de mine cum mă jucam pe lângă mormane de gunoi, cum mâncam câte ceva cu mâna murdară şi nu am murit. Ba, culmea, mai trăiesc! Deci nu se moare de la tăvălitul pe jos, ori prin nisip. Normal, că nu îţi laşi copilul să stea în rahaţii de câine sau să bage în gură mizeriile din parcuri, dar nici să îl cerţi/baţi că s-a murdărit puţin pe haine sau pe încălţăminte de la nisip…
Oricum, ideea e că nu ai de ce să îţi baţi capul cu cei care vor să facă din tine o copie a lor. Fiecare trăieşte cum vrea, face ce vrea, DAR să nu-i afecteze pe cei din jur. Părerea mea. Şi nu contează dacă sunteţi de acord cu mine sua nu. Fiecare gândeşte/acţionează după cum îl taie capul. Tot el va suporta şi consecinţele (normal aşa ar trebui)
ai scris foarte potrivit pentru ceea ce simt de cand sunt mama. noroc ca esti atat de desteapta sa stii ca acea cale nu e singura cale. si e bine ca vorbesti despre moderatie in toate. nu inteleg de ce acest text este luat personal, mi se pare o consecinta fireasca a celor ce se petrec in blogosfera de ani incoace. imi amintesc o scena dintre primele luni de viata ale olgai, cand o amica m-a sunat si am raspuns mai greu la telefon. ”a, alaptai”, a spus ea cu o voce plina de intelegere. ”nu, spalam vase. eu nu alaptez”, am raspuns. a urmat o pauza lunga si penibila. ”a, tu nu alaptezi”, a sunat replica rece si plina de lehamite. aia cred ca era politia laptelui 😀
Eu nu te citeam, dar mi-ai captat atentia. Si mi-a placut la nebunie.
Cresc si eu copii si m-am trezit mereu cu sfaturi pe care nu le-am cerut. Nu am pretins niciodata ca detin adevarul absolut, dar pot pretinde ca incerc macar sa fac ce e mai bine pentru copiii mei, sa fiu atenta la nevoile lor, sa nu ma stresez daca s-a murdarit cumva la joaca sau mancand ceva.
Am recunoscut mereu ca nu sunt o mama perfecta, normalitatea mea nu e automat si normalitatea altora. Nu sunt nici macar o fiica, o sora sau o sotie perfecta…
Si stiu si ca am fost, dupa unii, mama denaturata ca nu mi-am alaptat fiul decat pana la o luna, pe cea mijocie pana la 5 luni, ca apoi am inceput serviciul si ca acum o rasfat prea mult pe mezina, alaptata pana la 2 ani si lipita de mine…
So, draga mea, te inteleg si cred ca pana la postarea asta s-au acumulat multe frustrari si multe bobarnace luate.
M-a uns la suflet faptul ce ai scris şi îmi place să citesc ceva adevărat, dar care respectă libertatea celuilalt! Adică eu cred că libertatea fiecăruia merge până la limita libertăţii celuilat. Când e încălcată, trecem deja la altceva ….
Nu sunt mamă încă, dar fratele meu s-a născut când aveam 11 ani şi am fost martoră la creşterea lui + babysitter şi babysitter de drag la cei doi copii ai sorei mele, în plus – îmi plac copiii. Citesc uneori bloguri ale prietenelor cu copii.
Adică am învăţat din ce am văzut că nu există reţete de crescut copilul care sunt general şi absolut valabile şi care pot fi impuse. Dar că orice copil are nevoie de nişte limite puse de părinţi, din şi cu dragoste, sunt total convinsă.
Aporopo de cum e înţeleasă libertatea TOTALĂ a copiilor, vreau să-ţi dau un exemplu extrem, dar real – avem un prieten de familie care, cu toate că era ortodox , pentru că devenise şi zen nu şi-a botezat copiii, să-i lase să-şi aleagă religia. Când copiii au ajuns pe la 25-26 de ani, amândoi cu facultate şi cu job-uri bune, adică pe picioarele lor, i-au reproşat tatălui că nu i-a botezat şi nu le-a dat o religie pentru că i-a fost ruşine cu ei. Tatăl e şocat … el a vrut să-i elibereze de ortodoxie şi să-i lase să aleagă!
Pe scurt, ce cred eu – copilul trebuie crescut cu dragoste, dar şi cu respect de ceilalţi – libertatea presupune limite, altfel ajungem la anarhie.
Doamne, cata incrancenare. Nu ai obosit? Ma intreb unde vrei sa ajungi.
te pup cu foc, Ada! Mi-a mers la casa sufletului postarea ta, desi eu nu am nici blog si sunt o mamica mai ”batrana” care si-a crescut singura, singurica copilul si cum m-a dus capul si, nu ca ma laud, dar am un baiat grozav!
Eu chiar as avea nevoie de un sfat. Cum sa fac mai mult laptic pt bebelina mea de aproape 3 luni. Beau ceai de anason,chimen,fenicul, mananc destul, ma odihnesc destul dar totusi secretia lactata a scazut considerabil, de la 900 ml cat aveam daca mai scot 160 ml. Daca poti sa ma ajuti cu un sfat eu il accept cu cea mai mare placere. La san bebe nu vrea, daca suge 50 ml si adorme, asa ca am hotarat sa ma mulg si sa ii dau din biberon. Multumesc mult.
Ralucutza, daca ai nevoie de ajutor si suport, te sfatuiesc sa o contactezi pe Roxana Dudus, este consultant acreditat La Leche League in Romania, si numai eu stiu direct si personal cel putin trei persoane care mi-au cerut mie ajutorul initial pe care le-am directionat spre ea, si care au reusit sa isi rezolve probleme cu ajutorul ei. Cel mai bine este sa ai parte de niste sfaturi autorizate, adaptate problemei tale, iar Roxana iti va oferi consultanta de care ai nevoie si sustinerea necesara.
Pe Roxana o gasesti aici: http://atasatlasanulmamei.blogspot.com/ sau la adresa : laptematern @ yahoo . com.
Ada, sper ca nu te deranjeaza ca am dat linkul Roxanei.
Raluca, mie mi-a mers foarte bine cu un ceai de la Plafar numit Lactovit. Revin!
Ralucutza, am mai pus un comentariu pentru tine, dar vad ca nu am mai reusit sa il si postez. Vroiam sa iti spun ca daca ai nevoie de ajutor si suport in reluarea lactatiei, o poti contacta pe Roxana Dudus. Ea este consultant acreditat La Leche League si iti poate oferi tot suportul informational si tot ajutorul de care ai nevoie.
Daca o cauti pe google, o vei gasi imediat. Nu dau link catre ea, ca am senzatia ca de-aia nici nu mi-a aparut raspunsul, stiu ca blogul Adei e bine pazit 🙂
Altfel, poti incerca : Galactogil, capsulele de la Motherlove, semintele de canepa de la Canah, laptele de lactatie de la Teekanne. Mie toate astea mi-au folosit si am reactionat rapid la ele, mai ales la Galactogil si la Motherlove. Bafta multa!
Ralucuta, e bine si cu 50 de ml si adoarme. Dupa ce se trezeste ii mai dai. Samd. E cea mai eficienta si verificata metoda sa creasca productia de lapte, cerere si oferta. Sanul e stimulat de o mie de ori mai bine de bebelina decat de pompa.
da eu nu stiu de unde stii tu ca suge doar 50 de ml. daca e cumva dupa metoda cantarului, vreau sa povestesc ca la cantarul meu arata mai putin cu 70 de grame DUPA supt, era sa innebunesc, am facut ditai depresia, asa ca am renuntat la metoda cantarului.
mai ajuta la productia de lapte si curmalele. Pe sora mea a ajutat-o Galafor. Pe mine Galactogil.
Eu nu vad razboiul asta de care vorbesti tu… Nu inteleg nici de ce s-a simtit Sabina cu musca pe caciula. Unde e problema?
eu vad razboiul, l-am simtit pe propria piele si nu cred ca am sa-l uit any time soon. de aceea, eu apreciez ca Ada si-a rupt putin din timpul ei, care, iarasi, stim cu toatele ca nu are cum sa fie mult, ca sa scrie cu claritate si bun simt ceea ce eu, de exemplu, nu stiu sa spun decat la modul coleric. deci, na, jos palaria Ada, nu zic asta pentru ca-s in “tabara” ta, ci pentru ca admir sincer si din suflet pozitia ta echilibrata si mana de ajutor intinsa mamelor care te citesc si pentru care nu “vorbesc” asa multe voci. nisa nisei, daca vrei.
Cookie, stiu despre ce vorbesti, ca am fost printre cele care am condamnat in scris si public ceea ce ti s-a intamplat. Spun ca nu vad unde e razboiul pentru ca nu am vazut pe vreun blog sau in alta parte vreo postare care sa o atace pe Ada sau ceea ce zice ea.
pai poate nici nu trebuie sa fie pe bloguri
ah, pai eu am inteles ca ada scria despre starea de fapt, nu despre o treaba punctuala. gresesc? si da, stiu ca stii, i remember si lucrurile bune sa stii;)
pai cum, bogdana, insasi postarea ta, cu articolul dintr-un cetatean care se citeaza pe el insusi si care spune ca laptele praf duce la cresterea numarului crimelor face parte din ce zice ada. how tu win? de ce sa castigi? ce sa castigi? zice cineva ca nu e bine sa alaptezi?
Partea urata e ca nu a fost deloc publica, ci o intalnire intima, amicala care uite asa a ajuns pe bloguri. Asta mi se pare urat. In rest, putem sau nu sa fim de acord unele cu celelate, dar nu cred ca e cazul de vreun razbel. Mai degraba ne unim fortele si invatam reciproc cum sa fim mai echilibrate cu copiii si famillie noastre, eu una asta imi doresc pt mine.
delia- dar tu de unde stii atatea detalii despre o intalnire intima si amicala :))) si mie mi s-a parut la fel de urat cand am citit prima postare, in alta parte pe tema….
Maria, am citit printre randuri ambele postari si comentarii si nu e f greu sa te prinzi.
si atunci, daca tot e urat, de ce sa nu ii reprosam celui care a inceput? cu atit mai mult cu cat aici se vorbeste despre discutii generale, culmea. nu despre acea discutie particularizata si facuta publica
Sunt siderata. Simplu siderata.
Sigur, m-am obisnuit sa vad eternele hahaieli si intentit focuri inexistente, de paie, de pe margine. Mahalaua inerenta. Doritoare de spectacol gratuit.
De aici insa si pana la “bagat pe gat”, “normalitatea voastra”, razboaie, nise … e cale lunga.
Foarte foarte urat si foarte trist. Ca s-a ajuns aici. Si ca uitam sa fim oameni, inainte de toate.
Ada, iti recomand, uite, ia-o drept ultim sfat nesolicitat, ca pe viitor sa eviti momentele de frustrare cu un simplu si calm: “nu, multumesc”. E sfant. Tine de politete minimala. Ca si asumarea bunelor intentii atunci cand un prieten isi permite sa-ti vorbeasca despre lucruri mai putin placute ori dorite auzului tau, dar macar o face pe un ton decent.
De asemenea ajuta eliminarea din anturaj si de oriunde in alta parte a persoanelor care iti irita asa de tare susceptibilitatile. Zau, pe testate. Nu este nevoie sa inghiti pe nimeni, daca nu iti prieste compania, fie ea si virtuala.
Bogdana, deschide ochii, ai sa intelegi mai bine. Poate nu te-ai prins, ca n-ai baut lapte (sic!), esti si tu in aceeasi galeata, prin simplul fapt ca sustii, infocat inca, anumite cestii. Lezatoare de susceptibilitati, iaca.
Sabina, te imbratisez, esti minunata, te iubesc si imi pare tare rau pentru toata mizeria asta.
Ada, cu toata tristetea de pe lume si cu tot regretul, imens si dureros, acesta este ultimul meu comentariu la tine. Mi se pare inacceptabil nu sa citesc tirade din astea, care pot fi scuzate de oboseala, de hormoni, de una, de alta, fara scop precis oricum, ci sa fiu inclusa in categoria celor care iti servesc sfaturi (?!?) “cu polonicul din prea multă iubire, în numele unui bine universal, sfaturi care nu-mi priesc, nu-mi trebuie, nu mi le doresc”.
Foarte bine, am inteles mesajul. Nu mai indes, daca nu mai e loc. Imi pare rau ca am ales sa pricep altceva din toata povestea asta, ca si Sabina, raman o mare si fraiera (cu diploma) naiva. Asta e, stiu, iadul e pavat cu bune intentii. Le pastrez de-acu’ncolo pentru cine le si ma doreste.
Pacat. Trist. Si foarte urat.
Sa va fie bine si in armonie, asa cum va doriti, Ada, Laur, Irina si Lia. Dragoste cu sila nu se poate, prin urmare ma retrag din existenta voastra. Noi sa fim sanatosi, cu totii.
Viata e oricum de rahat.
Multumesc pentru inca o lectie pretioasa. Numa de m-oi invata si io minte … odata pentru totdeauna. Amin.
Frate câtă inverșunare… unde s-a ajuns. Alina, fată, ultimul paragraf, de fapt de la “Să vă fie…”, denotă faptul că ai nevoie urgent să-ți scoți capul dintre plozi și s-o mai dai și pe adulți, zău! Voi, ăstea din secta tâței sau mai știu eu care, voi ființe superioare, sunteți viitoarele soacre care vor face viața amară propriilor copii, pentru că-și vor trăi viața așa cum vor dori ei și nu cum vă va plăcea vouă!
Amelia, dupăa exprimare, cred ca ai gresit situl, nu suntem pe forumul EVZ sau la meciul etapei.
Acum am aflat si eu care e intr-adevar razboiul, ma retrag, pentru ca m-am bagat ca musca in lapte, si nu ar fi trebuit. Ada, pls sterge comentariile mele legate de existenta razboiului.
Maria o sa iti explic si tie despre ce ce vorba in sintagma “how to win”, si o sa iti explic si de ce nu se refera DELOC la nici un razboi, la nici o tabara si nu este despre “wining” in sensul ala limitat de “a invinge” pe care numai noi romanii, ca popor hipercompetitiv ce suntem il dam ca verdict. Si asta cu poporul tot dintr-un studiu o stiu. Ti-l trimit cu mare drag.
Ada…cred ca este a doua oara cand comentez pe blogul tau….de citit te citesc frecvent! Nu pot spune decat jos palaria!M-am regasit in postarea ta aproape 100% si da si eu am simtit de foarte multe ori ca sunt cumva pusa la zid pentru ca am recunoscut cinstit ca nu mi-am putut alapta copilul decat pana la aproape 3 luni si ca nu agreez ideea “purtatului” in toate dispozitivele ultramorderne si ca nu ma regesesc deloc, dar deloc in intoarcerea la “natura” la ceea ce faceau “triburile”. Sunt deja extrem de constienta ca fi-mea este mai proasta decat copiii purtati pentru ca asa spun studiile, la fel cum sunt constienta ca am “frustrat-o” psihic iremediabil pentru ca am lasat-o sa doarma in patul ei si in camera ei si nu cu mine in pat (ma rog…vad ca a a pucat-o dorinta de dormit impreuna la 4 ani, dar pana acum…NU). Subscriu la ceea ce ai spus si, din pacate, eu sustin si o voi sustine intodeauna ca toate astea sunt “Mode”, “curente” sau cum vreti voi sa le mai spuneti…asa cum era si grisul cu lapte, biscuitii cu mar si bataia rupta din rai (asta vad ca rezista la unii!). Imi cer scuze fata de adeptele ECHILIBRATE ale curentelor de mai sus…le respect alegerea si merg pe principiul ca fiecare parinte face cum simte el…cu singura conditie sa ne lase si pe noi, restul, cele care facem ALTFEL, sa respiram si sa ne nu ne simtim aiurea. In privinta alaptatului…am scris pe blogul meu si voi mai scrie…respect mamele care alapteaza la fel cum le respect si pe cele care nu o fac si au curajul sa spuna pe fata de ce nu o fac, dar nu pot sa fiu de acord cu atitudinile extreme. Multumesc pentru postare, mie una chiar mi-a mers la suflet! 😀
degețica, Doamnă, conținutul comentariului meu este intenționat formulat astfel. Trebuie să-i aprobați Adei și comentatorii, vizitatorii? Eventual sfaturi, sugestii? Relaxați-vă! Toate cele bune! 🙂
Eu am o întrebare. Pentru că urmăresc de multă vreme, din umbră “nişa” asta. Aşadar: nu vi se pare absolut ciudat, odios chiar aş spune, că una din cele mai frumoase nişe de pe tot internetul: cea despre copii şi creşterea lor s-a transformat într-una din cele mai greţoase? Dacă nu săptămânal, cel puţin lunar se trezeşte un club de deştepte care deţin cheia să încerce s-o potrivească la orice broască.
Şi mă mai întreb un lucru: de unde atâta timp la dispoziţie? De unde atâta timp pentru a creşte exemplar proprii copii şi apoi pentru a educa/judeca alte mame?
Finally! Brilliant…
Imbratisari si urari de multa putere in continuare. Cel mai bun sfat primit vreodata: nu te apuca niciodata sa critici cum isi cresc altii copiii sau sa ai impresia ca stii mai bine, fiecare copil este altfel. Cred ca suntem de acord.
eu sunt sigura ca la fiecare studiu exista un contrastudiu. eu nu am timp sa stau sa le caut, dar sunt convinsa ca exista. sunt argumente pro si contra pentru fiece lucrusor. cred ca fiecare ia ce i se potriveste din fiecare filosofie si e bine ca sunt mai multe cai. la fel de adevarat este ca am o problema cu sfaturile nesolicitate, cam in orice domeniu, nu doar in privinta parentingului.