Reality check
Prietena Mea nu are copii biologici. Nu a născut, nu a alăptat, dar a crescut în familia ei o fată şi un băiat care acum au 18 ani şi a văzut-o şi pe Irina de când avea două minute şi jumătate până în prezent, când îi dă telefon ca să-i povestească noutăţi de la grădi . Prietena Mea înţelege foarte bine firea omului şi ştie lucruri pe care nu le găseşti scrise nici în cărţile de parenting, nici pe site-urile care au apărut ca ciupercile după ploaie şi propovăduiesc coaserea copilului de mamă până la adânci bătrâneţe. Cu toate astea, de câte ori are o opinie despre cum se cresc copiii, părinţii acestor copii îi închid gura rapid cu un “Tu n-ai copii, aşa că nu te mai băga”. Cunoscând acest precedent, m-am abţinut mereu să spun această frază magică, uneori îndreptăţită. Pentru că, iată, cunosc o persoană care, fără să aibă copii, are opinii pertinente despre cum faci din copii oameni adevăraţi şi nu manechine sau bibelouri.
De aceea, niciodată nu am să îi spun unui om care nu are copii că e cazul să-şi vadă de gadget-urile specifice vârstei sale mentale şi să nu se mai amestece în treburi de oameni mari.
Am însă un gând pentru toate persoanele care nu se pot abţine să nu îşi dea cu părerea de pe o baricadă prost alcătuită din amintiri înceţoşate despre o copilărie cu cheia de gât şi impresii din călătorii all inclusive. Acesta este gândul: voi, cei care nu aveţi copii, dar vă revoltaţi când mamele vor să li se respecte drepturile şi spuneţi că e anapoda să faci copii aşteptând să ţi-i crească statul, voi, cei care aţi căpătat o spoială de notorietate şi profitaţi de faptul că lumea cască gura la prostiile pe care le spuneţi zilnic, ba mai faceţi şi un ban cinstit din asta, voi nu pricepeţi esenţa lucrurilor.
Mamele sunt cetăţeni ai acestui stat. Mamele au plătit impozite acestui stat, la fel ca şi părinţii voştri pensionari, a căror soartă o deplângeţi acum, pe bună dreptate. Mamele sunt foarte capabile să facă nişte calcule elementare şi, tocmai bazându-se pe calcule, duc o sarcină până la capăt. Mamele din România nu se lamentează de lene, ori pentru că e comod să stai acasă doi ani cu un copil. Ziua unei mame de copil mic începe la 5 dimineaţa şi se termină cu ultima alăptare, de la două noaptea. Nu e comod să stai acasă cu un copil, e mai comod să bei o cafea la birou şi să mai salvezi lumea sau să mai joci niţel Farmville. Mamele din România nu au un sistem care să le ajute: nu există creşe destule, nu există locuri în grădiniţe, cadrele didactice sunt plătite mizerabil şi multe se poartă în consecinţă, pediatrii nu fac vizite la domiciliu, medicamentele pentru copii sunt scumpe, vaccinurile pentru copii nu sunt toate gratuite, bonele sunt un lux, copiii care sunt duşi în colectivitate (creşă, grădiniţă) se îmbolnăvesc des, oricât de bune ar fi condiţiile în care sunt ţinuţi şi nu, nu mai avem toţi bunici prin preajmă, dispuşi să ne crească plozii. Nu, lumea în care trăim nu ne mai permite să ne creştem copiii cu cheia de gât, nici să-i lăsăm să bată mingea în faţa blocului.
Eu vorbesc despre mamele de la oraş. La ţară se trăieşte altfel. Oul e în cuibar, laptele e la îndemână, morcovul nu e niciodată fibros ca acela importat din Turcia şi bunicii sunt acolo, în bătătură sau peste gard. Nu putem trăi toţi la ţară. Ce putem face e să fim conştienţi pe ce lume trăim.
Lumea în care trăim e aceea în care puţini bărbaţi îşi permit să-şi ţină nevestele acasă şi să-şi întreţină familia dintr-un salariu. Puţine familii tinere primesc o casă la început de drum. Puţine mame se bucură de ajutor din partea părinţilor sau socrilor. Puţine mame au un singur job şi majoritatea mai muncesc şi în casă. Munca neplătită, necontorizată, făcută de femei în casele lor este tot muncă. Realitatea este că avem rate. Realitatea este că nu toate putem plăti bone. Realitatea este că nu putem să ne luăm prea des concediu medical să stăm acasă cu bebeluşul care are febră 39,5.
Deci, am o rugăminte. Înainte să mai daţi cu presupusul despre ce se face şi nu se face, despre cât de neplăcut e corul mamelor care-şi cer drepturile cetăţeneşti, recitiţi ce am scris mai sus şi încercaţi să vă aduceţi aminte că poate veţi avea şi voi copii şi veţi descoperi că a fi părinte înseamnă cu totul altceva decât ce vedeţi voi prin filme.
Related Posts
Tags
Share This
Bravo!Eu mi-as dori ca intr-o zi sa se recunoasca si valoarea muncii casnice pentru ca intr o societate sanatoasa este nevoie si de asta.
Deocamdata au probleme mai importante decat sa recunoasca realitatea.
eu nu sunt mamica si TOT ai perfecta dreptate:)
Deseori uitam sa ne punem in pielea altora sau, daca ne punem, ne punem intr o piele de potentati. O hi vreo problema la mijloc. La mijlocul nostru:)
Noroc ca mai sunt si ca tine, Ana.
Of, dar stii ce mi s-a parut mie mai trist, citind pe forumuri? Ca mame ca noi, dar care acum traiesc in alte tari, nu ne inteleg si ne judeca si pun egal intre indemnizatie si pomana, lene, fitze…atunci ce pretentii sa mai ai sa inteleaga un barbat, sau oamenii care nu ai copii?
Sunt convinsa ca mamelor din alte tari le e si mai greu decat ne e noua. Poate ca acestea care sunt pe forumuri au un nivel de trai acceptabil si se bucura de puterea de cumparare a monedei din tarile in care traiesc. In mod constant, persoane stabilite in strainatate, dupa ce gusta din realitatea romaneasca, imi pun aceeasi intrebare: cum traiti voi aici?
Traim cum putem, asta le raspund de fiecare data. Painea strainatatii e destul de amara, dar devine acra cand nu ai pe nimeni sa te ajute si esti singur de dimineata pana seara cu un copil. Eu nu pot sa ma supar pe nimeni. Doar sa accept faptul ca poate nici eu nu am dreptate.
Ada, nici eu nu sunt mama dar sunt perfect de acord cu tine.
Statul iti ia niste bani (multi) lunar si isi ia niste angajamente in schimbul lor. Angajamente pe care acum a hotarat sa nu le mai respecte.
Problema mamelor nu e separata de cea a pensionarilor.
Ada: zilele astea, cand am sustinut cauza mamelor, am fost uimita sa constat ca insasi femei insarcinate care vor naste un copilas peste 2 luni nu sunt de acord cu 85% din salariu motivand ca este prea mult. Argumentul lor se bazeaza pe exemplele din alte tari, toate mult deasupra Romaniei. Ceea ce mi s-a spus a fost: nu sunt de acord, am semnat petitia, dar pentru ca nu sunt de acord la miting nu ma duc.
Inseamna ca o duc bine. Exemplele din alte tari sunt irelevante cata vreme circumstantele romanesti difera. Parerea mea. Dar ma gandesc ca peste vreo 6 luni isi vor reconsidera pozitia, deocamdata nu stiu ce urmeaza sa le loveasca.
Indreptatit puctul tau de vedere, il impartasesc. Si ma gandesc ca daca nu erau cei doi ani cu indemnizatie, nu cred ca faceam copil, desi e cea mai frumoasa perioada a vietii mele de adult. Si cea mai grea, clar. 24 din 24 de atentie, griji, iubire multa, somn iepureste, si altele pe care le cunosti. Se poate creste un copil si cu bani mai putini si cu ajutor minim. Si sunt mandra de roade.:)
Cat despre copiii si mamele de la tara, nu sunt de acord in totalitate. Da, sunt produse naturale de provenienta proprie, insa numai in sezon. In rest le cumpara, sau nu le dau deloc. Fiica-mea mananca mult mai diversificat decat astia de aici si e mult mai sanatoasa. Copiii lor cresc precum pisicile pe langa casa, nu isi pune nimeni probleme de psihologie, sunt batuti, lasati singuri si nesupravegheati, pt. ca parintii muncesc mult, sunt crescuti intr-un spirit de violenta considerata naturala… Sunt multe de spus, dar poate alta data. Sunt in tema pentru ca sunt aici in momentul asta inconjurata de 7 copii, cel mai mare de 15 ani, cel mai mic de 7 luni si parca niciodata lucrurile nu au fost mai clare ca acum. Pare a fi bad karma sa te nasti la tara…:)
am niste amici care pleaca in franta in toamna. au o fetita si asteapta un baietel. i-am intrebat curioasa cum se vor descurca acolo. si mi-au spus ca statul francez iti reduce din impozit toate cheltuielile cu bona, menajera si alte persoane. plus ca gasesti crese. plus asistenta medicala. eu ma voi intoarce la serviciu si da, doi ani mi se pare ca este o periada cam lunga. dar statul nu te ajuta cu nimic nici daca te intorci la serviciu. ceea ce, de voie de nevoie, facem multe dintre noi. fara nicio reducere de impozit. fara nimic.
Ada, ai pus punctul pe i. Dar, din pacate cei care nu au fost , nu sunt si nu vor trai niciodata experienta de a fi mama, NU NE POT INTELEGE!!! … Si eu m-am izbit din ce in ce mai mult de aceasta mentalitate antimaternitate… Si ce e mai trist, probabilitatea ca numarul de copii din tarile UE cel putin, sa fie din ce in ce mai mic, creste. Si ne include si pe noi, romanii. Nu e vorba de scuza vis-a-vis de nivelul financiar al unei familii, pentru ca in restul UE nu se pune acesta problema, pur si simplu am importat si noi, odata cu atatea alte rele si ideea ca a te dedica unei alte vieti e pur si simplu perimat si pierdere de vreme. Ma doare sa constat asta, dar… asta e trista realitate! Si daca multe reprezentante ale sexului nostru generalizeaza mentalitatea asta, ce sa ne mai asteptam de la sexul forte?… Si de aici flagelul cuprinde intreaga societate.
http://dulcecasa.blogspot.com/2010/03/unde-sa-plecam.html
uite un exemplu: ,, Annie,, . Este prima si singura data cand mi-am permis sa combat pe cineva intr-un blog, dar crede-ma, am fost la fel de revoltata cum esti si tu acum…
Probabil ca noi, mamicile, ar trebui sa solidarizam mult mai mult!… Nu ma pricep la ,, politica” dar sigur exista si forme
de organizare care ar putea da ramdament.
In rest cu acelasi drag si stima, Diana (Deea)
http://sirimie.blogspot.com/2010/05/indemnizatia-pentru-mamici-in-concediu.html
In publicitate teoria este sa nu pui niciodata un barbat sa faca reclame pentru produse tipic feminine (de ex. la absorbante) pentru ca nu inteleg bine produsul si targetul, evident. E o regula de bun simt :D, ar trebui sa se aplice si in cazul celor care apar la televizor…
Word!
Bravo, Ada, mi-a placut cum ai pus problema.
Sa socotim cat costa niste hainute decente, pantofiori buni, hrana proaspata si de calitate, medicamentele nelipsite. Pana si niste afurisite de supozitoare cu glicerina sunt 11 lei.
Apoi cosmetice speciale, servetele umede, mult blamatii pampersi si, de ce nu, o jucarie din cand in cand.